Gabriela Bone, mama păpuşilor

De Veronica Bursaşiu
Reactualizat la:
Gabriela Bone
Gabriela Bone - © Foto: Toma Hogea
Gabriela Bone este membru fondator al Teatrului de păpuşi şi director al instituţiei între 1955-1961.

Pe doamna Bone am cunoscut-o în urmă cu câteva luni prin intermediul directorului Trupei Arcadia Florian Silaghi. S-a întâmplat la lansarea unei cărți unice care-i aduce în prim- plan pe păpușari, pe cei care-i fac pe copii să râdă, să fie fericiți, cei care le deschid apetitul pentru cultură așa cum numai ei știu să o facă. Povestea doamnei Gabriela Bone e una de care cu toții avem nevoie la început de an, fiindcă fondatoarea Teatrului de păpuși nu numai că și-a învins moartea, dar a reușit să-i facă pe copiii anilor 50-60 fericiți. E povestea de Oscar a unei femei care a instaurat în teatru „multă ordine şi disciplină”, dar a preţuit valoarea şi munca fiecărui om. „Gabriela Bone Hamlet ne arată chipul durerii şi suferinţei întrupat într-o doamnă frumoasă, luminoasă, care mai ştie să zâmbească, spunându-ne: « Am primit viaţa cadou!», afirma Toma Hogea în volumul „Despre arta păpuşarilor români. Dialoguri cu maeştrii scenei”.

În urmă cu aproximativ un an, primul director al Teatrului de păpuşi din Oradea l-a primit pe regizor în „casa încărcată, la propriu şi la figurat, de foarte multe amintiri, cu frânturi de viaţă înrămate pe pereţi, cu chipuri care, parcă, ne privesc cu uimire şi curiozitate din spatele fiecărei rame”. Doamna Gabriela Bone e o bombă de energie, chiar dacă e o doamnă micuţă de statură, cu privirea de copil, dar din care emană o extraordinară poftă de viaţă, cu părul blond, frumos aranjat. Dialogul scriitorului Toma Hogea cu doamna Gabriela Bone are valoarea unui document de primă mână. Orădenii, şi nu numai, pot afla din primă sursă care era atmosfera anilor 50 în Oradea, care sunt primele încercări ale teatrului şi nu în ultimul rând cum era oraşul, oamenii, viaţa acelor timpuri.

Cultură cu căruţa

Prima clădire a Teatrului de păpuşi a fost găzduită de clădirea scriitorilor, una extrem de şubredă, construită din rabiţ în care „dacă încercai să baţi un cui în perete, acesta ajungea direct în stradă”. 14 oameni formau „trupa” de început a Teatrului de păpuşi: şase actori, un tâmplar, un sculptor, „iar ceilalţi făceau tot ceea ce era necesar pentru buna activitate a teatrului”. La finalul mandatului doamnei Bone, instituţia avea şaizeci şi cinci de oameni. Păpuşarii mergeau în turneu cu căruţa. „Aşa au străbătut zone întregi până la ultimul cătun, ducând cultură tuturor copiilor de ţărani”. Actuala clădire a Teatrului de păpuşi a fost repartizată în urma demersurilor directorului Gabriela Bone la ministru, pe atunci, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Invitați la primul spectacol în noua clădire au fost regizorul Ildiko Kovacs şi scenograful Paul Fux, cel care a reuşit să facă trecerea de la păpuşile cu trăsături naturaliste la cele cu trăsături avangardiste.

Un moment extrem de important în evoluţia şi existenţa Teatrului de păpuşi din Oradea e legat de obţinerea unui camion. Aprobat tot de Georghe Gheorghiu Dej în cabinetul căruia Gabriela Bone pătrunde „valorificând” frumuseţea unei prietene care atrage atenţia jandarmilor care-l păzeau pe demnitar. „Şi acum îmi vin să plâng când îmi amintesc de acele vremuri… am adus camionul de la Cluj şi l-am transformat într-un autobuz. După ce am reuşit să avem şi autobuz, am dat „divorţ”, de Teatrul Dramatic şi ne-am câştigat independenţa. Poate a fost unul dintre cele mai importante momente din istoria Teatrului de Păpuşi orădean”, i-a mărturisit Gabriela Bone lui Toma Hogea.

Am primit viața cadou!

„Eu nu spun doar vorbe când afirm că :«Am primit viața cadou!» Totul ar fi fost de neînchipuit, dacă nu ar fi existat voința și speranța că trebuie să existe și altceva pe acest pământ în afară de chin, suferință și moarte-altfel, nu așfi supraviețuit. Și totuși, când ajungi acasă singur, fără părinți, fără frați, fărp acoperiș deasupra capului, simți că … lupta nu s-a terminat”, a mărturisit primul director al Teatrului de păpuși scriitorului Toma Hogea. Chiar dacă i-a iertat pe toți pe cei care i-au făcut rău, mai puțin pe nemții care i-au omorât întreaga familiei, doamna Bone dincolo de firea exuberantă, tonică, iubitoare, a recunoscut că a rămas cu o traumă: „După ce o fabrică a fost bombardată, noi am supraviețuit și am fost duși la Nurnberg…Nu a fost deloc ușor, munceam câte douăspreyece ore pe yi, iar șase ore mergeam pe drum, prin yăpadă, cu pantofii de lemn pe care îi primisem, escortați de câini foarte mari. Mult timp, după ce am ajuns acasă , încă mai vedeam înaintea ochilor acei câini fioroși care ne excortau.

Recunosc că am rămas și ayi cu acaestă traumă. Într-o bună zi, pe când eram încolonați și mergeam, la un moment dat, am oprit să ne odihnim puțin, iar două fetițe au aieșit din coloană și s-au ascuns într-o casă particulară. Bineînțeles că acei câini fioroși le-au găsit imediat și, drept exemplu pentru noi toți, și-a permis ca acele două fetițe să fie complet sfâșiate și devorate în fața noastră. A fost scebna pe care nu o voi uita niciodată, așa cum nu-mi voi putea șterge din minte și din suflet chinul, suferința, foamea, durerea și despărțirea pentru totdeauna de familie”, e mărturia zguduitoare a unui om care a supraviețuit Holocaustului. Viața i-a fost salvată de directorul Siemens care a selecționat-o dintr-un lot de 800 de oameni.

„Eu, evreică fiind, am iubit totuși această țară. Păcat că oamenii de aici nu știu să se iubească și să se prețuiască unul pe celălalt. Dacă aș fi ministru, aș face o țară așa cum a fost România cândva”, este mesajul Gabrielei Bone.

Balsamul vieții

„Gabriela Bone rămâne balsamul vieţii mele. Mi-a dat o lecţie de viaţă pe care nu am ştiut-o, nu am citit-o şi nu am întâlnit-o. Trebuia să vin la Oradea, trebuia ca Gabriela Bone să mă accepte ca să cunosc această lecţie de viaţă. Cum este posibil să fii supravieţuitor al Holocaustului, plecând cu o familie de 45 de membri, din care s-au întors două, iar tu când revii să ai 17 kg şi să fii capabilă să transformi cel mai urât lucru din lume în cel mai frumos? Această mână de om, cu suflet cât universul a găsit puterea şi resursele să construiască un prim teatru, de la primele cuie, de la primele cârpe. Viaţa ei este un bun scenariu de film de Oscar”, a spus Toma Hogea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase