BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La ştrand în plină iarnă

La ştrand în plină iarnă

la 13 January 2015 16:16
13 January 2015 16:16
Peste 100 de orădeni s-au îmbăiat în Ştrandul Ioşia în prima zi din acest an.
Scris de erdei - Peste 100 de orădeni s-au îmbăiat în Ştrandul Ioşia în prima zi din acest an.

Trimite articolul

X

Deşi afară sunt puţin peste 0°C, Ştrandul Ioşia nu duce lipsă de clienţi. Marți, 13 ianuarie 2015, până la ora 12:00, au intrat în ştrand circa 100 de orădeni, majoritatea pensionari. Tot până la această oră au fost făcute cinci abonamente. Cifra este cu atât mai surprinzătoare, cu cât din acest an nimeni nu mai intră gratuit în ştrand.

Tarife noi

Trebuie specificat că din ianuarie 2015 au intervenit modificări la tarifele de intrare în Ştrandul Ioşia. Astfel, un bilet pentru adulţi costă 12 lei, unul pentru copii peste 4 ani, elevi, studenţi la zi, pensionari şi persoane cu dizabilităţi costă 6 lei. Copiii cu vârsta sub 4 ani au acces gratuit în ştrand. Un bilet pentru minim 15 copii, elevi sau studenţi care intră în grup costă 5 lei, însoţitorul intrând gratuit. La grupurile de minim 15 adulţi, biletul pe persoană costă 10 lei. Abonamentul pentru adulţi se vinde cu 160 de lei/lună, iar pentru copii, studenţi la zi, pensionari şi persoane cu dizabilităţi – 80 de lei/lună.
„Ne aşteptam să vină orădenii în număr mare la ştrand în primele zile, deşi este iarnă. Nu cred că un bilet cu 6 lei pentru pensionari este prea mult. Am făcut deja cinci abonamente pentru pensionari. Dacă vin în fiecare zi la ştrand, costul unei zile este de 3 lei”, a declarat Eugen Onciu, administratorul ştrandului.
Majoritatea celor care se aflau ieri în Ştrandul Ioşia nu considerau o povară preţul de 6 lei pentru pensionari. „Este foarte bine că s-a introdus taxă pentru toată lumea. Erau unii care nu aveau ce căuta în ştrand după felul în care se comportau. În plus, de câţiva ani, tinerii au început să ocolească Ştrandul Ioşia. Nicăieri în România pensionarii nu au fost aşa de avantajaţi ca şi cei de la Oradea. Transport gratuit fără limite în oraş şi intrare gratuită la ştrand”, a precizat un pensionar.
Mai erau, totuşi, şi voci care nu erau de acord cu taxarea pensionarilor, blestemându-i pe cei care au introdus taxa. „Bine că în campania electorală au venit la noi să-i votăm, iar acum ne-au pus taxă la ştrand. Apa aceasta merge oricum în Criş. Nu înţeleg de ce ne taxează”, se revoltă un alt pensionar.
Alt pensionar crede că preţul unui abonament este prea mare. „Vom aduna semnături şi vom cere să ne facă abonamente cu 60 de lei pe lună. Cred că acest preţ este onorabil”, a declarat bătrânul.

Lucrări

Cei care vin mai des la Ştrandul Ioşia spun că ar fi bine dacă s-ar moderniza şi acest ştrand, dacă s-ar face lucrări mai serioase. Deocamdată, în perioada în care a fost închis (15.12.2014 – 13.01.2015) s-au efectuat doar lucrări de întreţinere, igienizare şi reparaţii. Toate în regie proprie, costând circa 10.000 de lei. Astfel, s-au schimbat instalaţiile sanitare şi robineţii din vestiare şi blocul administrativ. S-a reparat şi vopsit bazinul cinci şi s-a schimbat instalaţia electrică.

Trimite articolul

X
Taguri:
abonament ,
strandul iosia
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Sport local

    O victorie și o înfrângere pentru CSU Oradea. Studentele au urcat pe primul loc în Divizia A2
    Sâmbătă și duminică, CSU Oradea a avut programate două meciuri de campionat în Sala Polivalentă a Universității din Oradea.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Schimbări importante în sănătate: ce servicii vor primi pacienții prin programele naționale
    De la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în Programele Naționale de Sănătate beneficiază de mai multe servicii importante.

    BIHON Sport local

    GALERIE FOTO
    Reunire la -8 grade! Crișul Sântandrei a reluat pregătirea cu gândul la un loc de play-off
    Prima echipă bihoreană din ligile de seniori arondate la FRF care „a ieșit din hibernare” este Crișul Sântandrei.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Locuitorii din Chijic reclamă „patinoarele” de pe străzile din sat. „Așa e iarna” a fost reacția primarului comunei Copăcel
    Mai mulți locuitori din satul Chijic, comuna Copăcel, au transmis redacției bihon.ro o serie de mesaje de nemulțumire legate de modul în care Primăria a acționat pentru asigurarea condițiilor de circulație pe străzile din localitate. 1

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Omagiu adus lui Mihai Eminescu, de Ziua Culturii Naţionale, la Oradea. Vezi programul pregătit la statuia poetului
    Oradea Heritage marchează Ziua Culturii Naționale printr-o serie de manifestări care vor avea loc în piațeta Independenței.

    România

    Acuzații la adresa Ministrului Justiției: ar fi plagiat mai mult de jumătate din teza de doctorat
    Jurnalista Emilia Șercan cunoscută la nivel național pentru demascarea plagiatorilor susține că ministrul Justiției, Radu Marinescu, a plagiat 140 de pagini din cele 247 ale tezei sale de doctorat, adică 56,68%.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.