Coadă matinală la abonamente de parcare

De Cristina Ghilea
2Comentarii
Coada matinală în stradă
Coada matinală în stradă
AIO nu mai vinde abonamente lunare pe o singură stradă, în contul a 40 de lei şi introduce o alternativă mai scumpă.

Zeci de orădeni au început prima săptămână de muncă din acest an pe strada Independenţei, la coadă în faţa ghişeelor Serviciului Parcări din cadrul Administraţiei Imobiliare Oradea. Oamenii se aşezaseră, cuminţi, la rând, încă înainte ca biroul să deschidă, conform programului, ca să-şi cumpere abonamente de parcare.

„Nu poţi risca să parchezi fără tichet că hingherii Primăriei îs mereu pe fază şi plăteşti pentru că ai ocupat terenul ăla cât ai plăti abonamentul pe o lună. Şi dacă tot trebuie să îmi fac abonament, ce mi-e azi, ce mi-e mâine”, ne-a spus unul dintre cei care îngroşa coada din stradă. „Ar putea, totuşi, face ceva să poţi cumpăra abonamentele astea şi pe internet, nu mi se pare corect să şi stau la coadă ca să dau bani la Primărie”, a comentat un vecin de trotuar.

După amiază, însă, activitatea Serviciului Parcări a intrat în rutina normală.

Mai scump

Din acest an, AIO prin Serviciul Parcări a operat o modificare a serviciilor oferite: din 2014 nu se mai vând abonamente lunare de parcare pe o singură stradă, care costa 40. În schimb, pentru 20 de lei în plus, pot primi un abonament lunar care le permite să parcheze oriunde, pe locurile liniate cu alb.

De altfel, din acest an, la cererea AIO, Consiliul local a mărit cuantumul aşa numite taxe de ocupare domeniu public, aplicată pentru parcarea neregulamentară, înainte de a amendă, de la 40 la 45 de lei.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor