359 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru speciile de faună de interes cinegetic, la care vânarea este permisă, pentru sezonul de vânătoare 15 mai 2014-14 mai 2015, pentru organizarea și desfășurarea activităților de vânătoare, gestionarii fondurilor cinegetice trebuie să solicite de la Agenția pentru Protecția Mediului Bihor emiterea autorizației pentru recoltare/capturare în conformitate cu prevederile Ord. Nr. 410/2008 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităților de recoltare, capturare și/sau achiziție și/sau comercializare, pe teritoriul național sau la export, a florilor de mină, a fosilelor de plante și fosilele de animale vertebrate și nevertebrate, pecum și a plantelor și animalelor din flora și respectiv fauna sălbatică și a importului acestora.„ Cotele de recoltă aprobate prin ordinul menționat mai sus se realizează pentru fiecare specie și pentru fiecare fond cinegetic de către gestionarii acestora cu respectarea reglementărilor în vigoare referitoare la autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii, urmărindu-se conservarea biodiversității faunei cinegetice și păstrarea echilibrului ecologic”, a precizat Sanda Mercea, directorul executiv al APM Bihor.
Vânătoare doar cu acceptul APM
În urma publicării în Monitorul Oficial nr. 353 din 14.05.2014 a Ordinului ministrului delegat pentru ape, păduri și piscicultură nr.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oja semipermanentă se referă la o manichiură de lungă durată, indiferent dacă este aplicată pe unghii artificiale – gel sau acril – sau aplicată direct pe unghii naturale.
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Oradea a debutat cu dreptul în semifinala cu CSO Voluntari.
România
Guvernul va adopta în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul reprezintă "un gest firesc de respect" faţă de seniorii României.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea a menținut, printr-o sentință definitivă dată joi, condamnarea la 6 ani de închisoare aplicată lui Alexandru Buciuman, șoferul acuzat de moartea unui copil pe care l-a lovit în plin, pe o trecere de pietoni de pe Calea Aradului din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un pod pietonal și ciclist va traversa Crișul Repede în zona Hotelului Hilton, asigurând astfel conexiunea între zone importante de recreere ale municipiului – Cetatea Oradea și Parcul Cetății, cu zona de servicii ospitaliere (Hotel Continental Forum, Hotel Double Tree by Hilton), Parcul Ion Brătianu, Grădina Ciuperca, Aquapark Nymphaea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!