Luni e grevă japoneză în Sănătate

De Otilia Șandor
Luni e grevă japoneză în Sănătate
Halatele albe nu cred în promisiuni şi nu mai aşteaptă.

Sanitarii din ţară fac pregătiri pentru grevă generală în toată ţara. Liderul Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a anunțat că sindicaliștii din sistemul sanitar au declanșat deja procedura de conflict de muncă pe lângă Ministerul Sănătăţii şi s-au strâns deja circa 10.000 de semnături. Luni, 14 octombrie a.c. se declanşează greva japoneză, sanitarii din Sănătatea românească lucrând normal, dar cu o banderolă tricoloră pe halate.

Pentru 2 noiembrie a.c. a fost deja stabilit un marş amplu, dar și un miting de protest la București. Greva generală în sistemul sanitar românesc ar urma să se declanşeze pe la jumătatea lunii noiembrie, dar data exactă se va stabili doar prin 7 noiembrie.

Decizia sanitarilor de a respecta calendarul de proteste a fost luată pentru că nu sunt până la urmă de acord cu propunerile legislative iniţiate de ministrul Eugen Nicolăescu.

Sanitarii nu acceptă promisiuni de genul – vom mări bugetul la 6% din PIB până în 2016 sau putem mări salariile rezidenţilor cu maxim 20% şi nu dublu (aşa cum au cerut reprezentanţii Coaliţiei profesioniştilor din sistem).

Pe de altă parte, Jurnal bihorean are informaţii că nici situaţia cadrelor medicale din unităţile medicale bihorene nu e roz şi unii bolnavi chiar au de suferit prin unele spitale.

În primăvară, angajaţii din domeniile sanitare (inclusiv sindicaliştii Sanitas) s-au unit în Coaliţia profesioniştilor sistemului sanitar şi au emis o serie de revendicări în favoarea lor şi a pacienţilor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !