Venituri în completare pentru concediaţii Electrocentrale SA

De Cristina Ghilea
1Comentariu
Venituri în completare pentru concediaţii Electrocentrale SA
Sunt parcurse toate etapele birocratice premergătoare  emiterii unei hotărâri de guvern, spune managerul Electrocentrale SA.

Foştii angajaţi ai Electrocentrale SA în CET-ul vechi, concediaţi recent, după intrarea firmei în insolvenţă, ar putea primi salarii compensatorii pe perioade de până la doi ani, în funcţie de vechimea fiecăruia în muncă. Schema a mai fost aplicată în cazul concediaţilor de la Oltchim sau de la fostul CET din Galaţi, condus de Stănel Necula, administrator special pe perioada insolvenţei la Electrocentrale SA Oradea.

Proiect de HG

Un proiect de hotărâre cu această temă a ajuns, la finele lunii trecute, la guvern. Conform procedurii instituite de lege, proiectul a fost iniţiat de Consiliul Judeţean, după ce textul a stat mai bine de o lună pe site-ul instituţiei, pentru dezbatere publică, fără să fi înregistrat vreun comentariu.

„Sunt întrunite toate condiţiile necesare emiterii hotărârii de guvern pentru acordarea acestor salarii în compensare. Consiliul Judeţean l-a trimis la guvern la finalul lunii, a ajuns la patru ministere şi, cel mai important în acest moment, şi la secretariatul general al guvernului, şi la Ministerul de Finanţe. De-acum, cu lobby susţinut pentru urgentarea demersului, se poate emite hotărârea de guvern”, ne-a declarat Stănel Necula.

„Este imperios necesară asigurarea premiselor pentru ca salariaţii Electrocentrale SA să poată beneficia de măsurile de protecţie socială prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 36/2013, în urma elaborării şi aprobării Programului de Restructurare, implicit a Planului de disponibilizare (…). Disponibilizarea unui număr semnificativ de salariaţi fără asigurarea unui sprijin financiar temporar, cu luarea în considerare a faptului că mulţi sunt unici întreţinători ai familiilor, conduce la adâncirea fenomenului de sărăcie la nivel local. Măsurile de protecţie socială preconizate vor avea un impact macroeconomic pozitiv”, se arată în nota de fundamentare anexată de CJ la proiectul de hotărâre guvernamentală.

Conform acestuia, plăţile se vor face conform planului de restructurare a Electrocentrale SA, care va cuprinde numărul de persoane disponibilizate şi situaţia fiecăreia.

Lista, la final

Cererea iniţială adresată guvernului se referă la 290 de persoane, dar Necula spune că nu se va ajunge la acest număr. O parte dintre cei despre care se credea iniţial că vor fi restructuraţi au fost mutaţi în noul CET.  „Ultimul document în corespondenţa cu ministerele va fi lista cu persoane, ca să se ştie exact despre ce sume e vorba”, precizează Necula. 238 de persoane au fost concediate de la CET, ultimul lot de 18, în iulie.

În prezent, aceştia primesc salariile compensatorii prevăzute de contractul-cadru, opt salarii, dar care nu le sunt plătite cu banii jos la desfacerea contractului de muncă, ci lunar. Oamenii nu sunt foarte convinşi că vor vedea duse la bun la sfârşit plăţile care li se cuvin.  În afara unor restanţe greu de recuperat, Electrocentrale SA nu are surse de venituri, din moment ce centrala nouă funcţionează pe Termoficare SA.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor