50 de imobile trebuiesc clasate

De Veronica Bursaşiu
50 de imobile trebuiesc clasate
Agenţia de Dezvoltare Regională N-V a lansat o consultare publică privind Planul de Dezvoltare Regională 2014-2020.

„Ca urmare a acestui fapt, am trimis o listă către Agenţie, pe care am marcat monumentele istorice care se găsesc într-o stare de conservare «rea/foarte rea» pentru a fi trecute pe lista cu intervenţii de urgenţă. Lista se va discuta în cadrul unor întâlniri la nivel regional, judeţean şi va fi document de lucru cu ocazia elaborării Planului Naţional de Dezvoltare Regională a Regiunii Nord-Vest pentru 2012-2020”, spune Lucian Silaghi, directorul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Bihor. Instituţia a identificat, numai în Oradea, 50 de imobile la care ar trebui declanşată procedura de clasare, pentru a fi incluse în următoarea versiune a Listei Monumentelor Istorice.

Se lovesc de costuri

„Singurul impediment este acela că procedura de clasare presupune întocmirea unei fişe istorico-arhitecturale care trebuie întocmită de unul dintre cei patru arhitecţi atestaţi din judeţul Bihor, operaţiune care presupune nişte costuri. Totuşi, ne-am propus să începem aceste clasări, într-un ritm de patru clădiri pe an, folosind veniturile proprii”, spune directorul Lucian Silaghi. Anul trecut au fost clasate: Capela Haşas, casa Kovats din Piaţa Unirii, Pavilionul nr. I al Spitalului de Neurologie şi Psihiatrie şi Peştera Coliboaia din satul Măgura. „Am demarat procedura de clasare pentru imobilul care găzduieşte clădirea Direcţiei Silvice, cât şi a unui număr de 15 incunabule”, a adăugat directorul Direcţiei de Cultură.

Conducerea DJCPN Bihor intenţionează să iniţieze o acţiune prin care să aducă la cunoştinţa administraţiilor publice locale care sunt monumentele aflate pe raza lor de acţiune, care se regăsesc pe Lista Monumentelor Istorice, şi care sunt obligaţiile pe care le au conform legii 422. „Din acel moment, primăriile nu vor mai putea invoca faptul că nu au cunoscut delimitarea exactă a siturilor arheologice sau amplasamentul aşezărilor, necropolelor sau fortificaţiilor, construind pe acele amplasamente. Am început o colaborare, în acest scop, cu Biroul GIS din cadrul Consiliului Judeţean Bihor”, a mai spus şeful Culturii bihorene.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !