BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Fratii Micula execută Statul

Fratii Micula execută Statul

la 8 October 2014 17:47 Reactualizat la: 8 October 2014 17:47
8 October 2014 17:47 Reactualizat la: 8 October 2014 17:47
Fraţii Micula promit să folosească mega-despăgubirile de la Stat pentru a menţine locurile de muncă şi investiţiile.
Scris de erdei - Fraţii Micula promit să folosească mega-despăgubirile de la Stat pentru a menţine locurile de muncă şi investiţiile.

Trimite articolul

X

Cotidianul deţinut de fraţii Micula titrează că „Statul a scăpat uşor” cu cele 250 de milioane de dolari cu care trebuie să despăgubească Grupul European Food&Drinks fiindcă i-a retras prematur facilităţi fiscale pentru investiţiile în industria alimentară şi producţia de alcool (domeniu în care Uniunea Europeană nu acceptă facilităţi fiscale). „Nivelul despăgubirii acordate de Tribunalul internaţional pentru sancţionarea statului român reprezintă o mică parte din valoarea investiţiilor făcute”, mai arată publicaţia fraţilor Micula.

Potrivit acestora, banii pe care urmează să-i primească vor fi folosiţi pentru „a menţine locurile de muncă” precum şi investiţiile făcute. Ceea ce chiar ar fi o veste bună pentru întreg mediul economic din Bihor. Rămâne de văzut dacă după încasarea despăgubirilor fraţii Micula vor putea anunţa şi măriri salariale pentru proprii angajaţi după ani şi ani de austeritate salarială. Căci salariile practicate pe platformele Rieni şi Sudrigiu nu cadrează cu calitatea de „investitori suedezi” la care Ioan şi Viorel Micula au apelat pentru a putea pârî Statul la curtea internaţională.

Pe 3 octombrie, Viorel Micula a solicitat, la Tribunalul Bucureşti, încuviinţarea executării silite a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice. Executarea silită vizează încasarea diferenţei de bani dintre datoriile firmelor lui Viorel Micula la Bugetul de Stat şi despăgubirile obţinute de fraţii Micula de la Stat în urma procesului câştigat, în decembrie 2013, la Washington, la Centrul Internaţional pentru Soluţionarea Disputelor relative la Investiţii (ICSID).

Tot în baza procesului câştigat la ICSID, Ioan Micula şi firmele creditoare S.C. Multipack, S.C. Starmill şi S.C. European Food S.A. au solicitat şi obţinut, pe 24 martie, la Tribunalul Bucureşti, executarea silită a Statului, prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru suma de 301.146.583 lei. Prin decizia emisă fără cale de atac, Tribunalul a autorizat creditorii să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu.

Aceasta după ce, în luna ianuarie, omul de afaceri Ioan Micula a prezentat un certificat de atestare fiscală a faptului că SC European Food SA avea „zero” datorii faţă de Stat în urma compensării restanţelor la Bugetul public cu o parte a despăgubirilor câştigate la ICSID. În cauză intra suma de 276 de milioane de lei, pentru care ANAF începuse, la finele anul 2013, procedura de executare silită a firmei European Food.

Odată compensate restanţele faţă de ANAF, Ioan Micula şi firmele Multipack, Starmill şi European Food au executat silit Ministerul Finanţelor pentru restul sumei din despăgubirile obţinute prin arbitrajul ICSID.

Mesajele lor către Stat

Fraţii Micula şi-au motivat acţiunea întreprinsă la ICSIS arătând, printr-un comunicat de presă, că firmele lor au avut de suferit în urma „revocării intempestive şi premature în 2004 a facilităţilor acordate pentru o perioadă de 10 ani. Statul român trebuie să înţeleagă că orice astfel de investitor nu poate să investească şi să creeze valoare adăugată decât în cazul în care regimul juridic şi economic din România devine predictibil, transparent, rezonabil şi consecvent. O economie nu poate fi sustenabilă şi cu adevărat funcţională decât sprijinind mediul de afaceri privat”.

Iar după ce au avut câştig de cauză la Curtea de la Washington, Viorel Micula a declarat, pentru economica.net, că: „Tot ce vrem noi este să păstrăm locurile de muncă. Suntem cel mai mare investitor suedez în România, am investit peste 2 miliarde de euro, vrem să continuăm investiţiile”.

La rândul său, şi Ioan Micula a precizat că grupul de firme European Drinks & Food a investit în România, începând din anii 90, circa 2,2 miliarde de euro. „Noi am plătit peste 1,2 miliarde de euro la stat. Statul nu ne-a dat înapoi tot ce ne-a luat, trebuia să primim mult mai mult pentru că noi am avut nişte facilităţi fiscale, am investit în zone defavorizate. Noi nu am reuşit să ne recuperăm încă investiţia de 2,2 miliarde de euro. A fost o mare nedreptate”, a declarat Ioan Micula. Potrivit acestuia, o mare parte a investiţiei s-a făcut în branduri, în fabrici, în trainingul a peste 30.000 de oameni.

Reproşuri şi pentru DN 76

„Am creat mii de locuri de muncă, însă singurul drum nereparat este Oradea-Deva, drum pe care noi transportăm zilnic sute de tiruri. Nu poţi să faci investiţii împotriva instituţiilor din România, depinde de stat. Dacă statul continuă să mărească fiscalitatea, piaţa va trece tot mai mult spre gri şi negru. Nu poţi să te lupţi cu cei care fac evaziune fiscală, câştigul lor este mult mai mare decât al celor care plătesc taxele la stat. Dacă piaţa este nefiscalizată pune în pericol până la urmă siguranţa oamenilor”, a mai declarat Ioan Micula pentru Ziarul Financiarul.

Trimite articolul

X
Taguri:
despagubiri ,
European Food&Drinks ,
fratii micula ,
ioan micula ,
viorel micula
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Procesul de corupție al fostului șef al ISCTR Bihor, Cristin Țepele, se va desfășura la Tribunalul Bihor
    Dosarul în care fostul director al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Bihor, Cristin Țepele, a fost anchetat sub acuzațiile de luare de mită și folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii va fi judecat la Tribunalul Bihor.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Atenție, șoferi! Ceață densă și polei în numeroase zone din Bihor, vizibilitatea este scăzută
    Condițiile de ceață și polei se vor menține în cursul nopții de marți, precum și în dimineața zilei de miercuri, 16 - 17 decembrie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Autostrada Transilvania, sub semnul întârzierilor? Asociația Pro Infrastructură nu crede în respectarea termenelor oficiale
    Potrivit oficialilor care au vizitat de curând șantierele lucrărilor, loturile Suplacu de Barcău - Chiribiș și Chiribiș - Biharia ar putea fi inaugurare în următorii doi ani, însă Asociația Pro Infrastructură (API) are un punct de vedere diferit.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Cinci cazuri de gripă confirmate în Bihor. 120 de oameni au ajuns în spital din cauza virozelor
    Val de viroze în Bihor. Direcția de Sănătate Publică (DSP) a înregistrat o mie de cazuri noi în plus față de săptămâna trecută și 406 față de aceeași săptămână din 2024.

    BIHON Sport local

    Bihorul Beiuș a pierdut „restanța” cu CSM Sighetu Marmației
    În ultimul meci din Liga 3 jucat în 2025, CS Bihorul Beiuş a pierdut cu CSM Sighetu Marmaţiei, scor 1-2 (1-0).

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Un hoț de 19 ani, din Tinca, arestat a doua oară în acest an pentru spargeri de locuințe
    Judecătoria Salonta l-a trimis în arest, pentru a doua oară în acest an, pe un tânăr de 19 ani, din Tinca, acuzat de comiterea a două furturi.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.