Nău chomănt

Sigur că şi un “nu comentez” e răspuns sugestiv, ca dovadă a unei întrebări bine ţintite. Dar o serie de nău-chomănturi dau de gândit mai per ansamblu. Şi iată o motivaţie plauzibilă:

Bună parte din orădeni sunt stresaţi financiar. Iar stresul se transmite, fie şi subconştient, la edilii cu simţire. Sigur, din Turnul Primăriei se văd mai cu seamă euro-proiecte de milioane, mega-constructori prosperi şi contribuabili puşi să fenteze visteria municipală.

Lucrurile merită însă o privire mai pătrunzătoare. Bihorul şi (implicit) Oradea sunt printre codaşele ţării ca salarizare.

În schimb, în Oradea, costul serviciilor publice – apă-canal, OTL, salubrizare, parcări – nu e deloc mai prejos decât în oraşe cu salarizări net superioare: Cluj, Braşov sau Timişoara. Iar perspectiva termoficării pe gaz ne dă şi mai mulţi fiori la buzunar. Au apărut şi noi supra-taxări pentru unii concitadini: de microcentrală, de reabilitare a faţadei şi, pentru toţi, asigurarea obligatorie a locuinţei.

Pe fondul presiunii fiscale crescânde, exacerbarea impozitelor agrare a făcut ca destui orădeni să se simtă jecmăniţi de aleşii lor. De ce „destui”? Fiindcă măsura decisă fără consultare a afectat aproape şase mii de proprietari – capi de familie. Iar dacă înmulţim cu o medie familială de măcar trei persoane reiese că s-a afectat bugetul familial cam la 10% din orădeni.

Nu e cazul să le plângem la toţi de milă. Dar am să pilduiesc cu o zonă care o ştiu bine.

Mergând spre satul-cartier Podgoria, cât ţine asfaltul de pe Făcliei se înşiruie o salbă de conace: a ex-şefului Companiei de Apă – Tomulescu, a ex-şefului Cantinei municipale “Ianceu & tăieţeii nevestii”, a ex-economistului-şef de la Chimprestor – arestat pentru mită sau a frontieristului Jude care a ridicat un palat în roşu până în 2007 dar după intrarea în UE i-a scăzut avântul de a-l finisa…

Printre ele, şi case sau vile de oameni harnici ori prea încrezători în creditele bancare. Că îşi plătesc impozitul cuvenit pentru curţi e o chestiune confidenţială, pe care doar inspectorii Primăriei o pot afla.

Însă odată ajuns în Podgoria, pe orice drumeag mocirlos urci pe deal, vezi o grămadă de case şi căsuţe vechi, dar cu grădini cultivate de cei care ne împrospătează cu fructe şi legume pieţele. Pe mulţi îi vezi în autobuz cu coşurile, deci nu-i poţi bănui că fac avere din agricultura tradiţională. Efectiv, autobuzul e singurul avantaj adus de alipirea de Oradea. În rest, condiţiile de trai sunt ca în satele necăjite, nu ca în satele din judeţ pe care Compania de Apă Oradea le fericeşte cu apă şi canal. În schimb, podgorenii au acum parte de impozite ca în „Grigorescu” – fosta pustă în care edilii continuă să introducă utilităţi ca să ridice preţul parcelelor spre bucuria samsarilor.

Iar consilierii locali care au votat aberaţia încă nu au adresat vreun comentariu gen “mea culpa” spre orădenii cărora le-au dat palpitaţii la inimă trimiţându-le în plic impozite de infarct.