Victorie importantă în perspectiva play-out-ului

De Gavril Nutiu
Orădencele au învins clar SCM CSŞ Craiova
Orădencele au învins clar SCM CSŞ Craiova
Universitatea CSM Oradea a obţinut un succes important în penultima etapă a sezonului regulat din Liga Naţională de baschet feminin, reuşind să învingă pe teren propriu formaţia SCM CSŞ Craiova, scor 77-63.

Prin această victorie, echipa orădeană a devansat în clasament formaţia oaspete, fapt care îi asigură o clasare mai bună în perspectiva turneului play-out.

U CSM Oradea a repurtat o victorie absolut meritată în meciul cu SCM CSŞ Craiova, conturată încă din primul sfert, încheiat în avantajul gazdelor, scor 24-12. Echipa gazdă a mărit diferenţa în sfertul secund, intrând la pauză cu un avantaj consistent, 45-21. SCM CSŞ Craiova a redus din diferenţă în sfertul trei, când scorul a devenit 58-43. În sfertul patru, oaspetele s-au apropiat şi mai mult, dar orădencele au revenit, consolidându-şi victoria. Scorul final, 77-63, consemnează un succes lejer al gazdelor. Jucătoarele americane ale Universităţii CSM Oradea, Fila Smith, Taneisha McTiller şi Quentori Alford şi-au adus din nou un aport decisiv la victoria echipei lor, marcând împreună nu mai puţin de 62 din cele 77 de puncte ale gazdelor.
În ultima etapă a returului, U CSM Oradea va juca în deplasare cu Phoenix Galaţi. Orădencele nu mai pot pierde locul 12, indiferent de rezultatele din ultima rundă.

CASETA TEHNICĂ

Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa 50
Universitatea CSM Oradea – SCM CSŞ Craiova 77-63 (24-12, 21-9, 13-22, 19-20)
U CSM Oradea: Vlaicu, Alford 12, Badi 5 (1×3), Şerb 5 (1), Chiş 5 (1), Smith 26 (4), McTiller 24. Nu au jucat Gavra, Filip, Sărăcuţ, Moza, Anei. Antrenoare: Adriana Niculescu
SCM CSŞ Craiova: Moţăţeanu Borş 29 (1), Pop 9, Matei 2, Olteanu, Radovic 7, Paige, Pirnea 2, Ninu Simionca 14 (2). NU au jucat Funieru, Niţă. Antrenor: Paul Nicolae
Arbitri: Vlad Potra, Amalia Marchiş. Comisar FR Baschet: Viorel Constantinescu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase