Muzeul – evitat de constructori!?

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
7Comentarii
Muzeul – evitat de constructori!?
Cabana Vadu Crisului de langa pestera va fi transformata intr-un Centru multifunctional Deşi CJ a alocat 16 milioane pentru noul sediu al Muzeului, în mod curios, constructorii nu se înghesuie.


Consiliul Judeţean a votat marti alocarea a 370.000 de lei pentru continuarea lucrărilor la noul sediu al Muzeului Ţării Crişurilor de pe strada Armatei Române nr. 1A. Banii se adaugă altor 1,3 milioane prevăzuţi în bugetul acestui an, pentru o lucrare care nu se mai termină, deşi şantierul a fost deschis în urmă cu opt ani! Tot ieri, a expirat termenul de depunere a ofertelor în noua licitaţie organizată pentru continuarea lucrărilor, după ce contractul cu Selina e expirat încă din iulie 2010. Şi, surpriză, deşi banii sunt alocaţi, Consiliul Judeţean nu a primit nicio ofertă de la vreun constructor, vreme de douăzeci de zile! Ceea ce înseamnă că lucrarea ce pare desprinsă din legenda meşterului Manole ori nu mai este interesantă pentru firmele constructoare, ori Consiliul Judeţean nu a făcut destulă publicitate licitaţiei. „Nu e nicio problemă, vom urca din nou anunţul de participare pe SEAP, pentru douăzeci de zile”, spune Carţiş, purtătorul de cuvânt al CJ Bihor.

De altfel, Muzeul Ţării Crişurilor a primit alţi 99.000 de lei pentru amenajări şi investiţii la Peştera Vadu Crişului. Inclusiv transformarea cabanei dărăpănate de lângă peşteră într-un Centru multifuncţional modern, care să atragă turiştii, alături de frumuseţea peşterii.

Vine Şuştiu – Moneasa!

Consiliul Judeţean a alocat bani pentru un proiect lansat de preşedintele Cornel Popa, criticat îndelung de primarul Ilie Bolojan, de realizare a unui drum turistic montan Şuştiu – Moneasa. Finanţat prin fonduri transfrontaliere RO-HU, acest proiect cuprinde inclusiv realizarea unui heliport în Padiş! Pentru acest proiect s-au alocat acum 270.000 de lei, iar nemulţumirea primarului Bolojan pleacă de la faptul că, din cauza resurselor financiare înghiţite de proiectul dorit de preşedintele Popa, Oradea nu poate să-şi lanseze spre finanţare prin RO-HU centura metropolitană.

Fatada viitorului sediu al Muzeului Tarii Crisurilor, de pe strada Armatei Romane, al carui santier a fost deschis in urma cu opt ani Fatada viitorului sediu al Muzeului Tarii Crisurilor, de pe strada Armatei Romane, al carui santier a fost deschis in urma cu opt ani ©

Un CJ social

Sume importante alocă CJ Bihor în sectorul social. 600.000 de lei sunt alocaţi unor proiecte de sorginte socială promovate de către Direcţia Social Comunitară din CJ Bihor, această sumă fiind una ce iese în evidenţă, raportat la celelalte priorităţi ale administraţiei Cornel Popa.

Alţi 485.000 de lei merg pe infrastructura necesară DGASPC, iar un Centru de Educaţie Incluzivă de la Valea lui Mihai înghite alţi 455.000 de lei. De asemenea, CJ Bihor cheltuie 225.000 de lei pentru un program de monitorizare a transportului public judeţean, prin GPS, informează Horia Carţiş.

Pentru proiectul CJ Bihor de realizare a unei centrale electrice pe baza biomasei – ADI Ecoland – împreună cu autorităţile locale din Săcueni şi Diosig au fost alocaţi 100.000 de lei. 70.000 de lei merg pentru Centrul de pregătire a salvatorilor montani la Vârtop, ce va beneficia de experienţa elveţienilor din cantonul St. Gallen.

 



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor