BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ghenele de bloc, problema asociatiilor

Ghenele de bloc, problema asociatiilor

la 23 January 2012 15:03
23 January 2012 15:03
Decizia desfiinţării sau păstrării acestora în funcţiune este decizia exclusivă a proprietarilor.
Scris de erdei - Decizia desfiinţării sau păstrării acestora în funcţiune este decizia exclusivă a proprietarilor.

Trimite articolul

X

Desfiinţarea ghenelor sau utilizarea acestora în continuare, este decizia exclusivă a asociaţiilor de proprietari care administrează respectivele condomenii. Precizarea vine din partea Direcţiei Tehnice din Primărie, în urma mai multor sesizări „primite de la cetăţeni cu privire la obligativitatea desfiintării ghenelor pentru deşeuri de la blocurile din cadrul asociaţiilor de proprietari”.

„Primăria sau operatorul de salubritate – RER Ecologic nu pot dispune, conform legislaţiei în vigoare, desfiinţarea ghenelor, care au destinaţia de colectare a „deşeurilor” produse de către cetăţeni, acestea fiind considerate dotări realizate la blocurile de locuinţe, conform proiectelor de la data construirii acestora”, informează conducerea Direcţiei Tehnice. Conform Municipalităţii, asociaţiile de locatari pot utiliza în continuare acest sistem de colectare, construit odata cu blocul de locuinţe, dar numai pentru deşeurile care intră în categoria ”fracţie umedă”, adică deşeuri menajere.

La limita proprietăţii

Pentru cei care optează pentru păstrarea ghenei, RER va dota încăperea de la baza acesteia cu recipienţi corespunzători pentru colectarea deşeurilor din categoria fracţia umedă. Pentru aşa numita fracţie uscată, la limita de proprietate a blocului operatorul trebuie să amplaseze recipientele corespunzătoare. „Precizăm faptul că operatorul de salubritate nu are obligaţia de a scoate recipienţii din ghena blocului pentru a realiza colectarea (ghena find proprietatea privată a asociaţiei de proprietari, căreia îi revine această obligaţie). În prezent, RER efectuează totuşi acestă operaţiune pe cheltuială proprie”, se arată în comunicat. În zona blocurilor cu mai mult de patru etaje din zona b-dului Decebal care mai utilizează ghenele, încăperile de la baza acestora se închid cu lacătul, angajaţii de la RER putând ridica gunoiul numai în prezenţa administratorului.

Problemă internă

Desfiinţarea ghenelor se poate decide în adunarea generală a asociaţiei de proprietari, cu votul majorităţii locatarilor implicaţi. Justificarea, fie că e mirosul, mizeria sau alte disconforturi, nu este importantă pentru Municipalitate.După luarea deciziei, asociaţiile de proprietari sunt obligate să se adreseze Primăriei cu o cerere scrisă, prin care se solicită amenajarea unei incinte pentru depozitarea deşeurilor menajere, ce va fi dotată cu recipienţi pentru colectarea „fractiei umede” şi a „fracţiei uscate”. Asociaţiile trebuie să ataşeze cererii scrise şi tabelul cu semnăturile locatarilor care şi-au exprimat acordul pentru desfiinţarea ghenei.

Cadrul legal, impus de UE

„Potrivit Legii 101/2006 – Legea salubrizării localităţilor şi a Ordinului nr. 110/2007 – privind aprobarea regulamentului cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor, Primăria are obligaţia să asigure colectarea duală a deşeurilor produse de populaţie, în cele doua fractii: „fractia uscată”- deşeuri reciclabile: hârtie, carton, folie, pet-uri, doze de aluminiu, sticlă, etc şi „fracţia umedă” – deşeuri menajere. La rândul lor, cetăţenii au obligaţia să se conformeze la aplicarea acestui mod de colectare”, se arată în comunicatul Primăriei. Cum obligativitatea nu este „întărită” pe amenzi sau stimulente, majoritatea orădenilor care locuiesc la bloc nu îşi iau în serios această sarcină.

În conformitate cu angajamentele asumate de România faţă de Uniunea Europeană, care prevăd creşterea gradului de reciclare a deşeurilor menajere, Ministerul Mediului, în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 196 din 22 decembrie 2005, obligă autorităţile administraţiei publice locale să ia măsuri de diminuare anuală cu 15% a cantităţilor de deşeuri municipale.

 

Trimite articolul

X
Taguri:
ghene ,
oradea
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Economic

    BNR cere clarificări suplimentare după decizia Consiliului Concurenței privind ROBOR
    Banca Națională a României (BNR) solicită clarificări suplimentare din partea Consiliului Concurenței în urma deciziei prin care zece instituții bancare au fost sancționate pentru presupuse practici anticoncurențiale în procesul de stabilire a cotațiilor ROBOR.

    România

    Replica lui Tomac către Bolojan: „V-ați hotărât să mergeți în opoziție, foarte bine. N-avem nevoie lecții de la nimeni”
    Premierul desemnat, Eugen Tomac, a anunțat, joi, 11 iunie, că este foarte optimist, chiar după decizia anunțată de PNL și că aceia care țin cu România sunt așteptați alături de el.

    Economic

    UE pregătește o revoluție în energie: ce se schimbă în facturile românilor
    În contextul noilor tensiuni geopolitice care influențează piețele energetice globale, Comisia Europeană pregătește o serie de schimbări menite să reducă facturile la energie pentru cetățeni și mediul de afaceri.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în Sântandrei

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă Cheriu, Felcheriu, Sărand și Alparea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă întrerupere alimentare apă în Nojorid

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Prietena copiilor, Momo polițista, revine cu o nouă poveste educativă
    După succesul primei sale cărți, lansată în toamna anului trecut, autoarea orădeană Monica Pintea continuă seria dedicată copiilor cu un nou volum intitulat „Momo polițista – Aventuri în siguranță pe stradă”.

    România

    Șomaj și primă de 1.980 de lei pentru absolvenții promoției 2026. Ce trebuie să facă în 60 de zile
    Absolvenții de liceu și facultate din promoția 2026 sunt așteptați să se înregistreze la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în termen de 60 de zile de la finalizarea studiilor. Înregistrarea le oferă acces la servicii gratuite de consiliere și formare profesională, iar în anumite condiții pot beneficia de indemnizație de șomaj și de o primă de inserție în valoare de 1.980 de lei. 1

    România

    Târgul de vară de la Negreni revine cu mii de comercianți și vizitatori. Vezi în ce perioadă are loc evenimentul
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X