Ia-ţi IA si hai cu noi!

De Veronica Bursaşiu
Simona Iacob
Simona Iacob
Ia e cămaşa românească cu poveste, e o icoană a feminităţii universale.

Pe 24 iunie se sarbatoreste Ziua universală a Iei . Proiectul a fiost initiat anul tracut de catre La Blouse Roumaine. În această zi fiecare ne vom îmbrăca într-o ie. Nu contează dacă este ie trediţionala sau adaptată de designer, important este sa fie albă.

„La ora 17:00 ne întâlnim în Parcul 1 Decembrie ca să ne cunoaştem, să ne fotografiem, să socializăm”, spun organizatorii evenimentului.

Spune francezilor povestea iei

Povestea iei româneşti o spune cu fiecare prilej redactorul EuroNews Simona Iacob. Fosta noastră colegă de redacţie s-a stabilit în Franţa, la Lyon.„Toate iernile copilăriei mi le-am petrecut la gura sobei, cocoţată pe un scăunel, ascultând vocea caldă a mătuşii Sabina sau a mătuşii Marica care, în timp ce coseau, îmi spuneau o poveste. Poveşti cu iepuri năzdrăvani, poveşti cu zâne cu conduri de aur, povesti cu fete harnice şi prinţi neînfricaţi. Aşa am cunoscut eu iile: ascultând cum focul se îmbina duios cu poveştile mătuşilor şi privind cum ghemotoacele multicolore de «spama» deveneau pe rând flori, cruciuliţe, frunze. Aşa am învăţat că iubirea are multiple faţete şi că ea se poate conjuga la orice timp cu un ghem de spama, un colţ alb de iarnă şi o poveste spusă la gura sobei”, spune Simona Iacob.

Printre puţinele lucruri pe care Simona le-a luat cu ea în Franţa şi în călătoriile în jurul lumii au fost şi iile şi piesele de costum popular românesc. Acasă îşi expune periodic părţi din colecţia de costume populare. Astfel, invariabil, oaspeţii sunt provocaţi să deschidă discuţii despre valorile româneşti. Folosind ca pretext ia, Simona le explică copiilor români adoptaţi în Franţa că au rădăcini sănătoase.

„Călătorului îi şade bine cu drumul şi cu sacul cât se poate de uşor. E greu atunci când călătoreşti să iei multe obiecte cu tine. Iei doar esenţialul. În poveştile româneşti, atunci când pleacă la drum, eroii nu iau nici bani, nici multă merinde, ci două, trei lucruri mărunte care în timp se dovedesc a fi esenţiale: un fluier fermecat, o mârţoagă de cal, o crenguţă, o pietricica din curtea casei. Eu am luat iile, ştergurile şi graiul popular. Am făcut  roată în jurul lumii ţi acesta nu este un drum uşor. De la Cairo, în Japonia şi Franta, peste tot am întâlnit oameni diferiti, dificultăţi şi succese. Şi pretutindeni am constatat că nici o bucurie nu e deplină, iar tristeţile par fără sfârsit atunci cand sunt departe de cei dragi, când mă simt infinit de singură. Când port o ie, oriunde m-aş afla pe această planeta, brusc mâinile mătuşilor, ale bunicilor se aşeaza pe umerii mei. Satul mă înfaşoară cu toate florile lui şi toţi strămoşii, cuibăriţi în semne geometrice multicolore, sunt alături de mine. Când port o ie nu sunt niciodată singură, nici tristă iar bucurile succesului sunt mereu depline. Am început să scriu poveşti pentru copii tot într-o ie. Este drumul cel mai scurt pentru a te ridica deasupra mărunţişurilor cotidiene şi a ajunge în aceea zonă a spiritului în care sunt toate izvoarele dragostei, ale blândeţii, ale imaginaţiei şi creativităţii.

În aceea zona în care orice dificultate poate fi transformată într-o lecţie de viaţă, orice lucru rău poate fi transformat în ceva bun, constructiv. Când peste ani am fost rugată să lucrez cu copiii români adoptaţi în Franţa, au fost iar iile, cele care m-au ajutat. Pleci dintr-un orfelinat, după ce au cunoscut adevărate orori, aceşti copii păstrau o imagine foarte neagră despre România. O imagine care stătea la baza identităţii lor şi care le bloca într-un fel sau altul dezvoltarea armonioasă. Iile, ştergărele, fluierele şi ulcioarele romăneşti m-au ajutat să le arăt o altă faţă a României. Colţul acela negru l-am umplut cu florile multicolore ale satului, cu poveştile bunicilor şi strabunicilor măiestrit pitite între cruciuliţe, romburi, cercuri şi frunze. Oamenii îşi fac de multe ori o idee despre o ţara, despre un loc anume, din ziare. Si mulţi reduc Romania la hoţi, şmecheri pusi să tragă ţeapa. A purta o ie este un mod de a le vorbi străinilor altfel despre România. De a le arăta frumuseţea locurilor, maiestria oamenilor, generozitatea şi dărnicia românilor. Mă număr fără îndoială printre miliardarii planetei. Sufletul meu se înclină cu respect, admiraţie şi duiosie în faţa Mămuţei, a bunicelor mele, a mătuşilor: Sabina, Marica, Ileana, Viorica, Floriţa, Cristina, Ana. Datorita lor mă număr fără îndoialaă printre miliardarii planetei. Soarele, toate florile câmpului, dealurile şi apele satului, înţelepciunea bunicilor şi cele 1001 faţete ale iubirii sunt în iile pe care le port”, spune cu mândrie simona Iacob.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !