Jucătorii de la Budureasa sunt obişnuiţi cu pantele de la Stâna de Vale
Reuniţi în urmă cu două săptămâni, jucătorii de la Budureasa s-au pregătit în ultima săptămână în cantonamentul de la Stâna de Vale. Antrenorul Sandu Balaj îi are sub comandă pe: Florin Gaboraş, Septimiu Bărăian – portari; Crăciun Pele, Răzvan Bogdan, Ioan Sabău, Victor Ienciu, Ciprian Lazea, Valentin Sbertea, Adrian Negrita, Ioan Oraş, Dragoş Balog, Adrian Rif, juniorii Raul Olea şi Vlad Fâşie din vechiul lot. La aceştia se adaugă jucătorii nou veniţi George Ciobriş (Pişchia), Ştefan Cristian (Ştei) şi Andrei Toma ( Beiuş ). Absentează din cauza unor probleme personale Ciuciu, L. Bogdan şi Junc. Din lotul de anul trecut nu mai fac parte Briciu, Fărcuţ şi Micula. „Am ales din nou pregătirea centralizată la Stâna de Vale deoarece aici găsim condiţii excelente. Printr-o pregătire serioasă doresc să avem, din nou, rezultate bune în campionat. Acest campionat va fi unul deosebit de disputat, deoarece mai multe echipe şi-au întărit loturile”, afirmă antrenorul Balaj.