Universitatea si-a serbat Tezaurul viu

De Cristian Horgoș
1Comentariu
Fotografie de grup în Aula Magna
Fotografie de grup în Aula Magna
Actuala conducere a Universităţii i-a numit pe profesorii ieşiţi din activitate ca „tezaur viu” academic.

Universitarii pensionari au fost omagiaţi, miercuri, în cadrul aniversării a 50 de ani de Învăţământ Superior continuu la Oradea.

Din cei 53 de profesori invitaţi s-au reunit în Aula Magna doar 32, restul absentând fie din cauza stării de sănătate – de exemplu Viorel Faur sau Teodor Jurcuţ, fie că au avut ore – de pildă Ecaterina Hanţiu ori au fost plecaţi din localitate: Vasile Bara, Gh. Mermeze, Nicolae Josan şi alţii.

Ca atare, li s-au înmânat joi medalii, insigne şi diplome jubiliare seniorilor universitari: Dumitru Abrudan, Maria Alexandrescu, Vasile Anton, Aurel Babeş, Octavian Bâc, Florian Benţe, Bondor Karoly, Sabin Burcă, Petru Burescu, Valentin Chifor, Nicolae Cep, Mihai Drecin, Sever Dumitraşcu, Cornel Durgheu, Mircea Fodor, Macedon Ganea, Ludovic Gilău, Ioan Godea, Victor Grecu (fost decan şi prorector al Institutului Pedagogic din Oradea, cel care a creat în 1963 actuala siglă a Universităţii), Iacob Hanţiu, Paul Magheru, Vasile Marcu, Gheorghe Mahăra, Nemeth Tiberiu, Gheorghe Olah, Ioan Puşcaş, Gavril Roşca, Ioan Sabău, Radu Spineanu, Szegedi Ladislau, Aron Vidican Tripe şi Ovidiu Ţinca.

Prorectorul Sorin Şipoş i-a asemuit pe cei care au pus umărul la înfiinţarea facultăţilor orădene cu ceea „ce reprezintă pentru Banca Naţională tezaurul”, adică un „patrimoniu” al Universităţii din Oradea. Ca atare, Şipoş i-a încredinţat pe invitaţi că sunt modele pentru cadrele mai tinere şi pentru studenţi.

Rectorul Constantin Bungău a subliniat meritul seniorilor în creşterea de la Institutul Pedagogic cu 98 de cadre didactice titulare şi 900 de studenţi la Universitatea cu 1.100 de cadre didactice titulare şi 22.000 de studenţi. Ca atare, Bungău le-a promis sărbătoriţilor că „ceea ce aţi început nu se va risipi”, ci va câştiga în valoare.

„Tezaurul uman viu”

Iar preşedintele Senatului, Sorin Curilă, le-a cerut seniorilor sfaturi.

Ca atare, istoricul Ioan Godea a propus ca, dacă tot au fost declaraţi „tezaur”, seniorii să doneze măcar un exemplar din cărţile scrise Bibliotecii Universitare, aşa cum a făcut Vasile Marcu. „Am putea-o numi Colecţia «Tezaurul uman viu»”, a şuguit Godea pe seama tezaurizării…

În aceeaşi notă glumeaţă, Godea i-a pasat colegului Cornel Durgheu sarcina de a umple cu sculpturi o alee a personalităţilor Universităţii.

Iar veteranul întâlnirii, Victor Grecu (76 ani), a aureolat reuniunea cu un discurs în latină.

Cei prezenţi au mai subliniat calitatea de ctitor al Universităţii din Oradea a fostului rector Teodor Maghiar, care a murit în septembrie 2012.

La final, sărbătoriţii au ciocnit o cupă de şampanie în Sala de Consiliu şi au participat, în Capela Universităţii, la o pomenire a universitarilor stinşi din viaţă.

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor