Pregătiri pentru Târgul de Crăciun

De Costel Demian
Reactualizat la:
41Comentarii
Pregătiri pentru Târgul de Crăciun
Cu o săptămână până la inaugurarea celei de-a doua ediții a Târgului de Crăciun din Oradea, pregătirile sunt în toi. 

Miercuri, 23 noiembrie, Piața Unirii era animată de muncitorii care lucrau la amenajarea patinoarului, la montarea caruselului și la instalațiile de iluminat. Un brad artificial de 12 de metri înălțime a fost deja amplasat și împodobit în centrul pieței. 40 de căsuțe de lemn cu produse specifice sărbătorilor de iarnă, ieslea tradițională cu Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, Căsuța lui Moș Crăciun, dar și o scenă pe care vor susține concerte mai mulți interpreți celebri vor completa decorul Târgului de Crăciun.

Caruselul este adus din Brașov și este personalizat cu imagini din 12 orașe din România. Într-una dintre bucăți este reprezentat ilustrat și municipiul Oradea, prin două puncte de interes, Piața Unirii și Podul Sf. Ladislau (fost Ferdinand). 
targ-de-craciun-oradea-9

Inaugurarea Târgului de Crăciun este programată pentru miercuri, 30 noiembrie, de la ora 18:00.

„Pe lângă căsuțele pline de cadouri și produse de sezon, piața va oferi mâncarea specifică sărbătorilor de iarnă, cât și atelierul lui Moș Crăciun, o încăpere încălzită în care Moșul va fi prezent începând cu 5 decembrie, așteptând copiii. Luminată de sărbătoare, piața va aduce vizitatorilor un patinoar de 15×30 de m, localizat pe zona dintre fântâni, și un carusel. Programul târgului include o serie de concerte și momente artistice, astfel că în fiecare sfârșit de săptămână vor avea loc concerte cu specific orientat spre sărbătorile de iarnă. Astfel, târgul va fi gazda celor mai iubite nume ale muzicii: Paula Seling, Andra, Nicolae Furdui Iancu, Locomotiv GT – Zenevonat (Ungaria), Proconsul, Nicoleta Nucă, cât și cel mai important grup de colinde tradițional, Ansamblul Icoane condus de maestrul Ioan Bocșa”, a menționat directorul executiv al Asociației de Promovare a Turismului din Oradea și Regiune, Mihai Jurca.

Evenimente la Cetatea Oradea

În paralel, în Cetatea Oradea vor avea loc mai multe evenimente în cadrul Târgului de Crăciun.

Cetatea Oradea va fi locul în care orădenii și vizitatorii vor putea să vadă și să se bucure de tradițiile specifice sărbătorilor de iarnă. De la colinde și bucate tradiționale la povești citite copiilor într-o clădire veche de peste 900 de ani, evenimentele din Cetate se vor desfășura în perioada 2-24 decembrie și vor aduce în fața oamenilor tradiții de sezon: ignat, decorațiuni naturale, ateliere participative pentru meșteri, colinde și grupuri de colindători. În această perioadă, spațiile Cetății vor adăposti căsuța dulcurilor, unde se vor putea achiziționa produse de patiserie, brutăria de Crăciun  – produse de pâine, făbricuța spiridușilor, odaia cu povești unde se vor citi povești de iarnă pentru copii, casa cu bunătăți etc. Totodată, vor fi proiecții de filme de Crăciun/desene animate pentru copii, concurs de copt prăjituri sau concert de muzică sacră.

targ-de-craciun-oradea-13 Locația patinoarului ©

Orar Târgul de Crăciun

Târgul de Crăciun va fi deschis în intervalul orar 14:00 – 20:00 (în zilele de luni până joi, inclusiv) şi 12:00 – 21:00 (în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică).

Programul la Atelierul lui Moș Crăciun – Începând din 5 decembrie, de luni până joi între orele 14:00 – 20:00, iar de vineri până duminică între orele 12:00 – 20:00.

Patinoarul și Caruselul vor fi deschise de luni până joi între orele 14:00 – 21:00, iar de vineri până duminică între orele 12:00 – 22:00.

targ-de-craciun-oradea-10



41Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor