Bursele Pro Bambini şi-au găsit beneficiarii

De Cristian Horgoș
Bursierii Pro Bambini din acest an
Bursierii Pro Bambini din acest an
Beneficiarii celor 10 burse de studiu oferite de Asociația Pro Bambini pentru anul școlar 2014/2015 au fost selectaţi de organizaţia orădeană.

Astfel, 10 dintre cei 12 elevi din Oradea și județul Bihor care au aplicat pentru bursele de studiu oferite de Pro Bambini au fost acceptați.
Potrivit reprezentanţilor Pro Bambini, în evaluarea dosarelor au fost luate în calcul: situaţia materială a elevului – 30 de puncte, situaţia şcolară – 30 p. și rezultatele obţinute la olimpiade şi concursuri (locale, judeţene, naţionale şi internaţionale/mondiale) – 40 p. Cei 10 elevi care au fost selectați vor primi pentru fiecare lună a anului școlar 2014-2015 câte o bursă în valoare de 100 de lei/elev.

Beneficiarii burselor acordate de Asociația Pro Bambini din Oradea, împreună cu un reprezentant legal (în cazul minorilor), s-au prezentat, marti, la Inspectoratul Școlar Județean Bihor din Oradea unde au semnat un contract de bursă de studiu şi şi-au primit bursele aferente lunilor septembrie – decembrie 2014. Din ianuarie 2015 acestea urmează să fie virate într-un cont bancar deschis pe numele beneficiarilor.

Liceenii bursieri acceptați:

Dume Andrea-Florina, clasa a XII-a B, Liceul Tehnologic nr. 1, Dobrești.
Frantz Barbara, clasa a XI-a E, Liceul Teoretic „Ady Endre”, Oradea.
Ille Claudiu-Emanuel, clasa a XII-a B, Liceul Teoretic „Aurel Lazăr’’, Oradea.
Malița Rebeca, clasa a XII-a A, Colegiul Tehnic „Alexandru Roman”, Aleșd
Malița Natanael, clasa a XI-a B, Colegiul Tehnic „Alexandru Roman”, Aleșd
Mocan Cătălin, clasa a X-a B, Colegiul Național „Avram Iancu”, Ștei
Pintea Larisa, clasa a XII-a A, Liceul Teologic Penticostal „Betel”, Oradea
Vincze Cristian-Gavril, clasa a XII-a B, Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși”, Oradea, Zahu Barbara-Kinga, clasa a XII-a A, Liceul Teoretic „Ady Endre”, Oradea, Zalanyi Csaba, Liceul Teoretic „Ady Endre”, Oradea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !