Zeno Bundea și-a făcut propriul club de fotbal

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
Zeno Bundea și-a făcut propriul club de fotbal
Zeno Bundea a decis să pornească de jos în cariera de antrenor. În paralel cu activitatea de jucător pe care o desfăşoară la Crişul Sântandrei, Zeno a decis să înfiinţeze un club de fotbal pentru iniţierea copiilor în tainele „sportului rege”.

„Numele clubului este Zenit Oradea, iar ideea mi-a venit de la Zeno şi Zenit Sankt Petersburk, clubul unde am şi jucat în trecut. Pentru început ne vom axa pe copiii născuţi în anii 2009 şi 2010. Dorinţa mea este să progresăm de la un an la altul, atât în ceea ce priveşte numărul de grupe, cât şi în ceea ce priveşte condiţiile oferite copiilor. Activitatea o vom începe din data de 2 martie. Am avut discuţii şi vreau să-i atrag în proiectul meu pe Marius Popa şi Viorel Domocoş, în funcţie de cum le va permite programul”, ne-a declarat Bundea. Antrenamentele se vor desfăşura pe terenul sintetic de lângă Gară, din zona Palatului Copiilor şi Elevilor, în zilele de marţi, joi şi sâmbătă.

Informaţii suplimentare şi înscrieri la tel. 0741/024.747.

Bundea (39 de ani) a evoluat la Zenit Sankt Petersburg în anul 2002, dar performanţele majore le-a obţinut în tricoul Rapidului Bucureşti, cu care a devenit campion naţional, a câştigat Cupa şi Supercupa României. Actualmente, formaţia rusă este pregătită de Mircea Lucescu, antrenor cu care Zeno a lucrat la Rapid.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase