Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat, la data de 21 mai, sentinţa în cauza în care antreprenorul Călin Raita a fost condamnat de Curtea de Apel Oradea la 4 ani de închisoare cu suspendare, pentru că a achiziţionat materiale de construcţii în valoare de 700.000 de lei de la un număr de 11 furnizori, în baza unor file CEC şi a unor bilete la ordine, cesionându-şi apoi firma GSV Exim în condiţii neclare. Dat fiind faptul că între timp, Călin Raita a onorat filele CEC şi biletele la ordin, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a îmblânzit încadrarea juridică de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în 11 fapte de înşelăciune simplă. Iar pentru noile capete de acuzare s-a dispus încetarea procesului penal datorită împăcării părţilor. Decizia ÎCCJ este definitivă, astfel că Raita scapă doar cu obligaţia de a achita cheltuieli judiciare în valoare de 4.500 de lei.
Dosarul Raita a fost „renovat” la Înalta Curte
Fiindcă şi-a achitat filele CEC către furnizorii de materiale de construcţii, Raita a fost iertat la Înalta Curte.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dosarul în care fostul director al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Bihor, Cristin Țepele, a fost anchetat sub acuzațiile de luare de mită și folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii va fi judecat la Tribunalul Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Condițiile de ceață și polei se vor menține în cursul nopții de marți, precum și în dimineața zilei de miercuri, 16 - 17 decembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit oficialilor care au vizitat de curând șantierele lucrărilor, loturile Suplacu de Barcău - Chiribiș și Chiribiș - Biharia ar putea fi inaugurare în următorii doi ani, însă Asociația Pro Infrastructură (API) are un punct de vedere diferit.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Val de viroze în Bihor. Direcția de Sănătate Publică (DSP) a înregistrat o mie de cazuri noi în plus față de săptămâna trecută și 406 față de aceeași săptămână din 2024.
BIHON Sport local
În ultimul meci din Liga 3 jucat în 2025, CS Bihorul Beiuş a pierdut cu CSM Sighetu Marmaţiei, scor 1-2 (1-0).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Salonta l-a trimis în arest, pentru a doua oară în acest an, pe un tânăr de 19 ani, din Tinca, acuzat de comiterea a două furturi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!