Virusaţi de jonglerii

De Veronica Bursaşiu
1Comentariu
Virusaţi de jonglerii
„Juggler” sunt prezenţi la Ozora, Street Delivery sau Romanian Juggling Convention, dar şi în şcolile orădene.


S-a născut din pasiune pentru jonglerie, mai mult ca distracţie. Este vorba despre grupul de jonglerie “Juggler”, care a luat naștere în vara anului 2007. Distracția și pasiunea s-au transformat ulterior într-o afacere, iar azi “Juggler” înseamnă o întreagă comunitate de jongleri din toată țara, precum și un magazin online (Juggler.ro) cu sute de produse, jocuri și jucării destinate tinerilor care au acest hobby.

“La festivalul Peninsula am cumpărat un flowerstick cu care am «virusat»” toți prietenii din jur. Deoarece mereu am fost întrebați de unde se pot cumpăra, împreună cu doi prieteni, Artur Sas și Kubinecz Istvan, ne-am gândit să facem un magazin online. La început am avut opt produse pe site și am ajuns în 2015 la peste 500 produse”, povestește Balazs Kiss, fondatorul grupului.

Jonglatul-cultură

Membrii “Juggler” se implică activ într-o serie de activități legate de hobby-ul lor și își doresc să transforme jonglatul dintr-o curiozitate în cultură. Ori de câte ori au ocazia, tinerii organizează evenimente menite să le facă tinerilor cunoștință cu jongleria ca stil de viață, distracție și relaxare, considerând că puțină mișcare în parc, alături de prieteni, e întotdeauna mai benefică pentr cei mici decât orele petrecute în fața calculatorului. În acest scop, membrii “Juggler” vizitează periodic școlile orădene, pentru a-i învăța pe copii să jongleze în timpul orelor de sport și pentru a promova beneficiile jonglatului ca altenativă de mişcare. Începând cu vara 2015, vor fi continuate atelierele de jonglerie din fiecare marţi după-masa, care vor avea loc, ca întotdeauna în ultimii ani, în parcul Muzeului din Oradea.

După ce stăpânesc deja suficient de bine arta jonglatului, unii dintre tinerii pasionați de această îndeletnicire sunt atrași de jongleriile cu foc, care sunt foarte spectaculoase, însă pot fi periculoase pentru începători. Acestea presupun înlocuirea instrumentelor tradiționale de jonglat cu așa numitele ”torțe” sau ”poiuri”, ce ard spectaculos în timp ce se realizează diverse numere de jonglerie.

Membrii fondatori ai grupului jonglează cu foc de câțiva ani deja, ca invitați speciali în cadrul mai multor festivaluri de profil din ţară și din străinătate. Câteva dintre cele mai importante astfel de festivaluri ar fi Ozora, Street Delivery sau Romanian Juggling Convention. Pentru acest an, membri “Juggler” au planuri mari: își doresc să-și continue activitatea de promotori ai jongleriei, precum și să extindă gama de produse în cadrul magazinului online și să livreze și în țările din împrejurimi.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor