Informarea medierii penale, abia de anul viitor

De Cristian Horgoș
Informarea medierii penale, abia de anul viitor
Deputatul Cupşa arată că informarea privind medierea în cauze penale va fi obligatorie doar odată cu Noul Cod Penal.

Detalii despre Legea Medierii ne-a oferit deputatul Ioan Cupşa, avocat de profesie. Din start, acesta aminteşte că medierea este o procedură esenţialmente voluntară, conform Directivei nr.52/2008 a CE, şi articolelor 1 şi 2 din Legea nr.192/2006.

„Doar manifestarea de voinţă concordantă a părţilor aflate în conflict poate şi trebuie să declanşeze procedura medierii, fără ingerinţa vreunei persoane sau autorităţi. Altfel spus, nimeni nu poate şi nu va fi obligat să participe la o procedura de mediere! Participarea eventuală la o procedura de mediere, prin care să se încerce a se stinge un conflict ori litigiu, este un drept al cetăţeanului şi nu o obligaţie! Legislaţia actuală reglementează ca fiind obligatorie procedura de informare”, precizează Cupşa.

Deputatul mai arată că în ce priveşte litigiile civile, de la 1 august procedura de informare a medierii este obligatorie, absolut gratuită, şi poate fi realizată de magistrat, consilier juridic, avocat, notar sau de mediator.

Şi informarea e opţională

„În ce priveşte procesele de natură penală, procedura de informare a medierii încă nu este obligatorie, va deveni obligatorie la data la care va intra în vigoare Noul Cod de procedură penală (Legea nr.135/2010). Orizontul de aşteptare prognozat este 1 februarie 2014. Prezentul Cod de procedură penală nu stipulează obligaţia de informare şi nici vreo sancţiune aferentă”, observă Cupşa.

Obligaţie fără sancţiune

„Particularizând, în ceea ce priveşte infracţiunea de viol (care se poate comite în forma simplă sau în forme agravate) numai infracţiunea prevăzută de art.197 alin.1 (forma simplă) se urmăreşte la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Doar pentru această forma de baza, în viitor, informarea cu privire la mediere va fi obligatorie. Însă este o obligatie care nu îşi găseşte sancţiunea nici în Legea nr.192/2006 şi nici în Noul Cod de procedură penala!”, atenţionează Cupşa.

Astfel, doar pe viitor victima va alege dacă doreşte sau nu să se întâlnească cu infractorul, în cadrul unei proceduri de informare (art.60 indice 1, lit.g, teza finala) sau a unei proceduri de mediere (art.67 alin.2 din Legea nr.192/2006).

„Aşadar, victima unei astfel de infame infracţiuni este protejată. Victima nu poate fi obligată să se confrunte cu violatorul nici măcar în cadrul procedurii de mediere. Şi nici nu trebuie să fie supusă unei noi traume psihice prin stabilirea vreunei obligaţii de a îşi întâlni agresorul în cadrul unei astfel de proceduri. Această obligaţie nu exista în prezent, şi dacă va depinde de votul meu, nu va exista nici in viitor”, promite Cupşa.

În loc de final, deputatul bihorean arată că „Dacă vreodată Statul va constrânge în vreun fel cetăţenii să participe la o astfel de procedură de mediere, va dispărea chiar esenţa acestei proceduri care se doreşte o alternativă la soluţiile juridice, o soluţie obţinută pe o cale amiabilă. Acest aspect esential este regasit în art.1 al Directivei nr.52/2008 a CE.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !