BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cineastul Tudor Chirilă lansează la Oradea cartea „Psychedelia reflectată în rockumentare”

Cineastul Tudor Chirilă lansează la Oradea cartea „Psychedelia reflectată în rockumentare”

De Camelia Buşu
la 3 February 2026 07:47 Reactualizat la: 3 February 2026 10:57

Cineastul Tudor Chirilă lansează la Oradea cartea „Psychedelia reflectată în rockumentare”

3 February 2026 07:47 Reactualizat la: 3 February 2026 10:57
Este prima carte din lume dedicată integral documentarelor rock ale Generației Woodstock, şi prima care, printre altele, analizează cinematografia lui Bob Dylan, complet ignorată, dar nu lipsită de interes.
Scris de Camelia Buşu - Este prima carte din lume dedicată integral documentarelor rock ale Generației Woodstock, şi prima care, printre altele, analizează cinematografia lui Bob Dylan, complet ignorată, dar nu lipsită de interes.

Trimite articolul

X

Cineastul născut la Oradea, cunoscut pentru activitatea sa de peste 25 de ani în cinematografie și pentru documentarele sale, regizorul şi producătorul TVR Tudor Chirilă lansează la Oradea cartea „Psychedelia reflectată în rockumentare”, apărută anul trecut la Editura Integral, care vorbește despre fenomenul erei psihedelice și revoluţia hippie dintre anii 1960- 1970, cu accent pe tendințele filmului documentar din anii ‘60, dar și pe modul în care muzica rock a cucerit un public uriaș, inclusiv în România.

Începută cu ani în urmă ca o lucrare de doctorat condusă de regizorul Laurenţiu Damian, s-a transformat în timp într-o carte de peste 840 de pagini. Evenimentul de la Oradea va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 14:00, în amfiteatrul Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai”, în prezenţa autorului.

„E o carte de căpătâi pentru cei interesaţi, pentru cei care cunosc muzica dar şi pentru cei care vor să afle ce a fost în muzică înainte, să nu se rezume doar la ce este acum”, spunea la lansarea de la Bucureşti cunoscutul jurnalist muzical Ştefan Naftanailă.

Cartea are ca motto un vers din piesa lui Janis Joplin, Me and Bobby McGee: „Aş da toate zilele mele de mâine pentru o singură zi de ieri…” Volumul se apleacă atât către era psihedelică în prima parte, cât şi către rockumentare – filmele documentare rock, în a doua parte.

„Nu mi-am propus nicio clipă să scriu o carte de critică cinematografică și sper că este evident acest fapt. Am vrut doar să pun o oglindă venețiană în fața Erei Psihedelice prin apropierea, uneori infinitezimală, de filmele documentare pe care aceasta le-a zămislit. În special de rockumetarele și folkumentarele ei, unele intrate de-a dreptul în istorie – fără să ne ferim de «expresii pompoase». Cel puțin, în istoria Secolului XX. Ori, măcar, în cea a filmului. Fie el și cel documentar.

Dedic această carte tuturor acelor old timers autohtoni mai mult sau mai puțin contemporani cu Generația Woodstock care și-au căutat în muzica rock (și în tot ce aceasta a generat) un refugiu din fața monstruozității așa-zisului „socialism” și a dictaturilor de orice fel. Dar și celor născuți mai târziu, care, într-o lume liberă sau pe-aproape, și-au făcut tot din muzica rock o pavăză. Unii, chiar, un scop în viață”, scrie în prezentarea cărţii Tudor Chirilă.

Este o carte în premieră despre o epocă unică, irepetabilă, care a schimbat mentalităţi. Tudor Chirilă a scos la lumină în cartea sa şi câteva filme uitate, „nici istoricii de film documentar nu mai ştiu astăzi de ele”, dar care sunt deosebit de valoroase.

„Este prima carte din lume dedicată exclusiv documentarelor Generației Woodstock. Pare a fi și prima care analizează opera cinematografică a lui Bob Dylan”, scrie autorul.

Cu prilejul lansării la Oradea, editura va expune și alte titluri proprii ale unor autori orădeni. La eveniment, va fi prezent, alături de autor, și Costel Postolache, directorul editurii INTEGRAL. Vor mai lua cuvântul Călin Pop, liderul trupei rock Celelalte Cuvinte și Florian Chelu, apreciat compozitor și interpret de muzică folk.

Trimite articolul

X
Taguri:
cineast ,
lansare de carte ,
oradea ,
Psychedelia ,
tudor chirila
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Bihon CSM Oradea

    „Leii roșii” s-au detașat în ultimul sfert! CSM CSU Raiffeisen și-a consolidat primul loc în LNBM
    A 21-a victorie în campionat a fost obținută duminică seara în compania echipei CSM Târgu Mureș.

    BIHON Sport local

    A fost etapa a 5-a în play-off-ul și play-out-ul din Liga 4 Bihor. Rezultate, marcatori, clasamente

    Cultură

    Emoţie şi nostalgie. Oigăn şi Vlase au cântat piesele formaţiei The Beatles, la Muzeul Ţării Crişurilor
    Piesele din concert au fost reorchestrate special pentru două chitare și două voci.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    Cultură

    VIDEO
    Corul Madrigal, alături de copiii din corurile Cantus Mundi, în spectacolul „Săptămâna Patimilor”, la Oradea
    Concertul a făcut parte din Turneul național de Paște al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, care se desfășoară în cinci orașe din România: Timișoara, Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu și București.

    Cultură

    VIDEO
    Cantus Mundi, la Oradea: Sute de glasuri de copii s-au unit pentru a marca Ora Pământului prin cântec
    214 spații, 138 de localități și 682 de coruri au participat la una dintre cele mai ample mobilizări culturale dedicate mediului din România.

    BIHON Sport local

    Un tânăr luptător orădean a revenit în ring la „Elite Fighting Championship”, după o pauză de un an
    Vicecampion mondial de muay thai, versiunea ISKA, atât la categoria -35 kg cat si la -40 kg pe când avea 12 ani, la Munchen, orădeanul Beniamin Iluț a luptat sâmbătă pe stil K1 în gala „Elite Fighting Championship”, desfășurată la Constanța.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logo Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă!

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.