CS Oşorhei a câştigat la scor primul amical

De Teodor Biriş
CS Oşorhei a avut poftă de gol
CS Oşorhei a avut poftă de gol
Aflată în cantonament la Băile Felix, echipa CS Oşorhei a susţinut primul joc de pregătire în compania formaţiei Dacia Gepiu, care activează în Liga 5.

Plusul de valoare şi de pregătire fizică a făcut diferenţa, astfel că CS Oşorhei s-a impus cu 6-1 (3-1) în faţa unei echipe ambiţioase. Cu multe nume noi faţă de tur, Dacia a avut o primă repriză bună şi a deschis scorul în minutul 37 prin E. Faur (0-1). Oşorheiul a replicat imediat şi Costea a restabilit egalitatea cu un şut din 10 metri sub transversală, două minute mai târziu (1-1). În ultimele minute ale primei reprize, CSO a mai punctat de două ori prin Chiş 44 şi Hosu 45 (3-1). După pauză, pe fondul căderii fizice a Daciei, echipa din Liga a III-a a mai puncat de trei ori prin Ov. Popa 55, I. Cuc 86 şi L. Todea 90 (6-1). Reuşita lui Cuc a fost una senzaţională, cu un şut trimis de la circa 20 de metri aproape de vinclu, bară transversală-gol.

Partida s-a desfăşurat pe terenul sintetic de la Baza Tineretului.

Au evoluat echipele:

CS Oşorhei: Kiraly – Borşa, Remeş, Fl. David, C. Chiş – D. Costea, D. Balog, Boka, Selejan – Hosu, Chirilă. După pauză Hava – Fl. David, Pintea, Terebenţ, G. Cornea – D. Costea, I. Cuc, Selejan, Sg. Ban – L. Todea, Ov. Popa. Antrenor: Călin Cheregi

Dacia Gepiu: Raţ – Marincean, Lakatoş, Cozac, R. Ţîrlea, B. Iambor, E. Faur, Ciocan, I. Faur. Şerb, D. Cuc. Au mai jucat  Brisc – Avram, Cr. Teşan, Mihaş, Balog, Leaho. Antrenor: Ionuţ Faur

Arbitri: Răzvan Lădar – Bogdan Gireadă, Ludovic Zifceac.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase