Ziua Mondiala a Mediului, serbata la Oradea

De Simona Albinaru
Ziua Mondiala a Mediului, serbata la Oradea
Vizită la depozitul ecologic de deşeuri şi salubrizarea malurilor sunt câteva activităţi care vor avea loc.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, care are loc în fiecare an pe data de 5 iunie în Oradea se vor desfăşura mai multe activităţi de educaţie ecologică.

„Considerând că vârsta copilăriei este cea mai propice pentru demararea activităţilor de mediu şi trebuie să fie rezultatul unui lucru în echipă, la care îşi aduce aportul familia, prietenii, administraţia locală şi şcoala, activităţile vor implica copiii de la şcoli, licee şi grădiniţe”, a precizat Loredana Ţîrţ, purtătorul de cuvânt al APM Bihor.

În acest sens, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Bihor, Primăria Oradea în colaborare cu Administraţia Domeniului Public Bihor, Oradea Transport Local SA, SC Eco Bihor SRL Oradea, unităţi şcolare, SC Holcim (România) Ciment SA Aleşd , dedică acţiunile desfăşurate celebrării acestei zile.

Serbată

Celebrarea Zilei Mondiale a Mediului are loc în fiecare an pe data de 5 iunie şi oferă ocazia de a readuce în atenţia publicului unele reflecţii asupra protecţiei mediului înconjurător, fenomen care în ultimii ani a devenit una din priorităţile noastre la nivel mondial. Aniversarea acestei zile a fost stabilită în 1972 în cadrul Adunării Generale a Naţiunilor Unite, cu scopul de a marca deschiderea Conferinţei de la Stockholm asupra Mediului.

Tema din acest an este „Gândeşte. Mănâncă. Salvează”, temă prin care se atrage atenția comunității internaționale asupra risipei de alimente și implicit a creșterii cantităților de deșeuri din alimente.

Potrivit Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), în fiecare an, 1,3 miliarde de tone de alimente este irosită. Acest lucru este echivalent cu aceeași cantitate produsă în întreaga Africa sub-sahariană. În același timp, mai mult de 20.000 de copii sub vârsta de 5 ani mor zilnic de foame.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !