Octogenară salvată de pompieri

De Otilia Șandor
Reactualizat la:
Octogenară salvată de pompieri
Un apel la 112 efectuat la timp şi prin urmare intervenţia rapidă a echipajului SMURD a fost în măsură să salveze marţi o bătrânică.

Un echipaj de la Detaşamentul 1 de Pompieri Oradea şi echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea au plecat la locul indicat, pe str. Episcop Mihai Pavel din oraş, unde li s-a spus că trebuie să salveze se pare o persoană dintr-o situaţie de urgenţă.

Pompierii au intrat în locuinţă folosind accesoriile din dotare,şi au găsit proprietara (în vârstă de 80 de ani), căzută lângă pat, în dormitor. Echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea a acordat femeii, care prezenta probleme de sănătate, îngrijirile medicale necesare, octogenara rămânând ulterior la domiciliu.

Animale salvate

În dimineaţa zilei de miercuri, 11 noiembrie, în jurul orei 07.00, Garda de Pompieri 1 Mai a fost solicitată să intervină pentru salvarea unui cal căzut într-o fântână cu o adâncime de aproximativ şapte metri şi un diametru de circa un metru.

 

Asigurând animalul cu furtunuri şi alte accesorii din dotare, pompierii militari au menţinut calul la suprafaţa apei, împiedicând alunecarea progresivă a acestuia în fântână, iar cu ajutorul unui buldoexcavator, au reuşit să-l evacueze în siguranţă, predându-l proprietarului care se afla la faţa locului.

Marţi, 10 noiembrie, în jurul orei 16.00, un echipaj din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea a intervenit pe strada Gheorghe Doja din municipiu, pentru salvarea unui câine căzut într-o fântână adâncă de circa şapte metri.

Acţionând cu scara din dotarea autospecialei de intervenţie şi cordiţele de salvare, pompierii militari au reuşit în aproximativ zece minute, să scoată la suprafaţă animalul aflat în apă, redându-l teafăr, proprietarei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase