Vezi aici topul celor mai așteptate filme din 2019

De Oana Farcas
Reactualizat la:
Vezi aici topul celor mai așteptate filme din 2019
După un an 2018 în care filmele cu eroii Marvel au dominat pur si simplu industria cinematografica, anul 2019 se va bucura de o serie de producții de acțiune, animație și horror-uri.

Astfel că în acest an îi vom revedea pe Avengers, o vom cunoaște pe Captain Marvel, iar studiourile ne propun și un film cu tinerii X-Men. De asemenea, Spider-Man va reveni pe marile ecrane, cu un nou adversar.

Nu vor lipsi nici horror-urile, animațiile, al nouălea film „Star Wars”, dar și un film nou-nouț al lui Quentin Tarantino: „Once Upon a Time in Hollywood”.

Vă prezentăm o listă a câtorva din cele mai așteptate filme din anul 2019.

1. Glass (18 ianuarie) cu Sarah Paulson și Bruce Willis

Din „Indestructibilul” (“Unbreakable”), revin Bruce Willis, în rolul lui David Dunn și Samuel L. Jackson, în rolul lui Elijah Price, cunoscut și sub pseudonimul de Domnul Glass (sticlă). Lor li se alătură, din “Split”, James Mcavoy, reluând rolul lui Kevin Wendell Crumb și a multiplelor personalități care se ascund în interiorul său, precum și Anya Taylor-Joy, în rolul lui Casey Cooke, singura captivă ce a supraviețuit unei întâlniri cu Bestia (The Beast).

Continuând de unde a rămas Split, Glass îl găsește pe Dunn, aflat în urmărirea lui The Beast, creatura superumană a lui Crumb. Din seria de ciocniri dintre Dunn și Crumb, ce capătă proporții, se relevează că, din umbră, Price e, de fapt, adevăratul păpușar, ce deține secrete cruciale despre ambii.

2. The House That Jack Built (18 ianuarie) cu Matt Dillon, Bruno Ganz

Odată cu primele crime pe care le-a comis în anii ’70 în America, Jack a făcut primul pas pentru a deveni un sofisticat criminal în serie. Dispunând de o inteligență cu mult peste medie, Jack este conștient de starea în care se află și anomaliile pe care aceasta le generează, însă preferă să-și discute problemele și frământările interioare doar cu Verge, căruia îi mărturisește că pentru el, fiecare crimă este o operă de artă în sine. Însă pe măsură ce intervenția poliției devine inevitabilă, Jack începe să își asume riscuri tot mai mari, în încercarea sa de a crea o operă de artă supremă.

3. Extremely Wicked, Shockingly Evil and Vile (26 ianuarie) cu Zac Efron și Lily Collins

Continuăm cu un alt psihopat, dar – din păcate – povestea asta e una reală. Carismaticul Zac Efron se metamorfozează în Ted Bundy, unul dintre cei mai renumiți și odioși criminali în serie din toate timpurile. Filmul biografic trece în revistă toate mârșăviile necrofilului din perspectiva naivei sale iubite, Elizabeth Kloepfer (Lily Collins), care a refuzat ani întregi să accepte adevărul despre Bundy. Ne așteaptă o poveste tulburătoare și fascinantă în egală măsură. „Extremely Wicked…” debutează la Festivalul de Film Sundance (SUA) pe 26 ianuarie, dar încă nu s-a anunțat data premierei în cinematografele românești.

4. Serenity (1 februarie) cu Matthew McConaughey și Anne Hathaway

Regizorul și scenaristul nominalizat la nominalizat la Oscar, Steven Knight (Locke, Eastern Promises, Redemption) și producătorul câștigător de Oscar, Greg Shapiro (The Hurt Locker, Zero Dark Thirty) spun povestea misterioasă a unui căpitan de vas de pescuit, al cărui trecut e pe cale să-i distrugă viața liniștită pe o insulă caribiană, și să-l arunce într-o nouă realitate în care nimic nu este ce pare a fi.

5. Alita: Battle Angel (15 februarie) cu Jennifer Connelly și Rosa Salazar

Suntem în secolul XXVI, iar umanitatea trebuie să supraviețuiască pe pământul pustiit de un război major. Tehnologia este mai avansată decât oricând, iar cyborgii sunt la ordinea zilei.

Battle Angel este povestea Alitei, o tânără cyborg fără amintiri, care realizează că are o cunoaștere instinctivă a misterioasei tehnici de arte marțiale Panzer Kunst. În încercarea de a-și recăpăta memoria, Alita străbate ținuturile pustiite ale lumii dominate de prezența obsedantă a minunatului oraș plutitor Tiphares.

6. Captain Marvel (8 martie) cu Gemma Chan, Brie Larson și Mckenna Grace

Primul film Marvel cu o supereroină în centrul atenției ne-o arată pe Carol Danvers, o pământeancă ce preia structura genetică a iubitului ei Captain Mar-vell în urma unui accident distrugător. Colaboratoare a Răzbunătorilor și a Gardienilor galaxiei în cărțile de benzi desenate, Carol Danvers va fi în stare să-l urmărească până la capătul Universului pe Yon-Rogg, comandantul Kree, cel care a provocat accidentul.

7. Dumbo (29 martie) cu Eva Green și Colin Farrell

Un remake al filmului animat cu același nume din 1941 și bazat pe celebra carte a scriitorilor Helen Aberson și Harold Pearl, filmul urmărește aventurile extraordinare ale lui Dumbo, un elefant neobișnuit.

Holt Farrier, un veteran de război și fost star al circului, își găsește viața întoarsă cu susul în jos atunci când se întoarce din război. Proprietarul circului, Max Medici, îl invită pe Holt și pe copiii săi, Milly și Joe, să aibă grijă de un elefant nou-născut ale cărui urechi supradimensionate îl fac obiectul ridiculizării într-un circ deja zbuciumat. Dar când ei descoperă că Dumbo poate zbura, circul are parte de o revenire incredibilă, atrăgând persuasivul antreprenor V.A. Vandevere, care recrutează elefantul special pentru cel mai nou spectacol de divertisment, „Dreamland”. Dumbo atinge noi culmi alături de fermecătoarea și spectaculoasa artistă, Colette Marchant, până când Holt află că sub poleiala sa strălucitoare, „Dreamland” este plin de secrete întunecate.

8. Shazam! (5 aprilie) cu Mark Strong, Zachary Levi și Ron Cephas

Există un supererou în fiecare dintre noi, trebuie doar un pic de magie pentru a-l face să iasă la suprafaţă. Pentru Billy Batson (jucat de Asher Angel) e suficient să strige SHAZAM! Acest orfan de 14 ani are şansa de a se transforma în supereroul adult Shazam (Zachary Levi) cu ajutorul unui bătrân magician.

În ciuda aspectului fizic impresionant, Shazam are totuşi inima unui copil şi face cu versiunea sa adultă ceea ce ar fi făcut orice adolescent cu superputeri – se distrează!” “Poate zbura? Poate vedea prin obiecte? Poate emite proiectile electrice prin mâini? Poate scăpa de testele plictisitoare de la şcoală? Shazam este hotărât să testeze limitele puterilor sale cu bucuria nesăbuită a unui copil. Însă trebuie să înveţe să stăpânească aceste puteri, căci va avea de-a face cu forţele Răului, controlate de dr. Thaddeus Sivana (Mark Strong).

9. Pet Sematary (5 aprilie) cu Jason Clarke și Amy Seimetz

Louis Creed, soția lui, Rachel, și cei doi copii, Gage și Ellie, se mută într-un orăsel liniștit unde sunt întâmpinați de un cimitir de animale aflat în imediata apropiere a noii lor case. După moartea tragică a pisicii familiei, care este lovită de un camion, Louis decide să îngroape animalul în misteriosul cimitir de animale. Locul acela, însă, nu este ceea ce pare, iar familia Creed va primi o lecție groaznică.

10. Hellboy (12 aprilie) cu Milla Jovovich și David Harbour

În încercarea sa de a li se împotrivi unor vrăjitoare medievale lipsite de scrupule și dispuse să folosească farmece vechi de mii de ani pentru a-și atinge scopul final de a distruge întreaga omenire, Hellboy ajunge în Marea Britanie, unde trebuie să le înfrângă pe consoarta lui Merlin și Regina Nimue.

Însă confruntarea dintre bine și rău se transformă într-o luptă mult prea periculoasă și sângeroasă, care nu numai că riscă să genereze o mulțime de victime colaterale, dar poate să provoace chiar și sfârșitul lumii – un deznodământ pe care Hellboy încearcă să îl evite cu orice preț.

11. Avengers: Endgame (3 mai) cu Brie Larson, Bradley Cooper și Robert Downey Jr.

E finalul unei ere. Președintele MARVEL, Kevin Feige, ne-a avertizat că „Endgame” marchează sfârșitul universului MCU așa cum îl știm. Chiar dacă acesta va continua sub o altă formă, cu alți eroi și noi aventuri, pe 3 mai ne luăm adio de la Răzbunătorii care fac legea pe marele ecran de 10 ani încoace. Iron Man (Robert Downey Jr.), Captain America (Chris Evans), Thor (Chris Hemsworth), Hulk (Mark Ruffalo) și restul echipei trebuie să găsească un mod de a anula tot răul făcut de Thanos (Josh Brolin) în „Infinity War’. După cum sugerează pozele din culise, sunt șanse mari ca Avengerii să călătorească în trecut pentru a repune pe picioare prezentul.

12. Rocketman (17 mai) cu Bryce Dallas Howard și Taron Egerton

Peliculă inspirată din viaţa legendarului muzician Elton John. Interpretat de Taron Egerton, artistul englez va crește sub ochii noștri pornind de la vârsta de 11 ani, când a fost admis la Academia Regală de Muzică. Răsfoim toate momentele definitorii ale carierei sale, atât de pe scenă, cât și din culisele ei. Filmul e interzis minorilor, ceea ce-i dă undă verde să exploreze în detaliu aspecte precum dependența de droguri sau relațiile intime ale lui Elton John cu alți bărbați.

„Rocketman” ajunge pe 17 mai în SUA, dar data premierei în România nu a fost dezvăluită încă.

13. X-Men: Dark Phoenix (7 iunie) cu Jennifer Lawrence și Jessica Chastain

La zece ani după Apocalipsă, din cauza expunerii în mod repetat la radiații, apare o nouă generație de mutanți. Printre aceștia se află și fermecătoarea Jean Grey, o tânără care începe să manifeste puteri nemaiîntâlnite. Sedusă și coruptă de puterea extraordinară de care dispune, Jean se transformă în Dark Phoenix, devenind astfel un dușman de temut. Confruntându-se cu noua succesiune de evenimente, X-men va trebui să hotărască dacă viața unui singur membru al echipei este mai importantă decât cea a oamenilor din întreaga lume.

14. Toy Story 4 (28 iunie) cu Joan Cusack, Tom Hanks

Al patrulea film al uneia dintre cele mai indragite serii animate din istorie le readuce pe marile ecrane pe cunoscutele jucarii, carora li se adauga una noua, Forky. Tom Hanks si Tim Allen dau din nou voce lui Woody si Buzz, iar din distributie mai fac parte Keanu Reeves, Michael Keaton, Patricia Arquette, Joan Cusack si fostul “James Bond” Timothy Dalton.

Precedentele trei filme au reusit sa adune aproape doua miliarde de dolari la box-office si au strans doua premii Oscar si alte sapte nominalizari.

15. Spider-Man: Far From Home (5 iulie) cu Zendaya, Tom Holland și Samuel L. Jackson

Blockbusterul lunii iulie se anunta acest nou film cu Spider-Man. Cel putin cateva lucruri stim: Tom Holland revine in rolul principal, Spider-Man nu ramane sters de pe fata Universului odata cu “Avengers: Infinity War”, titlul reflecta locul actiunii (undeva in Europa), iar adversarul lui Spidey va fi Mistery, interpretat de Jake Gyllenhaal.

Zendaya, Marisa Tomei si Michale Keaton isi reiau rolurile, iar Samuel L. Jackson (Nick Fury), Jon Favreau (Happy Hogan) si Cobie Smulders (Maria Hill) sunt de asemenea asteptati sa apara in acest film. Cu aceasta ocazie, putem fi siguri ca Nick Fury si Maria Hill revin de asemenea la viata in al patrulea “Avengers”.

16. The Lion King (19 iulie) cu Donald Glover, Seth Rogen și Alfre Woodard

La 25 de ani de la legendarul clasic film Disney, indragitul leu apare din nou pe marile ecrane, de data asta intr-o animatie creata cu tehnologiile anului 2018. In regia lui Jon Favreau, filmul spune aceeasi poveste. Donald Glover va fi vocea lui Simba, iar Chiwetel Ejiofor a lui Scar. Seth Rogen (Pumbaa) si James Earl Jones (Mufasa) fac parte de asemenea din distributie. De asemenea, o vom auzi si pe Beyonce, in rolul Nalei.

17. Once Upon a Time in Hollywood (9 august) cu Margot Robbie, Leonardo DiCaprio și Brad Pitt

Pornim la drum alături de un actor de televiziune (Leonardo DiCaprio) și dublura sa pentru cascadorii (Brad Pitt), pereche care nu-și mai găsește locul în industria filmului. Cei doi aleargă după faimă într-o vreme în care Los Angeles-ul tremura de frică numai la auzul numelui Charles Manson (Damon Herriman) sau al „familiei” sale de ucigași. Totuși, regizorul a spus în repetate rânduri că filmul nu se va axa pe clanul Manson, ci acesta va fi doar un fragment al mozaicului.

18. IT: Chapter Two (6 septembrie) cu Bill Skarsgård

Tot o adaptare după creația lui Stephen King, „IT: Chapter Two” e a doua jumătate a poveștii începute la cinema toamna trecută. Primul film a doborât toate recordurile posibile, devenind – printre altele – cel mai de succes Horror al tuturor timpurilor. Un titlu meritat. La 27 de ani după înfruntarea cu Pennywise (Bill Skarsgård), membrii așa-numitului „Club al Rataților” se trezesc din nou bântuiți de clovnul demonic. Se pare că nu îl învinseseră cu adevărat în copilărie, ci doar îl împinseseră într-o stare de hibernare. Asta e ultima lor ocazie să pună capăt blestemului – dac-o dau în bară, Pennywise va continua să se trezească din 27 în 27 de ani pentru a se hrăni din fricile generațiilor viitoare.

19. Joker (4 octombrie) cu Joaquin Phoenix și Robert De Niro

Studiul unui personaj disprețuit de societate care devine nu doar un sumbru caz social; ci și o poveste moralizatoare. Robert de Niro apare în rolul unei gazde de talk-show care îl face pe Joker să își piardă mințile. În King of Comedy, personajul lui De Niro, comediant ratat, răpea pe un moderator de succes, dar de data aceasta rolurile se vor inversa: De Niro va fi moderatorul plin de el.

20. Frozen 2 (22 noiembrie) cu Kristen Bell, Idina Menzel și Evan Rachel Wood

Continuarea celebrului film animat din 2013 ii readuce pe marile ecrane pe Anna (Kristen Bell), Elsa (Idina Menzel), Kristoff (Jonathan Groff) si Olaf (Josh Gad), iar printre actorii ce isi vor imprumuta vocile se numara si Evan Rachel Wood. Deocamdata nu stim care este scenariul si la ce aventuri sa ne asteptam.

Primul “Frozen” a devenit rapid o adevarata senzatie la nivel mondial, fiind animatia cu cele mai mari incasari din toate timpurile si avand succes mare si la critici – doua premii Oscar.

21. STAR WARS: Episodul IX (18 decembrie) cu Harrison Ford, Mark Hamill și Carrie Fisher

Acțiunea din sequel are loc la 35 de ani de la evenimentele din episodul VI al francizei. O nouă aventură intergalactică și o nouă răfuială între Imperiu și forțele Rezistenței, conduse de Poe Dameron (Oscar Isaac), va avea loc. Kylo Ren, personajul negativ interpretat de Adam Driver, face promisiunea de a termina ce a început Darth Vader.

De partea cealaltă a baricadei sunt Rey (Daisy Ridley) și Finn (John Boyega), care vor găsi un țel după întâlnirea cu Han Solo (Harrison Ford). „Trezirea Forței” din titlul filmului e un comentariu direct la evoluția celor doi protagoniști.

Roboțelul BB-8, Chewbacca și prințesa Leia, interpretată de aceeași Carrie Fisher, își au propriul rol în evoluția evenimentelor.

22. The Irishman cu Robert De Niro și Al Pacino

Un asasin al mafiei reface firul evenimentelor ce au dus la uciderea gangster-ului Jimmy Hoffa. După romanul lui Charles Brandt “I Heard You Paint Houses: Frank ‘The Irishman’ Sheeran and the Inside Story of the Mafia, the Teamsters, and the Final Ride by Jimmy Hoffa”.

23. Terminator 6 cu Arnold Schwarzenegger și Linda Hamilton

„Veteranii” Arnold Schwarzenegger si Linda Hamilton revin in partea a sasea (oare cate vor mai fi?) a celebrei serii, al carei scenariu nu il cunoastem inca. Mackenzie Davis face si ea parte din distributia acestui film.

24. Jumanji: Welcome to the Jungle Sequel cu Dwayne Johnson și Kevin Hart

Regizorul Jake Kasdan si actorii Dwayne Johnson, Kevin Hart, Jack Black si Karen Gillan fac din nou echipa pentru continuarea filmului din 2017, care a avut un succes formidabil – aproape un miliard de dolari la box-office.

După 2017, un an de mare succes pentru producțiile cinematografice de la Hollywood, cinefilii vor avea parte în acest an de filme cu acțiune, eroi cu puteri supranaturale, animații, remake-uri, dar și continuări ale unor serii de succes. Vă prezentăm o listă a câtorva din cele mai așteptate filme...



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !