Proprietar de pensiune dar trăind pentru călătorii și adrenalină, orădeanul Claudiu Roșca a prins debutul european al pandemiei de Covid 19 în Azerbaidjan.

Fire întreprinzătoare, omul a înțeles avantajele economice ale situației după o discuție cu o amică, asistentă medicală în Italia, așa că și-a pus în priză contactele din lumea largă, în ideea de a cumpăra cantități mari de echipamente medicale și a le aduce în Europa.

„Primul gând a fost să fac bani. În momentul ăla nu m-am gândit că spitalele din țară vor fi prinse aşa de puţin pregătite. Mă gândeam inclusiv că o să le vând în Italia, pentru că ştiam sigur că la ei nu sunt nici în farmacii”, relatează el pentru Jb&Bihon.

Aventura primului import de măști de protecție de peste ocean, o cantitate nu foarte mare, a început cu un telefon către un amic din America Latină și a implicat toate barierele și blocajele impuse de pandemie, birocrație și nepăsare dar și surprize plăcute. Ceea ce trebuia să fie o afacere simplă de șapte zile, s-a transformat într-o așteptare de trei ori mai lungă. Când s-a văzut cu marfa în depozit, în țară lucrurile se degradaseră, primul gest a fost o donație către medici și polițiști.

Azerbaidjan, lângă Iran

Faptul că a văzut 64 de ţări de pe glob e o mândrie personală pentru Claudiu Roșca, așa că nu e o supriză prea mare că primele informații despre amploarea epidemiei din Europa le-a aflat departe de casă.

„Eu eram în Azerbaidjan, într-o călătorie, cu un prieten de-al meu, când am auzit că sunt sute de morţi în Italia. Eu mă întorsesem din Japonia pe la mijlocul lui ianuarie şi ştiam de virusul ăsta. Știam că e destul de nasol pentru că urmărisem și SARS în 2003 când a fost în Hong Kong, și epidemia de Ebola din Africa. Epidemia de Zika mă prinsese în Columbia acum câţiva ani. Eu, unul, am sperat că chinezii vor ţine sub control treaba pentru că s-au descurat foarte bine cu SARS”, zice el.

Ca majoritatea europenilor, Roșca a luat cu lejeritate primele vești despre SARS – CoV-2, „toţi spuneau că sunt afectaţi cei bătrâni, bolnavi, unii cu un picior în groapă. Asta până am primit un mesaj de la o prietenă, asistentă într-un spital din Brescia. Mi-a spus că nu e de glumă, că pe secţia unde lucrează, din 50 de oameni, 40 au murit. Și nu toţi erau bătrâini. Mi-a spus că nu au echipamente, n-au măşti sau halate de protecţie şi, de fapt, că habar n-au cum e cu virusul ăsta, că nu ştiu cum să se ferească. Asta era în februarie, prietenii mei erau la ski, problema era că nu e destulă zăpadă, nu pandemia. Eu am luat discuţia asta ca pe un semnal de alarmă”, mărturisește el.

E rost de afacere!

Cu sănătatea în bună stare, i s-a aprins instinctul de afacerist: „fostul meu asociat cu care sunt bun prieten, Dan, trăia în Salvador. Am vorbit cu el şi-am zis să caute toate măştile pe care le poate găsi şi să le ia. I-am spus că în Europa e nasol, în Italia ajunsese o mască la 2 euro şi nici la preţul ăla nu se găseau. Indiferent de care fel, i-am spus, să le ia pe toate. Acelaşi lucru l-am încercat şi eu în Azerbaidjan. Am mers în vreo 40 de farmacii şi la doi furnizori mari, niciunul nu mai avea nicio bucată. În şase zile nu am găsit nimic. Apoi mi-am dat seama de ce – sunt la graniţa cu Iran. Absolut tot ce s-a putut găsi în Azerbaidjan, s-a trecut pe contrabandă în Iran. Ei deja aveau graniţa închisă cu Iran, din cauza virusului”.

Claudiu zice că a priceput, atunci, amploarea fenomenului dar și faptul că alte regiuni ale lumii erau deja în gardă, spre deosebire de bătrânul continent: „m-a frapat un fapt, atunci, în februarie. Noi, la plecarea din Budapesta, un termometru nu am văzut pe aeroport. Aterizăm în Azerbaidjan și, pe toate culoarele de ieşire, erau camere video cu termometre şi personal medical plus poliţiştii de frontieră. Nu puteai să intri până la controlul paşaportului fără să treci de controlul acesta. Ei deja cumva, erau cu un pas în faţă faţă de Europa”.

În Salvador…

„Bun, eu nu am găsit nimic în Azerbaidjan, dar prietenul meu a găsit, în schimb, în Salvador. A cumpărat de la furnizori, depozite şi chiar de la farmacii. A ajuns să aibă aproximativ 17.000 de măşti, asta e un colet undeva la vreo 88 kg”, relatează el.
Aventura transportului spre Europa, însă, abia urma să înceapă.
„Am strâns marfa şi acum, problema era să o trimitem spre Europa. Am încercat cu DHL, dar ne-au făcut o ofertă la peste 4.000 de dolari, care e foarte scump. Preţul acesta e de trei ori mai mare decât dacă ai trimite cu un curier aerian, în vremuri nomale. Începuseră şi firmele de curierat să profite. Situaţia e că toate materialele medicale ce au venit în Europa în ultima perioadă au fost livrat pe cale aeriană, din cauza urgenţei. De regulă, transporturile vin cu vaporul, e mult mai ieftin dar durează mai mult. Ori acum, totul e urgent. Noi eram cu marfa în San Salvador, etichetată şi ambalată. Ne-am trezit, însă, că firma prin care urma să facem afacerea nu avea licență pentru export”, povestește omul.
Măștile chirurgicale luate în Salvador, fabricate în China și Nicaragua, erau produse cu standard medical, mai performante decât cele cu standard de protecție pentru civili, în interacțiunile cotidiene.

Surpriză plăcută

După zbateri între funcționari și birocrație de stat, „am ajuns, până la urmă, la Direcţia lor vamală, care a dat o excepţie pentru exportul acesta, dată fiind situaţia din Europa. În Salvador nu era nicio problemă la sfârșitul lui februarie. Surpriza a fost că ne-au certificat marfa ca fiind conformă cu directiva din 2017, din Europa, referitoare la echipamente medicale. Salvador e o ţară mică, cu multă corupţie. Când au început bâlbele, mi-am zis că n-o să mai văd marfa aia veci, pururi. Oficialii de acolo ne-au ajutat, problema s-a rezolvat în 48 de ore. N-am dat la nimeni nicio şpagă, eram pregătit şi pentru asta dar nu a fost cazul”.

Cu actele în bună regulă, în condiții normale, marfa ar fi trebuit să ajungă în Oradea în şase zile, cu zbor San Salvador – Panama, Panama – Frankfurt, Frankfurt – Viena și din Viena, pe camion, la Oradea. Toată planificarea era la fix, zice orădeanul.

Realitatea, însă…: „zboară marfa noastră până în Panama, unde trebuia să stea vreo două sau trei zile, după care urma să fie urcată pe un avion KLM, spre Frankfurt. După 3 zile primesc mail de la comisionar că KLM a anulat zborurile şi că marfa e blocată în Panama. O săptămână m-am agitat, mai mult eu decât firma cu care am făcut transportul, să îmi văd marfa adusă în Europa. Le-am oferit inclusiv varianta să le plătesc dublu. Până la urmă, a durat două săptămâni jumate până au reuşit să o pună pe avion şi să ajungă marfa în Europa. În Europa erau deja probleme cu transportul, cu vămile, dar după ce a ajuns la Viena, eu am avut marfa aici în două zile. Ce trebuia să dureze şapte zile, a durat trei săptămâni şi jumătate. Eu îmi şi luasem „la revedere” de la ea”.

O nouă surpriză neplăcută: „Am scos marfa, am adus-o, am numărat, am mai numărat încă odată şi am văzut că îmi lipseau vreo 1360 de măşti. N-am avut atâta fler încât să cer să le pună în alte cutii, pe care să nu se vadă că sunt produse sanitare. Măştile au venit cu cutiile originale. Probabil că, pe măsură ce începuse haosul în Panama, s-au servit unii pe aeroport. Când a ajuns mi-a trecut orice gând să le export în Italia”.

Cel mai prompt control

Marfa a ajuns într-o joi, urmată, a doua zi de dimineață, de un telefon de la autorități.

„M-au sunat de la Poliţia Economică, că vin în control la mine. Nu ştiu de unde au avut informaţia, dar au vrut să verifice existenţa fizică a mărfii, cantitatea şi locul depozitării. Mă temeam că o să rechiziţioneze, nu aveam eu o cantitate mare, dar la momentul ăla, stocurile spitalelor erau pe minimum şi mă gândesc că voiau să inventarieze toate rezervele disponibile”, e opinia sa.

Donații

Cu marfa acasă, Roșca zice că a donat 1.750 de măști la Municipal, care devenise deja spital Covid și 450 la Poliție, cu gândul la prietenii săi din spital și de la Poliție: „am făcut donația prin fundația Șansa, pe care o am cu tatăl meu, un medic pensionar. La spital a mai donat taică-meu un aparat de aer condiționat pentru sala ATI, în valoare de vreo 3.000 lei. E un medic pensionar bătrân, dar cu suflet mare”.