Fără concurență neloială în agricultură

De Simona Drimbău
Fără concurență neloială în agricultură
178 de investigaţii ale unor cazuri suspecte de concurenţă neloială.

De curând Comisia Europeană a publicat raportul pentru aplicarea normelor în materie de concurenţă în sectorul agricol. Acest document îi poate ajuta pe fermierii europeni să obţină condiţii şi preţuri mai bune atunci când îşi vând produsele agroalimentare.

Astfel, normele UE detaliate în document interzic acordurile privind stabilirea preţurilor dar şi acordurilor pentru împărţirea pieţelor, spre crearea unui monopol.

„Acest raport evidenţiază modul în care legislaţia din domeniul agricol şi dreptul concurenţei merg mână în mână în vederea obţinerii unor rezultate mai echitabile şi mai eficiente, atât pentru producători, cât şi pentru consumatori. Organizaţiile de producători recunoscute îi pot ajuta să îşi consolideze poziţia în cadrul lanţului de aprovizionare cu produse alimentare”, a declarat comisarul pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Phil Hogan.

Autorităţile europene de concurenţă au efectuat nu mai puţin de 178 de investigaţii în sectorul agricol. Mai mult de o treime dintre aceste investigaţii i-au vizat pe prelucrătorii de produse agricole, fermierii constituind cel mai numeros grup de reclamanţi.

În aproape jumătate din cazurile investigate a fost vorba de acorduri privind preţurile. Astfel, anumiţi prelucrători concurenţi încheiau acorduri prin care stabileau un preţ fix de cumpărare a produselor de la fermieri dar şi unii retailerii care stabileau un preţ de vânzare fix pentru anumite produse.

Una din principalele constatări ale raportului în ceea ce priveşte protecţia pieţei interne, este că unele state membre au încercat uneori să restricţioneze importurile de anumite produse agricole din alte state membre. Mai multe autorităţi europene de concurenţă au investigat o serie de acorduri colective, în baza cărora fermierii dintr-un anumit stat membru au încercat să-i împiedice pe fermierii din alte state membre să îşi vândă produsele, şi au pus capăt respectivelor acorduri.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !