„Vine o vreme când trebuie să știi să te retragi”

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
Gheorghe Alexandrescu
Gheorghe Alexandrescu
Venit din polo, Gheorghe Alexandrescu a reușit să se impună cu succes în lumea fotbalului.

Unul dintre cei mai importanți oameni de fotbal bihoreni după anul 2000 a fost fără îndoială Gheorghe Alexandrescu. Prin munca depusă a contribuit la succesele realizate de FC Bihor și apoi CF Liberty, elocvente fiind promovările reușite de cele două cluburi în acele vremuri.

Interesant este faptul că până să intre în fotbal a activat în polo, unde a avut rezultate deosebite cu juniorii de la Dinamo Oradea.

„În fotbal am apărut după implicarea lui Marius Vizer la FC Bihor. Am început de la zero. Nici nu știam unde este sediul FRF, dar încet, încet m-am inițiat, am învățat regulamente, am studiat arhiva clubului și am trecut la treabă. Au fost promovarea cu FC Bihor, apoi cele succesive cu CF Liberty, încheiată cu cedarea locului către UTA, pentru că atunci erau acceptate cesionarea drepturilor de participare. Rezultate posibile datorită managementului implementat de Marius Vizer”, a explicat Alexandrescu.

21 de antrenori

Pe fostul său șef îl descrie ca un tip tenace și serios, un bun manager, care reușește în ceea ce își propune. „A cucerit Cupa Campionilor Europeni la judo, apoi a readus FC Bihor în Liga 1, a promovat cu Liberty, iar după ce a câștigat șefia Federației Internaționale de Judo a revitalizat acest sport. Sunt convins că și la SportAccord va face lucruri importante și o va transforma dintr-o organizație anonimă în momentul preluării în nr. 1 la nivel mondial”.

La capitolul satisfacții personale, Alexandrescu a punctat alegerea în Comitetul Executiv al FRF, al cărui membru a fost în sezonul 2007-2008.

În perioada cât a activat în fotbal a lucrat cu nu mai puțin de 21 de antrenori. Dintre aceștia Andone l-a impresionat. „Am colaborat bine cu el. Știa să facă un vestiar uniform, era un bun motivator și scotea maximum din jucători. Putea face dintr-un jucător de nota 6 unul de 8. Exemplul cel mai elocvent este Sfârlea, pe care el l-a scos din anonimat”.

„Un gust amar”

Ultima implicare a lui „nea Gigi” în fotbalul bihorean a fost scurtul mandat de la FC Bihor. Mai precis două luni și 15 zile, din iulie până în 15 septembrie. Au fost o perioadă tumultoasă în care datoriile făceau aproape imposibilă funcționarea FC Bihor. „Clubul avea conturile blocate la nouă bănci din cauza datoriilor. Am solicitat Consiliului Local un audit, dar mi s-a spus că abia prin septembrie-octombrie ar putea veni. În aceste condiții am cerut contabilității clubului o situație exactă a datoriilor din 2004 până în 2009 către stat și terți. A rezultat o datorie totală de circa 20 de miliarde lei vechi. Pentru a evita blocarea activității clubului am informat Consiliul Local și cel Județean despre aceste datorii și am solicitat achitarea lor, în caz contrar am anunțat că demisionez. Nu am primit niciun răspuns și în 10 august mi-am înaintat demisia, dar am mai rămas până în 15 septembrie pentru a nu destabiliza clubul. Pe perioada mandatului meu, singurul care, în limita posibilităților, a fost receptiv și am avut o comunicare permanentă a fost primarul Ilie Bolojan. Per total a fost o perioadă care mi-a lăsat un gust amar”, susține Alexandrescu, care în aceea perioadă a fost nevoit să convoace 12 ședințe AGA.

Fostul președinte al FCB a solicitat Consiliului Județean tot atunci să achite restanțele avute de instituția condusă atunci de Radu Țîrle către club. Era vorba de aproximativ 12 miliarde de lei vechi, datorie din 2008 și 2009, dar nu a primit niciun răspuns.

Sunt probleme care dacă erau rezolvate atunci s-ar fi evitat insolvența și implicit ratarea promovării din cauza acestui fapt în 2010.

După o pauză de mai bine de trei ani, Alexandrescu nu se gândește să revină în fotbal. „Vine o vreme când trebuie să știi să te retragi, să lași locul altcuiva. Pe urmă devii caraghios, să fii la vârsta senectuții și să te bagi în seamă. E nevoie de un suflu nou”, a conchis „nea Gigi”.

„Polo-ul mi-a adus satisfacții”

Gheorghe Alexandrescu își amintește cu nostalgie de anii petrecuți la cârma echipei de polo Dinamo Oradea. „Cel mai bine m-am simțit la polo, sport care mi-a adus multe satisfacții. Patru-cinci ani am deținut supremația în poloul românesc la nivel de juniori, deși nu erau condițiile de acum. La vremea respectivă jucau poloiști precum Diaconu, Baidoc, Goina, Martin, Șarba, Tomescu, Gepian sau Șandor. Ulterior s-au regăsit în echipa de seniori a clubului Crișul, contribuind la câștigarea campionatului”, rememorează Alexandrescu.

La Dinamo a lucrat cu fiul său Adrian, care la aceea vreme era antrenorul echipei, actualmente fiind unul dintre cei mai buni arbitrii de polo din lume.

Nea Gigi are și un nepot, Antonio Alexandrescu, care se remarcă în echipa de polo juniori a CS Crișul. Semn că așchia nu sare departe de trunchi!

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !