Alti migranti la frontiera

De Alexandra Lăzureanu
Alti migranti la frontiera
Şase migranţi au fost depistaţi în ultimele 24 ore de poliţiştii de frontieră bihoreni.

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Oradea au desfăşurat miercuri o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale depistând astfel şase migranţi, trei pakistanezi, doi georgieni şi un nepalez, care intenţionau să ajungă ilegal în spaţiul Schengen. Pentru reţinerea a patru dintre migranţi, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentului din dotare trăgând un foc de avertisment în plan vertical, în conformitate cu prevederile legale şi fără a rezulta victime.

Opriţi cu forţa

Astfel, miercuri, în jurul orei 1:00, o patrulă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Salonta – ITPF Oradea a depistat, în zona de responsabilitate a sectorului, patru persoane, trei bărbaţi şi o femeie, în apropierea frontierei cu Ungaria. Imediat, agenţii au procedat la reţinerea persoanelor care se deplasau pe jos, pe câmp, spre frontiera cu ţara vecină. Deoarece nu s-au supus somaţiei verbale, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, trăgând un foc de avertisment în plan vertical, în conformitate cu prevederile legale şi fără a rezulta victime.

Astfel, cele patru persoane au fost reţinute şi apoi au fost conduse la sediul sectorului P.F. pentru cercetări. În urma investigaţiilor, s-a putut stabili că bărbaţii sunt cetăţeni pakistanezi iar femeia este din Nepal, aceştia având vârste cuprinse între 16 şi 28 de ani şi sunt solicitanţi de azil. În aceeaşi zi, în jurul orei 2:00, o patrulă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş – ITPF Oradea a depistat în zona de responsabilitate doi bărbaţi, care se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria. Cele două persoane au fost reţinute la aproximativ 100 metri de linia de frontieră, fiind conduse la sediul sectorului P.F. pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba de doi cetăţeni georgieni, cu vârste de 30 respectiv 33 de ani. „În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră au întocmit celor şase migranţi lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale care se impun” informează comisar şef Dan Lazăr, purtător de cuvânt al ITPF Oradea.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !