Euro-proiectul pentru siturile crişane e pe făgaş

De Cristian Horgoș
3Comentarii
Andrei şi Mihai Togor, la conferinţa de luni
Andrei şi Mihai Togor, la conferinţa de luni
Aqua Crisius anunţă că decurge bine euro-proiectul privind managamentul a şase situri din bazinul Crişurilor.


Asociaţia Pescarilor Sportivi (APS) Aqua Crisius a anunţat, luni, în conferinţă de presă, rezultatele atinse la mijlocul perioadei de implementare a proiectului „Management integrat conservativ şi participativ al siturilor ROSCI0049 Crişul Negru, ROSCI0050 Crişul Repede amonte de Oradea, ROSPA0123 Lacurile de acumulare de pe Crişul Repede, ROSCI0262 Valea Iadei, ROSCI0061 Defileul Crişului Negru, ROSCI0104 Lunca Inferioară a Crişului Repede, ROSCI0068 Diosig”, proiect co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin POS Mediu.

Valoarea proiectului este de 2.055.287 lei, contribuţia financiară nerambursabilă a Uniunii Europene cifrându-se la 90%, iar cea a Guvernului României la 10%.

„Echipa de proiect este una tânără dar care dovedeşte că poate gestiona proiecte de mediu ample şi valoroase. Prin acest proiect am putut şi să ne dotăm astfel încât să atingem obiectivele pentru care s-au constituit aceste arii protejate, în speţă speciile şi habitatele valoroase”, a făcut introducerea în atmosferă Mihai Togor, preşedintele Aqua Crisius.

„Sunt foarte bucuros şi mândru de ceea ce echipa a realizat până acum. Am ajuns la jumătatea proiectului şi trebuie să-l încheiem până la finele anului, când se încheie cadrul de finanţare. Ne-am luat angajamentul de a păstra sau creşte statutul de conservare a siturilor pe care le administrăm iar proiectul a fost gândit ca atare”, a preluat ştafeta Andrei Togor, ca manager de proiect.

Şi filme documentare

Potrivit acestuia, activităţile principale au presupus, până în prezent, realizarea a două trasee tematice, unul pe Valea Iadului, altul în zona Şomi – Urviş – Borz a Crişului Negru, a unui film documentar intitulat «Omul şi natura în Defileul Crişului Negru» şi a şapte scurt-metraje (despre Liliacul carpatin, Bujorul banatic, Scoica mică de râu, Buhaiul de baltă cu burtă galbenă şi burtă roşie, Sălcii şi plopi, Dansul nupţial la corcodel, Iernarea păsărilor pe lacurile din amonte de Oradea), organizarea a patru sesiuni de instruire pentru 16 custozi ai asociaţiei (atestarea cu certificat ANC a 12 rangeri, curs de managementul vizitatorilor, curs pentru relaţia cu comunităţile şi curs de scufundări).

Proiectul a mai presupus realizarea metodologiilor şi planurilor de pază a siturilor aflate în custodia Aqua Crisius, achiziţionarea a 18 echipamente pentru întărirea capacităţii instituţionale a custodelui (debitmetru, binoclu, aparat foto, teleobiectiv, şi câte două laptopuri, imprimante portabile şi echipamente complete de scufundări).

„Info-căbănuţă” la Şoimi

„De asemenea, e în plină construcţie Punctul de Informare Şoimi, care are deja pereţii ridicaţi şi a cărui proiect este unul prietenos cu mediul, fiind prevăzut cu ministaţie de epurare şi panouri solare. La Şoimi turiştii vor avea la dispoziţie şi o machetă 3D a celor două trasee din zonă precum şi diorame. Tot în zonă am delimitat aria bujorului banatic întrucât accesul e interzis fără acordul custodelui”, a mai informat Andrei Togor.

Cât priveşte traseul de pe Valea Iadei, platforma metalică amenajată la Cascada Iadolina oferă o belvedere asupra celor trei trepţi ale căderii de apă, la săritoarea Ieduţu sunt două punţi de lemn iar traseele marcatre sunt omologate de Salvamont.

În următoarele două săptămâni se va desfăşura o campanie de conştientizare la nivel judeţean, constituită din 18 workshopuri la care se vor distribui hărţi, pliante, albume de prezentare a siturilor etc. Iar în luna august se vor organiza două tabere Junior Ranger destinate copiilor proveniţi din localităţile riverane ariilor protejate vizate.

„De fapt, vara aceasta vom organiza la cantonul Murgaşu trei tabere Junior Ranger pentru 60 de copii din zonă întrucât mai avem o tabără printr-un alt proiect. Anii trecuţi am observat că participanţii la taberele Junior Ranger îşi schimbă mult în bine percepţia despre natură şi despre importanţa unor mici vieţuitoare care până atunci nu le băgau în seamă. Pe plan mai larg, o companie specializată va realiza şi un sondaj de evaluare a gradului de conştientizare a comunităţilor locale privind ariile protejate iar în toamnă vom afla dacă şi cât s-a schimbat în bine percepţia oamenilor în urma acestui proiect”, a conchis Andrei Togor.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor