CSM Oradea, înfrângere la Satu Mare

De Gavril Nutiu
CSM Oradea, înfrângere la Satu Mare
© Orădenii au suferit al treilea eşec din actuala ediţie
Divizionara A de handbal masculin CSM Oradea a pierdut meciul din deplasare cu CSM Satu Mare, contând pentru etapa a 16-a din Seria B.

Gazdele s-au impus cu scorul de 32-29 (13-15). Partida a avut două reprize diferite ca aspect. Orădenii au câştigat primul mitan, dar gazdele au reuşit să întoarcă soarta meciului după pauză, perioadă în care apărarea oaspeţilor a jucat foarte slab. CSM Oradea suferă astfel cea de-a treia îfrângere din actualul campionat.

„Nu a fost o zi bună pentru noi, am făcut un meci nesatisfăcător. Am jucat ceva mai relaxat, în condiţiile în care sătmărenii au forţat, dorindu-şi foarte mult victoria, pentru a se menţine pe locul trei în clasament. Noi am ştiut că nu putem pierde locul secund, faot care a dus poate la o replică mai moale din partea noastră. Apărarea şi portarul nu ne-au ajutat deloc în repriza a doua, iar în atac s-au pierdut multe mingi. În asemenea condiţii, nu poţi câştiga un meci”, a explicat antrenorul CSM Oradea, Sebastian Tudor. Tehnicianul orădean este nemulţumit de rezultat, dar nu-şi face probleme pentru locul din clasament. „Sunt nemulţumit de joc şi de rezultatul înregistrat, dar înfrângerea de la Satu Mare nu ne afectează prea mult, pentru că nu putem pierde locul secund în Seria B”, a conchis Sebastian Tudor.

Cei mai buni marcatori ai echipei orădene în meciul de la Satu Mare au fost Amihăesi, cu 7 goluri înscrise, Haiduc 6 şi R. Farcaş 5. Etapa viitoare, CSM Oradea va juca pe teren propriu cu HC Rom CRi Braşov. Meciul va avea loc sâmbătă, la Arena „Antonio Alexe”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !