Unii omoară, alţii dau viaţă

De Otilia Șandor
Reactualizat la:
1Comentariu
Unii omoară, alţii dau viaţă
© FOTO: Marius Pop
Dăruirea medicilor de la Oradea e contrară impotenţei „serviciilor”.

Două mari greşeli catastrofale ale „serviciilor” s-au concluzionat în presă în cazul tragediei de la Beliş.

Pilotul Adrian Iovan a reuşit să controleze avionul medical ca să nu se prăbuşească şi să nu explodeze şi s-a salvat pe el şi pasagerii lui. Acei şapte oameni au supravieţuit tragediei aviatice, dar doi dintre ei au murit de hipotermie (care le-a agravat leziunile) fiindcă au fost lăsaţi acolo ore în şir doar din cauza faptului că nu au putut fi localizaţi mai repede. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale nu a postat nicio poziţie pe site-ul oficial şi la insistenţele Jb, filiala Bihor a transmis trei propoziţii în care susţine că s-a acţionat conform prevederilor legale.

A doua mare incompetenţă se referă la logistica ce ar trebui oferită Agenţiei de Transplant. Ministerul Sănătăţii a pus accent pe transplant, plăteşte acum şi medicii, dar nu a oferit mijloc de transport special (cum ar fi avionul SMURD) pentru astfel de misiuni speciale . Obrazul incompetenţilor a fost însă bătut şi de această dată, nu numai de localnicii din zona tragediei şi urgentiştii şi din Bihor ci şi de doctorii de la Oradea.

Pacientei de 64 de ani pentru care a venit avionul cu medicii de la Bucureşti trebuia să i se preleveze şi ficatul (riniichii fiindu-i prelevaţi de experţi veniţi separat de la Cluj). Nu s-a putut, dar doctorii de la Oradea au reuşit să preleveze corneea, pe care au trimis-o în condiţii de siguranţă la Bucureşti cu o maşină a Ambulanţei Bihor, ca să salveze alţi oameni.

Exemplu de dăruire chiar în timpul tragediei

Doctorii de la Oradea au găsit puteri să ajute chiar în timpul tragediei.

Dovadă de mare dăruire şi profesionalism de excepţie la Spitalul Judeţean Oradea. Din pricina nenorocirii de la Beliş, s-a anunţat la Oradea că nu se va mai trimite nicio altă aeronavă pentru realizarea prelevării de ficat şi cornee. Cum echipa de experţi de la Cluj sosise la Oradea, s-a efectuat prelevarea de rinichi de la pacienta de 64 de ani aflată în moarte cerebrală.

Nu se dau bătuţi

Apoi, fiindcă au deja experienţă, medicii orădeni au decis să continue intervenţia chirurgicală şi să salveze încă un om sau doi, prin prelevare de cornee de la aceeaşi pacientă. Asta şi pentru că, spre deosebire de ficat, corneea poate fi păstrată după prelevare mai mult timp.

Zis şi făcut, dr. Teodora Dobra, oftalmolog la Judeţean, a primit acceptul şi a efectuat prelevarea de cornee. Aceasta a fost trimisă urgent la Bucureşti, terestru, cu un echipaj al Ambulanţei Oradea. Materialul prelevat a ajuns marţi în bună stare la Bucureşti, pacienţi cu probleme grave la ochi fiind deja pregătiţi pentru operaţie de transplant.

Şoc în Transplant

Toţi medicii de la Oradea, Bucureşti, Cluj, Târgu Mureş şi din celelalte centre medicale unde se fac prelevări şi transplant de organe sunt şocaţi de tragedia produsă marţi la Beliş cu colegii lor.

Marţi, până la ora prânzului, nicio autoritate nu şi-a asumat răspunderea şi nimeni nu a promis de acum încolo o aeronavă sigură pentru astfel de drumuri medicale speciale. La fel cum nimeni dintre serviciile abilitate nu şi-a luat angajamentul ca de acum încolo să localizeze mult mai repede şi mult mai exact locul de producere a evenimentelor de acest gen pentru ca să fie oamenii salvaţi mai repede. Pe site-ul STS nu figura niciun comunicat informativ referitor la modul în care s-a localizat avionul şi de ce cu o aşa mare rază de acţiune.

Contactat de JB, STS Bihor a transmis prin biroul de presă următoarele declaraţii, care au făcut înconjurul ţării: „Localizarea locului evenimentului în Sistemul 112, s-a realizat potrivit prevederilor legale, pe baza informaţiilor furnizate de operatorii de comunicaţii mobile odată cu primirea primului apel la 112, respectiv la nivelul sectorului celulei din care a fost generat acesta şi a fost pusă la dispoziţia instituţiilor care au participat la operaţiunea de căutare şi salvare.

O ţară întreagă a aflat că reputatul pilot Adrian Iovan a reuşit să controleze avionul aflat în prăbuşire astfel încât impactul să nu producă un incendiu instantaneu şi deci să crească şansele de supravieţuire pentru el şi pasagerii lui. A reuşit, toţi din avion au supravieţuit, dar, culmea, el şi rezidenta au murit nu din pricina leziunilor ci a hipotermiei care le-a agravat starea de sănătate şi le-a adus fatalul.

JB a aflat medicul bihorean Sorin Ianceu a fost marţi dimineaţă operat la gleznă, la Cluj, fiindcă a suferit şi o fractură deschisă. Doctorul, chirurg de meserie, se specializează în intervenţii de prelevare/transplant şi chiar a realizat deja circa 100 de astfel de operaţii, astfel că în cazuri deosebite, el ar fi putut realiza prelevarea de ficat de la Oradea pentru ca femeia bolnavă din Bucureşti să primească mai repede şansă la viaţă prin transplant. De reţinut şi că profesorul Radu Zamfir a venit de nenumărate ori la Oradea să coordoneze operaţii de prelevare de ficat fiind unul dintre colegii dr. Irinel Popescu, ambii experţi în transplant de ficat în România.

Vor muri oameni

În cazul în care autorităţile naţionale nu vor găsi o soluţie rapidă, mulţi români vor fi privaţi de dreptul la viaţă prin transplant. În acest an s-au efectuat patru prelevări de organe, dintre care trei la Spitalul Judeţean Oradea, oraşul nostru fiind de mulţi ani primul în ţară la acest gen de intervenţii chirurgicale,, salvatoare pentru pacienţi cu şanse la viaţă prin transplant.

Deşi e încă la coada Europei (cu toate eforturile de la Oradea), ţara noastră se află pe un trend ascendent în privinţa prelevărilor şi transplanturilor. Modul de acţiune în localizarea avionului medical prăbuşit însă ar putea duce la o scădere a acestor intervenţii şi prin urmare la scăderea numărului de oameni salvaţi.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor