BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Avertizări pentru Iohannis la Marşul pentru Viață de la Oradea

Avertizări pentru Iohannis la Marşul pentru Viață de la Oradea

la 24 March 2019 12:29 Reactualizat la: 24 March 2019 17:11

Avertizări pentru Iohannis la Marşul pentru Viață de la Oradea

24 March 2019 12:29 Reactualizat la: 24 March 2019 17:11
Pastorul Petru Vidu l-a criticat pe preşedintele Klaus Iohannis pentru că nu a susţinut referendumul pentru familia tradiţională, ameninţând că românii vor boicota Referendumul pentru Justiţie din luna mai.
Scris de Demian - Pastorul Petru Vidu l-a criticat pe preşedintele Klaus Iohannis pentru că nu a susţinut referendumul pentru familia tradiţională, ameninţând că românii vor boicota Referendumul pentru Justiţie din luna mai.

Trimite articolul

X

Piaţa Unirii s-a umplut sâmbătă, la prânz, de oamenii care au participat la ediţia din acest an a Marşului pentru viaţă. Evenimentul a fost organizat cu scopul de a atrage atenţia asupra unui fenomen: avortul.

Din Piaţa Unirii, manifestanţii au plecat în marş spre Republicii şi au traversat strada Magheru până la Catedrala Ortodoxă din Centrul Civic. Manifestarea a fost una paşnică, iar participanţii au purtat în mâini afişe cu mesaje, precum: ,,Copiii sunt iubire”, ,,Noi alegem viaţa”, ,,Spune <DA> vieţii încă de la concepţie”, ,,Fiecare viaţă este un dar de la Dumnezeu”, ,,Cum să meargă ţara bine cu milioane de nepedepsite crime?’’, ,,Biblia ne învaţă că toţi avem dreptul la o inimă. Opriţi Avortul! ”. Pe lângă feţele bisericeşti, la manifestare au participat deputatul Szabo Odon şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Traian Bodea.

,,Marşul pentru viaţă” a avut loc, sâmbătă, în mai multe oraşe din ţară, fiind organizat de Coaliţia pentru Familie, în colaborare cu mai multe culte creştine. În acest an, marşul a fost organizat sub sloganul ,,Unic, din prima secundă”.

Conform unor studii, România se situează pe primul loc la numărul de copii avortaţi din Europa. Alături de Rusia, România este unica ţară din lume a cărui număr de copii avortaţi a depăşit numărul populaţiei în viaţă.

Dragoste

În Piaţa Unirii, cei prezenţi la marş au ascultat discursurile ţinute de reprezentanţii cultelor religioase din Oradea. Despre viaţă au vorbit episcopul ortodox al Oradiei, PS Sofronie Drincec, episcopul greco-catolic Virgil Bercea – prin rectorul Seminarului Teologic Greco-Catolic, preotul Anton Cioba, şi episcopul romano-catolic Bocskei Laszlo.

Lor li s-au alăturat pastorii Petru Vidu – liderul comunităţii baptiste, Liviu Apolozan – preşedintele comunităţii penticostale, şi rectorul Universităţii Creştine Emanuel, pastorul Paul Negruţ, dar şi medici, preoţi, o avocată, Miorița Săteanu etc..

Evenimentul a fost moderat de Daniel Burtic, reprezentantul Coaliţiei pentru Familie. Seria de discursuri a fost deschisă de  Burtic:
,,La acest marş, nu cerem nici un drept, nimic din partea politicienilor. La marşul acesta, la această adunare publică, cerem binecuvântarea şi îndurarea lui Dumnezeu, iar din partea oamenilor, omenie. Vreau să vă spun de la început că nu tolerăm niciun comportament violent ori vulgar. Aici am venit toţi cei care am înţeleg ce înseamnă dragostea, compasiunea, omenia”, a spus Daniel Burtic.

Manifestarea a continuat cu rostirea rugăciunii domneşti – Tatăl nostru, şi cu intonarea Imnului Naţional, cântat la famfară de un grup de tineri şi copii ai comunităţii neoprotestante.

,,Nu judecăm”

Cu toţii au subliniat, apoi, importanţa naşterii şi a vieţii. Totodată, a fost scoasă în evidenţă rătăcirea acestei lumi, care s-a distanţat enorm de divinitate, dar şi societatea care acceptă practice deloc creştine, cum este avortul.

,,Nu am venit aici pentru a judeca pe cineva, ci pentru a ne manifesta cu toţii adeziunea noastră pentru viaţă”, a rostit episcopul Sofronie Drincec.

Discursul episcopului Bercea, citit de rectorul Anton Cioba, s-a referit la o cultură morții care „a devenit, în ultimele timpuri, tot mai agresivă”.

„Cultura vieții devine ceva foarte dificil de practicat. Și lucrul acesta se întâmplă pentru că omul pierde din vedere un lucru foarte important: esența iubirii adevărate. Acelei iubiri care se dăruiește celuilalt. A iubirii care se consumă pe sine, pentru a putea dărui. Omul tinde să își îndrepte atenția tot mai mult spre sine, punând în locul iubirii, egoismul. Propria persoană. În cazul acesta, nu mai avem loc pentru celălalt.

Este grav faptul că, sub motivul că nu-i pot oferi copilului meu un trai decent, sau… celui de-al doilea copil al meu nu-i pot oferi o viață decentă, decid să îi întrerup viața, înainte de a se naște. Nici acesta și nici un alt motiv nu stă în picioare atunci când vorbim despre viață. Viața este sfântă. Nu ne putem atinge de ea! Dacă Dumnezeu o dă, înseamnă că are un plan deosebit cu persoana pe care dorește să o aducă la lumină”, a arătat Bercea.

,,O să vadă Iohannis!”

De departe cel mai dur discurs l-a avut pastorul Petru Vidu, care i-a adus aspre critici preşedintelui Klaus Iohannis pentru că nu a susţinut referendumul pentru familia tradiţională, organizat, în toamnă, de Coaliţia pentru Familie.
După cum se ştie Referendumul de modificare a Constituţiei (prin care căsătoria să fie definită ca fiind unirea dintre un bărbat şi o femeie) a eşuat.

După ce a dat citire unei declaraţii a lui Klaus Iohannis, în care acesta ar fi afirmat că ,,cei care au promovat Referendumul nu au fost toleranţi, iar românii au dat o lecţie imensă acestor infatuaţi care au propagat ura şi i-au tratat cu flit”, Vidu l-a ameninţat pe Iohannis că cetăţenii români vor boicota referendumul pentru Justiţie, din luna mai.

De asemenea, Vidu a declarat că vinovat pentru eşecul referendumului nu este nimeni altul decât Liviu Dragnea, preşedintele PSD, însă i-a atras atenţia preşedintelui ţării că ponoasele le va suporta el.

,,Oamenii nu au votat nu ca să dea lecţie unor infatuaţi. Una din cauze a fost nepăsarea, o alta, comoditatea, alta a fost manipularea. Şi mai ales faptul că acest referendum a fost legat de numele unui om, al lui Liviu Dragnea. Mulţi au stat în casă din această cauză. Dar o să vadă domnul preşedinte, atunci când va organiza referendumul pentru Justiţie, câţi oameni vor sta acasă, oameni care cred din toată inima în lupta contra corupţiei. Mulţi din cele 3,5 milioane de oameni care au mers la referendum nu se vor duce la acest referendum împotriva corupţiei, pentru că au fost jigniţi de preşedintele lor, pentru că preşedintele lor nu apără valorile adevărate, valorile creştine”, a asigurat pastorul Vidu, în Piaţa Unirii.

Trimite articolul

X
Taguri:
mars
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ați văzut-o? Minoră de 15 ani din Borod, căutată de polițiști după ce a dispărut de acasă
    În cursul zilei de 10 iunie, în jurul orei 13:30, polițiștii Secției nr. 7 Poliție Rurală Tileagd din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au fost sesizați cu privire la dispariția unei minore din localitatea Borod.

    România

    VIDEO
    Nicușor Dan critică blocajul din negocierile pentru Guvernul Tomac: „Politicienii nu fac decât să calculeze alegeri viitoare”
    Președintele Nicușor Dan le-a cerut formațiunilor politice să dea dovadă de responsabilitate și să susțină prin vot cabinetul propus de Eugen Tomac. 1

    România

    Surse: Nicușor Dan ia în calcul consultări cu PSD, PNL, USR și UDMR dacă guvernul Tomac nu trece de Parlament
    Șeful statului ar viza pe un guvern alcătuit din miniștri din partidele care făceau parte din fosta coaliție, condus de un consilier prezidențial, cel mai probabil Radu Burnete.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în Sântandrei

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă Cheriu, Felcheriu, Sărand și Alparea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă întrerupere alimentare apă în Nojorid

    România

    Un gigant al retailului oprește importurile pentru mai multe fructe și legume. Va vinde exclusiv produse românești
    Carrefour România a anunțat că, în plin sezon al recoltelor locale, mai multe fructe și legume vândute în magazinele sale provin exclusiv de la fermieri români. 1

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Lucrările la pasajul suprateran de pe Calea Aradului se apropie de final. A fost așternut ultimul strat de asfalt
    Astăzi, 10 iunie 2026, a fost așternut ultimul strat de asfalt, cel de-al treilea, pe pasajul suprateran care se construiește pe Calea Aradului, la ieșirea din Oradea spre Arad, pe DN 79, în zona centrului comercial ERA. Stadiul lucrărilor la pasaj a ajuns astfel la peste 90%. 3

    Anunturi intreruperi energie electrica

    IEE 15.06.2026 - 19.06.2026 - PL Sacueni + PL Alesd + PL Salonta + PL Oradea + PL Rural
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X