Zece milioane pentru Maternitatea Oradea

Zece milioane pentru Maternitatea Oradea
Comisia interministerială a avizat reabilitarea Maternităţii Oradea printr-un protec de zece milioane lei.

La şedinţa comisiei interministeriale care a avut loc luni, la Ministerul Transporturilor, s-au avizat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea etajelor I şi II a Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie din Oradea.

Valoarea totală a investiţiei este de 10,9 milioane lei (inclusiv TVA). „Proiectul prevede recompartimentarea saloanelor şi amplasarea unui grup sanitar propriu fiecărui salon, schimbarea pardoselilor, a tâmplăriei interioare şi exterioare, refacerea finisajelor pereţilor, izolarea termică a faţadei, modernizarea instalaţiei electrice, dotarea cu mobilier sanitar, instalaţie de climatizare şi sistem de siguranţă şi semnalizare incendiu etc. Menţinerea acestui proiect pe finanţarea Băncii Europene de Investiţii s-a făcut cu sprijinul Ministrului Sănătăţii, Cseke Attila”, transmite Biroul de Presă al Primăriei.

Pentru parafarea proiectului mai este nevoie de votul Consiliului Local, în şedinţa extraordinară programată mâine, de la ora 14:00, precum şi de adoptarea unei hotărâri de guvern, luna aceasta.

Reabilitarea integrală a Maternităţii ar trebui finalizată până primăvara viitoare.

Apel către unii medici de la Maternitatea Oradea

„Prin acest proiect, Maternitatea Oradea va fi reabilitată integral. Iar în această toamnă trebuie să finalizăm şi reabilitarea ambulatoriului. Trebuie să insistăm în perioada următoare pe pregătirea profesională şi pe schimbarea comportamentului unei părţi din corpul medical de la Maternitate”, îşi reafirmă primarul Ilie Bolojan poziţia faţă de anumite practici din Maternitatea Oradea.

C.H.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !