Primăria Oradea urmează să evacueze Dispensarul Policlinic cu Plată, situat pe strada George Enescu. Motivul: spaţiul deţinut de Primărie este impropiu desfăşurării actului medical, iar alte instituţii publice abia aşteaptă să primească spaţiul ultracentral de la Primărie şi să-l reabiliteze. Într-adevăr, imobilul arată ca o relicvă a anilor 70 – 80.
Doar că – spune dr. Lavinia Costaş, directoarea policlinicii – încă de anul trecut a cerut Primăriei reabilitarea spaţiului şi, aspect aproape de necrezut, întocmirea unui act juridic în temeiul căruia Dispensarul să folosească spaţiul ce aparţine Municipiului Oradea. Chiar dacă demersurile directoarei au fost dublate de Direcţia de Sănătate Publică, s-au lovit de refuzul Primăriei Oradea, în repetate rânduri.
Hemoragie de refuzuri
Prin urmare, până la finalul anului, Dispensarul Policlinic trebuie să se mute într-un alt spaţiu, după mai multe notificări şi păsuiri din partea primarului Ilie Bolojan, care i-ar fi vrut mutaţi încă din primăvara acestui an.
Directoarea Lavinia Costaş a venit şi cu alternative. Însă, deşi a cerut Primăriei permisiunea de a se muta într-un alt corp de clădire situat pe acelaşi număr cadastral de pe str. Enescu, aflat într-o stare mult mai bună, sau în spaţii aflate în Staţionarul II al Spitalului Judeţean, de lângă Magazinul Crişul, a fost refuzată în mod repetat de Primăria Oradea.
Dispensarul Policlinic cu Plată funcţionează în Oradea încă din 1984, prin Decizia Consiliului Popular al Judeţului Bihor. Azi, rostul lui este de a oferi servicii medicale la preţuri modice populaţiei cu venituri mici şi medii. Aspectul este subliniat atât de directoarea Costaş, cât şi de Direcţia de Sănătate Publică, entitate din subordinea Ministerului Sănătăţii.
Unsprezece medici activează la Dispensarul Policlinic, în colaborare cu această entitate medicală. Cuvântul-cheie este colaborare, deoarece medicii nu au niciun contract cu Dispensarul. Iar Dispensarul niciun contract cu Primăria, ce a refuzat solicitarea! În schimb, prin purtătoarea de cuvânt Anca Grama, Primăria subliniază că alţi doi medici au contract de închiriere cu Primăria, dr. Lepădatu şi dr. Cozman, din care primul a plecat deja de acolo.
Cerc vicios
Primăria îşi motivează refuzul de a constitui o formă juridică spre folosinţa spaţiului de către Policlinică şi prin lipsa autorizaţiei de funcţionare pentru aceasta. Doar că cercul devine vicios, autorizaţia fiind condiţionată de situația de acolo.
„Da, nu am autorizaţie şi de aceea am cerut hârtia pe spaţiu. Am nevoie de un document. Anul trecut am cerut reparaţii pentru acoperiş, ulterior pentru încălzire, apă caldă, apă rece, ambele fiind refuzate în 2016”, invocă dr. Costaş, care susţine că directorul Lucian Popa, de la Direcţia Patrimoniului Imobiliar, a tot amânat-o, până când a fost somată ca Policlinica să părăsească spaţiul. După care i s-au refuzat şi cele două alternative găsite pentru relocare: cabinete în Staţionarul II de lângă Crişul sau cabinete în imobilul din spaţiul curţii, un spaţiu ce arată mult mai bine, acolo funcţionând azi un laborator şi radiologia.
Dr. Costaş se plânge de lipsa de comunicare cu şefii din Primărie. „Nu am putut ajunge la primar. Iniţial ni s-a refuzat accesul, apoi s-a intrat 5 minute la primar şi ni s-au refuzat solicitările”, afirmă directoarea Policlinicii.
„Le-am cerut să ne dea spaţiul în administrare, într-o formă juridică sau alta, asumându-ne reabilitarea clădirii, pe un termen mai lung, poate pe doi ani. Inclusiv prin fonduri europene”, susţine dr. Costaş, care afirmă că fără să aibă un document pe spaţiu rămâne blocată: fără posibilităţi de finanţare şi cu riscul de a rămâne fără medici.
Ce dă bine… statistic!
În schimb, purtătoarea de cuvânt a Primăriei afirmă că, din cunoştinţele sale, Policlinica nu şi-a asumat reabilitarea clădirii. Ceea ce alte instituţii publice din oraş abia aşteaptă s-o facă. Motiv pentru care Primăria se grăbeşte să cedeze spaţiul altora, precum Direcţia Judeţeană de Statistică, care funcţionează azi în fostul sediu al Inspectoratului de Stat în Construcţii din strada Vasile Alecsandri.
Statisticienii sunt nemulţumiţi de actualul spaţiu, unde fuseseră nevoiţi să se mute în urmă cu câţiva ani, după ce şi-au cedat sediul în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Anca Grama confirmă că Statistica ar putea primi spaţiul, dar mai sunt şi alte variante, pe care Primăria le ţine deocamdată la sertar.
Dacă la 33 de ani de la înfiinţare, soarta Dispensarului Policlinic cu Plată este în aer, principala preocupare a Primăriei este una de ordin urbanistic, invocându-se şi siguranţa pacienţilor. Chiar dacă din tavan nu cade nimic. Încă. Iar o nouă clădire reabilitată în Centru ar da bine la… Statistică.
„Clădirea în care funcționează Policlinica cu Plată se află într-o stare avansată de degradare, care îi pune în pericol pe cetățenii care-i trec pragul. Clădirea se află în administrarea Policlinicii, dar având în vedere că aceasta nu are capacitatea de a contribui la reabilitarea clădirii, s-a luat legătura cu medicii de acolo pentru a-și muta cabinetele până la data de 31 decembrie 2017, iar Primăria are în vedere să dea această clădire în administrare unei instituții publice care să o reabiliteze, în așa fel încât în zona centrală să avem încă o clădire reabilitată și în care oamenii să se simtă în siguranță”, este punctul de vedere al Primăriei, transmis de Anca Grama.
Rămâne, totuşi, o întrebare: încotro vor fi redirecţionaţi cetăţenii care până acum apelau la serviciile Policlinicii? Mulţi dintre aceştia sunt pensionari cu venituri modeste.
Citiți principiile noastre de moderare aici!