Aceştia sunt suspectaţi că, în perioada 12 – 20 martie, profitând de neatenţia angajaţilor, ar fi sustras din incinta a cinci magazine din municipiu, diverse produse electronice. Prejudiciul, în valoare de 8.000 lei, a fost recuperat parţial de poliţiştii orădeni. Cele patru persoane au fost reţinute pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea cu propunere de arestare preventivă, iar cercetările continuă. În aceeaşi zi, poliţiştii Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigaţii Criminale l-au depistat pe D.S.A.(21 ani), din municipiu, faţă de care Judecătoria Oradea emisese un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, de doi ani şi şase luni închisoare, pentru tâlhărie. Cel în cauză a fost reţinut în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Bihor şi urmează a fi încarcerat în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepsei.
Buni de incarcerat
Miercuri, polițiștii Biroului de Investigare a Infracţiunilor contra Patrimoniului i-au depistat pe patru arădeni, cu vârste între 21 şi 42 de ani, faţă de care au început urmărirea penală sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat în formă continuată.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
FC Bihor
O postare apărută în mediul online pe un grup al suporterilor despre dreptul de proprietate al mărcii FC Bihor a agitat apele în rândul fanilor și a creat confuzie înaintea importantului meci de campionat cu Metalul Buzău, programat duminică, de la ora 11:00, pe Stadionul Iuliu Bodola.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria comunei Nojorid a demarat un proiect ambițios, care vizează valorificarea resurselor geotermale locale, marcând un pas important în tranziția de la sursele convenționale de încălzire către energia regenerabilă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De mai bine de două luni, liniștea locatarilor din cartierul Podgoria a fost înlocuită de teamă, incertitudine și pagube materiale tot mai grave.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Autoritățile au fost sesizate cu privire la dispariția copilei în noaptea de sâmbătă, 13 decembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Investiție majoră în sănătate la Ștei: 26 de paturi noi, proiect în valoare de peste 11 milioane lei
Orașul Ștei intră într-o nouă etapă de responsabilitate publică, o dată cu demararea lucrărilor la proiectul „Construire și dotare corp nou – îngrijiri paliative specializate la Spitalul Orășenesc Ștei”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După un proces început în urmă cu mai puțin de 2 ani, Tribunalul Bihor a pronunțat sentința în cazul a 6 bărbați – 4 din Oradea, unul din Carei și altul din Mureș - acuzați că au șantajat sexual un orădean, folosindu-se de un minor de nici 16 ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!