Astfel, a acroşat din spate căruţa, condusă de un bărbat din municipiul Salonta. În urma accidentului rutier, o femeie de 41 de ani, din Salonta, aflată în căruţă a suferit leziuni uşoare, fiind transportată la spital. Poliţiştii rutieri continuă cercetările în cauză, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului.
Căruţă acroşată
Reactualizat la:
Joi, la ora 7:40, pe drumul judeţean 795, în afara localităţii Tulca, un bărbat de 36 de ani, din comuna Batăr, în timp ce conducea un autoturism, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în timpul deplasării faţă de o căruţă care circula în faţa sa.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
A 21-a victorie în campionat a fost obținută duminică seara în compania echipei CSM Târgu Mureș.
Cultură
Piesele din concert au fost reorchestrate special pentru două chitare și două voci.
Cultură
Concertul a făcut parte din Turneul național de Paște al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, care se desfășoară în cinci orașe din România: Timișoara, Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu și București.
Cultură
214 spații, 138 de localități și 682 de coruri au participat la una dintre cele mai ample mobilizări culturale dedicate mediului din România.
BIHON Sport local
Vicecampion mondial de muay thai, versiunea ISKA, atât la categoria -35 kg cat si la -40 kg pe când avea 12 ani, la Munchen, orădeanul Beniamin Iluț a luptat sâmbătă pe stil K1 în gala „Elite Fighting Championship”, desfășurată la Constanța.
Citiți principiile noastre de moderare aici!