Exploatatorii calcă terenuri încălcând legea

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
6Comentarii
Maşinile ACS aduse din Ungaria
Maşinile ACS aduse din Ungaria
Cei ce caută gaze şi ţiţei în numele Gazprom nu s-au obosit să-şi obţină avizul de la Mediu. De altfel, obligatoriu.

Prospecţiunile geofizice pentru găsirea de gaze şi ţiţei în Bihor au început cu… stângul. Firma maghiară Acoustic Geophysical Services, contractată de NIS (Gazprom) a intrat pe teren în acele comune în care a primit aprobarea primăriilor şi a oamenilor. Fără, însă, a avea acord de mediu de la instituţiile abilitate în acest sens. Sanda Mercea, şefa Agenţiei de Protecţie a Mediului spune că firma ungurească ar fi trebuit să aibă avizul de mediu, pe care, de fapt, nu îl are. Comisarul-şef al Gărzii de Mediu, Viorel Ţepele, vede ilegalitatea comisă de ACS, însă ezită, când e vorba să treacă la sancţiuni. Susţinut în funcţie de către PSD, Ţepele spune că mai întâi se va consilia cu colegii săi din Capitală, de la Comisariatul General. Semn că chestiunea cu căutătorii de gaze şi ţiţei e una sensibilă. Mai ales după ce premierul Victor Ponta s-a declarat partizan al exploatărilor, fie ele cu cianuri sau prin controversata metodă a fracturării rocilor din subteran.

Deşi în urmă cu două săptămâni prefectul de Bihor le cerea instituţiilor să le arate investitorilor străini că nu vin în România „ca într-o ţară fără stăpân”, iată că acest lucru se întâmplă, totuşi. Firma maghiară Acoustic Geophysical Services (ACS) a început prospecţiunile seismice în căutarea hidrocarburilor, fără să aibă aviz de la Mediu.

„Un pic au depăşit cadrul legal”, recunoaşte, cu jumătate de gură, Viorel Ţepele, comisarul-şef al Gărzii de Mediu Bihor. Ezită, însă, când e vorba să treacă la acţiuni.

Utilajele ACS au ieşit deja pe teren în comunele Sârbi şi Spinuş, încurajate de atitudinea aleşilor locali. Chiar dacă de la Agenţia de Protecţie a Mediului nu au nicio hârtie care să arate că sunt în regulă.

APM n-a dat aprobare

Întrebată dacă la Agenţia de Protecţie a Mediului (APM) Bihor i s-a cerut aviz pentru explorarea hidrocarburilor în Bihor, directoarea Sanda Mercea a negat. „La noi nu a ajuns nicio documentaţie. Dacă au început în judeţ, atunci au început fără nicio aprobare de la noi. Am discutat cu colegul de la Gardă şi i-am rugat să verifice. Dar fără hârtia de la noi nici măcar un balcon nu poţi să închizi. În primul rând ar trebui să aibă acordul oamenilor”, a reacţionat şefa APM Bihor.

Comisarul-şef Viorel Ţepele spune, însă, că cei de la ACS au depus ceva cerere la APM Bihor, dar că aceştia nu aveau documentele de care era nevoie. L-am întrebat pe comisarul-şef Ţepele de la Garda de Mediu dacă a întreprins verificări în teren. Viorel Ţepele a părut oarecum intimidat de această problemă. Chiar le plânge soarta oamenilor trimişi de Gazprom în Bihor, afirmând că aceştia nu ar fi fost bine consiliaţi! „Un pic au depăşit cadrul legal pentru că trebuiau să obţină o negaţie de la Mediu (prin care să se arate din partea APM că nu sunt probleme de mediu – n.r.). Din ce ştiu, au depus la Agenţie, dar nu au fost foarte bine consiliaţi. Şi atunci Agenţia le-a spus că pentru memoriul tehnic depus de ei au nevoie de certificat de urbanism şi acord de mediu”, spune Ţepele, care, de altfel, nu crede că utilajele ce emit impulsuri seismice în scoarţa terestră ar putea cauza probleme de mediu.

Utilaje cu dichis

Comisarul-şef de la Garda de Mediu recunoaşte că nu are expertiză în domeniu ca să se poată antepronunţa. Şi totuşi, se antepronunţă, afirmând că „se merge cu Vibrotech, utilajul acela, fără să producă nicio pagubă”. Ţepele afirmă că a fost „o neînţelegere” şi că firma ungurească va reveni, depunând o altă cerere la APM, în urma căreia să obţină uşor avizul. „Într-adevăr, au făcut prospecţiuni la Brusturi şi la Picleu. De fapt, nu e totală nici vina lor. Nu au fost consiliaţi bine de reprezentanţii lor în România. Cam asta e. A fost acea neînţelegere între cei care fac prospecţiunile şi APM, în sensul că ei (Acoustic Geo – n.r.), în memoriul tehnic, punând problema şi a prospecţiunii seismice prin explozie şi foraje, sigur că aveau nevoie de mai multe acte de reglementare. Acum s-a reluat discuţia şi sunt în curs de depunere. Ei au mers în baza autorizaţiei eliberate de primărie”, a relatat şeful de la Garda de Mediu Bihor.

Zero sancţiuni

Întrebat de ce nu a luat încă măsuri împotriva firmei ce a încălcat legea, Ţepele s-a repliat, invocând că are destul timp la dispoziţie: „Noi ca şi termen legal avem şase luni la dispoziţie să aplicăm prevederile legale. Vedem, poate cu un avertisment. Să ne consiliem şi cu Comisariatul General (al Gărzii de Mediu – n.r.), să vedem ce ne spun şi dânşii. Ca şi idee, ei oricum vor intra în legalitate”.

Prefectul Claudiu Pop a declarat pentru Jurnal Bihorean că nu a fost informat despre această problemă. „Instituţiile să îşi facă datoria!”, a cerut prefectul.

Gaze, gaze de şist, petrol?

Firma maghiară Acoustic Geophysical Services este contractată de NIS Petrol, înfiinţată în România de Gazprom. NIS Petrol a concesionat de la Statul Român perimetrul EX-2 Tria, ce se întinde la Nord de Oradea, pe toată lăţimea judeţului de la Est până la graniţa cu Ungaria. Acest perimetru include 14 unităţi administrativ-teritoriale, printre care şi Oradea. Ruşii de la Gazprom au declarat, astă-vară, că nu caută gaze de şist, însă acordurile petroliere aprobate de Guvern includ tot ce înseamnă hidrocarburi: petrol şi gaze. Gazele de şist sunt tot gaze naturale, cu diferenţa că nu se găsesc în pungi, ci la adâncimi mai mari, captive în straturi de rocă (şisturi).

Vânătoarea după ţiţei şi gaze (de şist)

 

 

 

 



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor