Programul va debuta cu o zi înainte, pe 20 august 2017, duminică după-amiază fiind organizat în Parcul Bălcescu un program de divertisment la care sunt așteptați cei mici și cei mari deopotrivă.
„Vor participa grupuri de dans popular, instituțiile culturale ale Consiliului Județean Bihor, trupa de teatru de păpuși „Lilliput” și Ansamblul „Nagyvárad” din cadrul Teatrului Szigligeti, dar își vor face prezența pe scenă și membrii formației Codex Régizene, formația Görböc din Mișca precum și ”Vadvirág”, interpretând cântece populare”, transmite CJ Bihor, printr-un comunicat.
„La tradiționala defilare a Carnavalului Florilor, vor participa și formații de majorete, hip-hop și dans modern, atât din Bihor, cât și din străinătate, acompaniind cele patru care alegorice ce vor veni din Debrețin la Oradea. Alaiul va fi condus de membrii Formației de Husari din Sâniob, și pentru prima dată, în acest an, chiar și autovehiculele care furnizează muzica vor fi împodobite. Defilarea va începe de la ora 14.00, și se va încheia cu un program cultural și divertisment în Piața Unirii”, mai transmite instituţia condusă de Pasztor Sandor.
Carnavalul florilor în 2016
Citiți principiile noastre de moderare aici!