INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE: răspunde Florin Bogdan, omul de afaceri care a emigrat în Anglia, sătul de stress-ul numit România

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
12Comentarii
Florin Bogdan, consilierul judeţean PSD emigrant UK
Florin Bogdan, consilierul judeţean PSD emigrant UK - © FOTO: Facebook
A dat chix cu afacerile în România, după cum singur recunoaşte şi a plecat în Anglia, să muncească şi să facă afaceri. Spune că se va întoarce în ţară abia atunci când „posibilităţile economice îmi vor permite să trăiesc în ţară”.

„Statul Român îţi pune prezumţia de evazionist. În Anglia, îţi face firma aproape gratis”

Este vorba despre Florin Bogdan, om de afaceri şi consilier judeţean PSD, cel care ne-a oferit un interviu ca o confesiune, despre afacerile şi eşecurile sale, despre revelaţia numit sistemul englezesc şi despre dezamăgirea numită Statul Român şi sistemul bancar din ţara noastră.

JURNAL BIHOREAN: Cu ce vă ocupaţi în Marea Britanie?

Florin Bogdan: M-am stabilit în orăşelul Guilford, din ţinutul Surrey, situat la câteva zeci de kilometri sud de Londra. Lucrez în subantrepriză, în curierat. Am înţelegeri făcute cu DPD Express. Am lucrat la ei ca şofer. Niciodată nu am dat vreun telefon la centrală, cum că nu mă pot descurca. Nu apelez la ei cu nimic. Nu mi-e ruşine să spun că am lucrat şi la salubritate. Cu aia am început. Am făcut tot cu plăcere, ca să învăţ, să capăt experienţă cât mai multă. Am lucrat şi ca distribuitor de lenjerii pentru hoteluri. Agenţia mă plasa către toate firmele posibile care aveau nevoie de camionagii. Soţia mea Dina, profesoară de muzică, îngrijeşte bătrâni la domiciliu. Fiica mea în vârstă de 15 ani e la şcoală acolo şi chiar a primit deja o diplomă de recunoaştere pentru că-i ajută şi pe alţi copii imigranţi să se integreze. Cunoaşte foarte bine limba engleză.

Eraţi cunoscut ca un om de afaceri local de succes. Cum aţi ajuns să emigraţi în Marea Britanie?

F.B.: Nu am plecat de bine. Am dat chix cu toate. Am datorii la bănci. Sute de mii de euro. Am luat şi o ţeapă de 300.000 de euro. Din 2008 nu îmi mai revin. Am avut camioane, am făcut comerţ cu cereale. Am avut leasinguri pentru cinci camioane, am luat bani din bancă pentru capital de lucru şi o firmă, un partener de afaceri din judeţul Arad nu mi-a plătit 15 miliarde de lei vechi, pentru marfă deja livrată. Cifra de afaceri între firme era foarte mare. Era vorba despre mii de tone de grâu, achiziţionate de la persoanele fizice, pe care le livram mai departe, în condiţiile în care preţul scădea. Neplătindu-mi, mi-au luat, practic, tot capitalul pe care l-am avut. Băncile la care am avut eu credite au ieşit bine, pentru că am avut garanţii imobiliare. Până la urmă, partenerul datornic a intrat în insolvenţă, dar eu nu mi-am mai primit banii, fiindcă am fost printre ultimii de la coadă.
Mă mir cum de am rămas întreg la minte, de multe ori. Am tot perseverat, am crezut că pot să îmi revin. Apoi, a venit şi criza, în care ne-am afundat şi singuri.
Sper că într-o ţară normală, la experienţa pe care o am, la forţa fizică şi intelectuală pe care o am, voi reuşi să mă recapitalizez. Este o luptă pentru mine şi familia mea.

Înţeleg că aţi avut alte proiecte contractate, dar neconcretizate din cauza lipsei cofinanţării. Ce s-a întâmplat?

F.B.: Au avut două proiecte ce nu s-au mai concretizat, din cauza Statului Român şi a băncilor. Iar eu am pierdut o grămadă de bani. Primul proiect a constat într-o hală de producţie pentru prelucrare prin aşchiere, în Săcueni, cu cinci angajaţi. În 2014, am semnat contractul cu Guvernul României pentru ajutorul de minimis, pe 100.000 de euro, cu proiecţie bugetară pemtru 2015. Însă, în 2015 s-au alocat fix zero lei. Însă, între timp, eu am cheltuit cu contractele superficie, cu CF-ul, cu aranjarea terenului, proiectul propriu-zis, toate aprobările posibile, plus doi ani chiriile şi impozitele pentru teren, am pierdut vreo 7-8.000 de euro. Atât m-a costat o minciună guvernamentală.

Prin celălalt proiect, tot în 2014, am cumpărat un teren la Tinca ca să construim o fermă de bovine, cu depozit ce cereale, uscător de cereale şi FNC (fabrică nutreţuri combinate). Nu am găsit niciun fel de cofinanţare din partea vreunei bănci şi a trebuit să retrag proiectul, după ce cheltuisem 15.000 de euro în acest proiect. Banca mi-a cerut 5.000 de euro comision pentru o scrisoare de garanţie, cum că am cofinanţarea asigurată. Era vorba despre un proiect de 2 milioane de euro, 50% bani europeni şi 50% cofinanţare. Le-am dat 5.000 euro pe o minciună, pe o formalitate.

Când proiectul a fost câştigător şi vroiam cofinanţarea pe bune, atunci am aflat că lucrurile nu stau aşa cum cred eu. În aceeaşi situaţie sunt şi alte proiecte mari în Bihor, retrase, din cauză că nu e cofinanţare. Guvernul nostru nu se sinchiseşte să găsim mijloace de cofinanţare pentru proiecte bune, câştigate. Prima condiţie pentru a primi finanţare din partea băncii a fost să vin cu garanţii imobiliare de 1 milion de euro. Adică trebuia să aduc imobile evaluate la 3 milioane de euro ca să îmi dea 1 milion de euro cofinanţare.

Fiind un om cu spirit antreprenorial, de ce aţi ales să plecaţi, totuşi, în străinătate?

F.B.: Climatul este tot mai prost – lipsa finanţărilor de pe piaţă, lipsa seriozităţii şi agresiunea fantastică a statului asupra firmelor. Te simţi agasat, agresat, hăituit de tot ce înseamnă structuri de stat: atitudinea ANAF prin cei de la Antifraudă este veşnic pe picior de forţă, contribuabilul este tot timpul în culpă faţă de ei, abuzul prin care interpretează legea, măsurile drastice pe care le iau imediat, propriri, confiscare a maşinilor. În asemenea situaţii, tu trebuie să îţi cauţi dreptatea în instanţe, unde câştigi foarte greu, cu cheltuieli foarte mari, în timp ce ani de zile eşti blocat de nişte tipi care nu au nicio treabă cu realitatea.

Vedem aceste manifestările stradale cu maşinile de la Antifraudă, ca şi în filmele cu comando, ei fac, ei dreg. Dacă aşa stau lucrurile, atunci ar fi foarte bine să producă ei nişte bani, să vadă ce înseamnă să produci şi să încasezi. Până în 2014 am avut afaceri în România, transport, comerţ cu produse agricole şi produse industriale, însă eu nu mai pot trăi într-un climat atât de stresant. Sunt de acord cu disciplina financiară, dar fă-o într-un mod civilizat, nu pe picior de forţă. Se iau măsuri asiguratorii drastice, care duc la blocarea activităţii economice. Am şi câştigat în instanţă pe un abuz al Antifraudei, care m-a ţinut cu conturi blocate de 500.000 de lei. După aceea, după 2014, nu am mai lucrat în România. Am zis că nu mai are sens. Şi în Ungaria economia este destul de proastă, dar nu există agresivitatea aceasta. Iar în Anglia nici nu-i vezi că există.

Cum simţiţi Fiscul britanic? Care este relaţia contribuabil – stat, în Marea Britanie?

F.B.: În Anglia nu ştii unde camera de comerţ, unde sunt finanţele, primăria – nu ştii unde au sediu instituţiile. Îţi trebuie doar o adresă de website, de unde primeşti toate îndrumările cu ce trebuie să faci. Îţi descarci o aplicaţie pe telefon, când ai aplicat pentru ceva şi te caută ei, vorbeşti în ce limbă vrei tu, chiar în română, ca să îţi deschizi afacerea, de exemplu! Pentru un Ltd. (SRL), trimiţi cererea pe site, îţi scanează actele de identitate şi îţi dai adresa. Apoi, în două-trei zile, îţi parvin pe email toate documentele necesare. Te costă 15 lire sterline să îţi înfiinţezi o firmă.

În România, din start Statul Român îţi pune prezumţia de evazionist. În Marea Britanie, îţi face firma aproape pe gratis. Bunăoară, din TVA-ul colectat nu dai decât jumătate. Nu se pune problema să ţi se deconteze ulterior, ci îţi reţii tu jumătate. Englezii nu au atâtea feluri de declaraţii şi de contabilităţi. La ei e simplu. Impozitul e diferenţiat, nu au cotă unică.

Vorbeaţi de lipsa de finanţare din partea băncilor, în România. Cum sunt băncile în Marea Britanie?

F.B.: Prima condiţie ca să primeşti credit în UK este să fii vizibil în relaţia cu clienţii – să te vadă şi să fii găsit. Băncile au o deschidere pentru investiţii. Se comportă ca adevărate partenere, nu se practică garanţii imobiliare. Banii se dau pe planul de afaceri. Creditul pentru persoanele fizice cu loc de muncă este acordat după primele trei luni de activitate. Se dau credite pentru nevoi personale de la 7.000 de lire în sus. După şase luni, eşti eligibil pentru 15.000 de lire. După un an de muncă, te poţi califica pentru locuinţă. În schimb, în România îţi trebuie o vechime serioasă şi venituri serioase. Pentru întocmirea unui dosar de credit în Marea Britanie, îţi trebuie maximum 30 de minute în bancă, unde semnezi două hârtii A4 şi pleci cu banii.

Pentru firme, trebuie să depui un plan de afaceri prin care să se vadă clar la ce foloseşti banii. Dacă plăteşti ratele la timp, nu stă nimeni să vadă ce ai făcut cu banii. Prima întrebare a bancherilor este următoarea: „Vreţi să contribuiţi la bugetul UK cu afacerea dvs.?”. Scopul lor este să te ajute, ca economia să meargă, să plăteşti cât mai multe acolo. Lucrezi acolo, consumi acolo. Pe de altă parte, acolo plăteşti 100 – 200 de lire pe spaţiu, pe lună, taxe locale.

La noi, în schimb, banul este foarte contractat, toată lumea este constipată să nu cheltuiască. La noi, principala grijă a Statului e să dea salarii şi pensii la bugetari, în loc să încurajeze circulaţia capitalurilor. Aşa aparat de bugetari ca în România nu este niciunde în UE.

Nu vă temeţi de o posibilă expulzare din Anglia, pe fond xenofob? Sau, în orice caz, de retragerea permiselor de muncă?

F.B.: Nu cred că se pune problema în cazul celui care munceşte şi face treabă. Englezii au nevoie de asemenea oameni, îi stimulează, îi păstrează. Altfel şi-ar trage singuri un glonţ în picior, pentru că jumătate economia lor e susţinută de imigranţi. Probabil că rebuturile vor pleca – cei ce merg acolo pentru ajutoarele sociale, cei care nu contibuie pentru economie.

Aveţi un dezvoltat spirit antreprenorial. În aceste condiţii, ce căutaţi în PSD?

F.B.: De fapt, eu am fost PNŢCD-ist. Am fost simpatizant şi foarte mare activist pentru Raţiu şi Coposu. În ’96, tânăr fermier cu 400 de hectare, luasem credite din bănci cu 160% dobândă, dar subvenţionate de stat cu 75%. Însă Convenţia Democrată (CDR) a anulat subvenţiile, decizând să acorde cupoane pentru a-i sprijini direct pe ţărani. Iar aceştia, ţăranii, nu au întors cupoanele la arendaşi. Ne-a înrăutăţit situaţia ceva de nedescris. Am ieşit din încurcătură prin faptul că a venit premier Adrian Năstase, cel care a decis impozitarea firmelor cu cifre de afaceri sub 100.000 euro, cu 1% pe cifra de afaceri. Aşa s-a relansat agricultura. În 2004, eram deja din nou pe cai mari, cu camioane achiziţionate. Toate au durat până în 2008.

Aşadar, am devenit pesedist datorită lui Adrian Năstase. Am crezut că poţi să faci ceva pentru cetăţeni prin politică. Însă sistemul politic în România este un perpetuum mobile, toată lumea vrea schimbare şi tot timpul schimbăm din rău în mai rău. Sunt foarte multe chestii care se pot face fără bani. Este ruşine naţională ce înseamnă să îţi faci un buletin, să îţi faci o firmă, să înmatriculezi maşina – niciun factor politic nu se apleacă asupra lor. Pentru că nimeni nu vrea să deranjeze pe nimeni. Este o carapace securisto-comunistă pe care nu o poate distruge pe nimeni. Deputaţi, senatori, lideri de partid – nimeni nu reprezentă votantul, ci partidul şi interesele proprii. De la cel mai mic consiliu local până la Parlament, vorbim despre acelaşi sistem, doar interese obscure de partid. Nimeni nu se gândeşte cum să-l facem pe prostul ăsta de contribuabil să trăiască mai bine.

Acum avem internetul, dar nu se foloseşte la nimic. Tot cu cererea aia, la „stimate domn director, vă rog să îmi aprobaţi”, am rămas. De rezolvat, nu rezolvă nimeni nimic, doar pierdere de timp, oamenii îşi petrec ore întregi în sălile de aşteptare. Jumătate din aparatul birocratic nu-şi are justificare. Sunt doar ciorchine de oameni…

V-aţi implicat şi la FC Bihor, când deja clubul îşi dădea duhul… Cu ce senzaţie aţi rămas din această experienţă?

F.B.: FC Bihor a ajuns unde a ajuns datorită unor ambiţii politice prosteşti. Toată lumea a vrut imagine pe spatele FC Bihor – club rău şi prost gestionat. Administraţiile succesive PDL – PNL au avut nişte ambiţii câteodată de neînţeles, pentru că au vrut să promoveze cu orice preţ şi au întins coarda, au cheltuit bani fără justificare logică, au creat datorit imense către stat. S-au angajat că şi le plătesc şi după 14 rate de insolvenţă, peste noapte Primăria a zis că se retrage şi nu mai plăteşte. Lucrurile le-am amânat cât se poate de mult, în ideea că cineva va binevoi să înţeleagă că FC Bihor nu vrea să moară. Am contribuit cu bani personali eu şi Mircea Fodor, ca să ducem competiţia până într-un punct, în pofita faptului că CJ Bihor avea ceva bani votaţi şi, totuşi, a refuzat dinadins să mai plătească. Acum văd că vin oameni precum Birta Florin – mare salvator al Centrului de Copii şi Juniori ai FC Bihor, deşi el personal a fost în Consiliul de Administraţie care a adus clubul în faliment, iar acum se dă mare salvator al fotbalului bihorean.

Îmi pare foarte rău pentru că toate eforturile supraomeneşti pe care le-am făcut pentru salvarea clubului au rămas fără niciun rezultat. Am văzut o conspiraţie împotriva clubului din toate punctele de vedere. Toţi sponsorii se fereau să vină în ajutorul FC Bihor, motivând că cineva nu-i lasă. Se refereau la administraţia locală, la Primărie.

Vă vedeţi întorcându-vă în România?

F.B.: Mă văd întorcându-mă atunci când posibilităţile economice îmi vor permite să trăiesc în ţară. În România, pentru mine, momentan este imposibil să trăieşti. Nu mai pot să trăiesc într-o ţară în care stress-ul este atât de mare.



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor