BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parcare cu preţul „deşertificării”

Parcare cu preţul „deşertificării”

la 5 August 2014 09:46
5 August 2014 09:46
Riveranii din strada Şelimbărului sunt revoltaţi de felul în care le e amenajată parcarea dintre blocuri: cu tăierea copacilor.
Scris de erdei - Riveranii din strada Şelimbărului sunt revoltaţi de felul în care le e amenajată parcarea dintre blocuri: cu tăierea copacilor.

Trimite articolul

X

Cinci copaci sănătoşi au fost doborâţi deja de constructorul Drumuri Orăşeneşti doar pentru că stăteau în calea asfaltului, pe strada Şelimbărului. Alţi minimum trei urmează să fie sacrificaţi zilele viitoare, deoarece proiectul parcării dintre blocuri nu a ţinut cont de arborii din teren. Un proiect făcut ca din birou, în care arborii sunt trecuţi la capitolul facultativ. Obligatorii sunt doar asfaltul, bordurile şi, desigur, bidineaua ce se va trasa nu peste multă vreme locurile de parcare destinate riveranilor. Contra cost.

Luni, viceprimarul Mircea Mălan a ajuns la faţa locului, după ce oamenii au sesizat Primăria despre defrişarea la care asistaseră sâmbătă. Iniţial, directorul tehnic Mircea Ghitea şi Leontin Pătcaş, şef Serviciu Drumuri şi Poduri în Primărie se întâlniseră cu riveranii, însă comportamentul celor doi funcţionari i-au dezamăgit pe cei ce ar trebui să se bucure de viitoarele parcări. Însă şi discuţia cu viceprimarul s-a dovedit a fi una relativ tensionată. Deşi şi-a cerut scuze pentru vorbele aruncate de Ghitea şi Pătcaş, viceprimarul Mălan nu a fost pe aceeaşi lungime de undă cu orădenii din zonă. Mălan le-a transmis acestora că, vrând-nevrând, arborii de pe căile de acces vor fi sacrificaţi, proiectul nesuferind alte modificări. Chiar dacă proiectul iniţia arăta altfel, susţin riveranii.

Refuză „deşertificarea”

Însă, cum primii doi –  directorul tehnic Mircea Ghitea şi subalternul său, Leontin Pătcaş – i-ar fi tratat de sus, cu vorbe prea puţin politicoase, a trebuit să vină viceprimarul Mircea Mălan. Cu numărul 2 din Primărie riveranii au putut discuta omeneşte, chiar dacă nu a rezultat nicio concluzie care să-i fericească. Dimpotrivă. „Cred că vom sta în plin deşert aici. Va fi doar o masă de asfalt”, a observat un orădean ce nu se arată recunoscător Primăriei pentru locurile de parcare dintre blocuri. Mai cu seamă că nu demult, alte lucrări din zonă, înlocuirea magistralei de termoficare, a deşertificat spaţiul verde al blocurilor de la Bdul Dacia. Acum, nu acceptă faptul că pentru locurile de parcare vor trebui sacrificaţi într-un final cel puţin nouă arbori. Plus alţii, ce ar putea cădea în următoarele luni, urmare a operaţiunilor pe alocuri neglijente ale angajaţilor de la Drumuri Orăşeneşti. Aceştia s-au dus cu excavatorul către copaci ca spre nişte stâlpi, fără să ţină cont de rădăcinile acestora. Ca urmare, le-au secţionat!

„E foarte clar că între ceea ce îţi propui la un moment dat şi ceea ce se întâmplă pe parcursul lucrărilor există uneori o diferenţă. Aceasta diferenţă e dată că faptul că aceşti copaci, în special teiul, au nişte rădăcini supraterane”, le-a spus Mălan celor câţiva riverani prezenţi. Edilul crede că oamenii ar trebui să se bucure de faptul că o dată cu locurile de parcare nou create, se va rezolva şi problema iluminatului, precum şi a canalizării pluviale. „Decizia e la dumneavoastră”, le-a aruncat-o Mălan.

Proiect din birou?

Sorin Mărginean, un inginer direct interesat, i-a arătat viceprimarului proiectul iniţial, conform căruia nu s-ar fi lăsat cu tăieri. Mai mult, i-a spus că s-ar fi angajat să facă el un proiect pentru parcare, gratuit, de vreme ce a lucrat în proiectare! „Credem că se puteau face eforturi să se optimizeze proiectarea acestei parcări în aşa fel încât fluxurile nu fie deranjate. Vă puneam la dispoziţie un plan, gratuit, doar sunt direct interesant şi am lucrat doisprezece ani în proiectare. Sunt oameni care au luat bani pentru acest proiect”, i-a transmis orădeanul Mărginean lui Mălan. O doamnă de lângă acesta l-a atenţionat pe vice că în cauză „sunt copaci de patruzeci de ani, nu puieţi”. „E foarte clar că aceste lucrări, prin natura lor, afectează spaţiul verde. Însă eu cred că parcarea e parcare iar în jurul parcării aveţi copaci suficienţi. Ceea ce se poate salva, se salvează. Însă nu poţi să faci parcări, fără să poţi sacrifica unii copaci”, a fost poziţia formulată de viceprimar, care, ulterior, împreună cu şeful de echipă a muncitorilor, a numărat încă trei copaci ce vor fi sacrificaţi. Nu mai mulţi, a fost promisiunea lui Mălan, nu înainte de a se contrazice cu omul de la Drumuri Orăşeneşti, care ştia că vor fi, de fapt, şase! Pentru că la canalizare va lucra şi Compania de Apă. Mălan a promis, însă, că cei de la CAO vor ocoli copacii…

De faţă a fost şi omul de cultură Mircea Bradu, primul primar post-decembrist al Oradiei. Locatar în zonă, Bradu i-a spus lui Mălan, pe un ton părintesc, că „proiectul (parcării – n.r.) e făcut din birou. Patru copaci sunt, practic, patru locuri de parcare”, i-a dat de ştire venerabilul Bradu, vrând să îi transmită, astfel, viceprimarului că patru, fie şi mai multe locuri de parcare nu ar justifica nicicum doborârea a patru arbori maturi…

Trimite articolul

X
Taguri:
defrisare ,
Drumuri Orăşeneşti ,
oradea ,
parcare ,
strada selimbarului
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Parchetul Curții de Apel Oradea și unitățile subordate, pe primul loc în țară la eficiență și fermitate
    Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și din cele 10 parchete subordonate - locale și județene, din Bihor și Satu Mare - au fost desemnați cei mai buni din țară pe parcursul acestui an.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Un inspector de la Carrefour a recunoscut că a primit mită de la un patron din Beiuș și a încheiat un acord cu Parchetul
    Un bărbat de 37 de ani, din Hunedoarea, inspector de calitate în cadrul Centrului Logistic din Deva al lanțului de supermarketuri Carrefour, a admis în fața procurorului de caz de la Parchetul Bihor că ar fi primit mită peste 46.000 de lei de la omul de afaceri beiușean Dumitru Gal, patron al unei firme specializată în distribuția fructelor de pădure.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Băut și fără permis, a fugit de Poliție cu o mașină radiată din circulație. A primit 2 ani de închisoare, cu executare
    Un bărbat de 28 de ani, din comuna bihoreană Lunca, a fost condamnat de Judecătoria Beiuș la 2 ani de închisoare, cu executare, după ce s-a urcat băut și fără permis la volanul unui autoturism radiat, pe care a montat numerele altei mașini, și a fugit de Poliție, ascunzându-se pe un câmp.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    De trei ori mai multe înscrieri la Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" prin noul sistem de informatizare
    Noul sistem de informatizare al Bibliotecii Judeţene generează un ritm lunar de activitate cu peste 35% mai mare.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    România, focarul de rujeolă și rubeolă al Europei. Cum arată situația în Bihor
    Europa raportează cazuri, România raportează decese. În 2024, 22 din cele 23 de decese provocate de rubeolă la nivel european s-au înregistrat în România, majoritatea în rândul copiilor mici, nevaccinați.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    ADVERTORIAL
    Comunicat de presă
    PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” „REABILITARE TERMOENERGETICĂ A ȘCOLII GENERALE COCIUBA MARE
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.