Manifestarea organizată de Uniunea Femeilor Bihor s-a dorit să fie o punte între generaţii.
Ziua Senectuţii, sărbătorită internaţional pe 1 octombrie, n-a trecut neobservată nici la Oradea. Deşi programul oferit de Municipalitate, prin Administraţia Socială Comunitară Oradea (ASCO) a fost mai modest decât în alţi ani, invitaţii s-au simţit bine şi au apreciat efortul organizatorilor. ASCO organizează masa festivă din 2002.
Asociaţia Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei, în colaborare cu Teatrul pentru Copii şi Tineret „Arcadia” şi Teatrul de Stat Oradea, invită pensionarii la teatru.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, și reprezentantul companiei SC Dumexim SRL au semnat săptămâna aceasta, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Probabil în 9 din 10 gospodării încă se mai regăsește cafetiera clasică a cărei rezervor se umple cu apă, se pun câteva lingurițe de cafea măcinată în sită și se pune pe aragaz până când dă apa în clocot.
România
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De post sau cu carne, cu cartofi sau cu urdă, cu păsat sau cu razalăi, în foi de varză, leuştean, lobodă, măcriş sau podbal, în frunză de tei sau de dud, sarmalele sunt, în România, un preparat culinar cu o diversitate de reţete şi denumiri, precum piroşte, curechi, purcei, găluşte, păpuşi, pumni, broboade sau cuiburi.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară de vineri, 26 aprilie, cofinanțarea proiectelor de introducere a rețelelor de gaz în comunele Chișlaz și Drăgești.
BIHON Sport local
După ce a câștigat de două ori în sezonul regulat, Crișul Sântandrei a pierdut și a doua confruntare din play-off cu CSM Sighetu Marmației, grupare cu care se afla la egalitate de puncte.
FC Bihor
Inevitabilul s-a produs! După trei remize în meciurile directe, FC Bihor a reușit să obțină și avantajul moral al unei victorii în fața rivalei de la Poli Timișoara.
BIHON Sport local
Judoka Alex George Creț (CSM Oradea, antrenori Emil Morar și Dan Fâșie) are evoluții remarcabile la Campionatul European de seniori 2024, care se desfășoară la Zagreb.
Bihon CSM Oradea
CSM Oradea a câștigat categoric cel de-a doilea meci cu Rapid, din finala mică a ediției.