„Joi la ora 15 este programată reunirea lotului. Am strâns rândurile şi oraşul a fost de acord să mergem înainte. Avem susţinerea Primăriei şi rămânem în parteneriat cu CF Liberty. Vor fi alocaţi banii necesari pentru a stinge restanţele faţă de jucători, astfel încât să nu pornim cu restanţe”, a precizat preşedintele Fele Attila.
De asemenea s-a mai decis ca demisiile preşedintelui Fele Attila şi a vicepreşedintelui Pap Laszlo să nu fie aprobate, cei doi urmând să-şi continue activitatea la Unirea.
Din lotul de jucători, atacantul Emil Popa şi-a exprimat dorinţa să plece la Kinder Paleu, urmând ca situaţia jucătorilor Magda şi Dumiter, împrumutaţi de Luceafărul până în vară, să fie lămurită în zilele următoare.
T.B.