Producţia de miere de floarea soarelui, compromisă

Culturi afectate de secetă
Culturi afectate de secetă
Reprezentanţii Federaţiei Asociaţiilor Apicole Romapis au anunţat că producţia de miere de floarea soarelui din acest an este compromisă, în conditiile în care cantităţile pe care au reuşit să le obţină sunt nesemnificative.


„Producţia de miere de floarea soarelui de anul acesta este foarte mică, iar aceasta are o pondere importantă în producţia generală de miere. Am avut o producţie bună la rapiţă şi foarte bună la salcâm, dar la floarea soarelui, probabil că producţia este mai puţin de jumătate din cât ar fi trebui să fie”, spun reprezentanţii Romapis.

De vină neonicotinoidele

Producţia de miere din floarea soarelui are o pondere de 25% din producţiile pe care se bazează apicultorii. Aceştia susţin că reducerea producţiei a fost cauzată de utilizarea de neonicotinoide pentru acest tip de cultură agricolă.

„Din moment ce au murit albine la floarea soarelui şi producţia este foarte redusă, e clar că trebuie să facem o legatură între cele două fenomene”, a afirmat Constantin Dobrescu, vicepreşedintele federaţiei.

Pesticidele care au o toxicitate deosebită pentru albine aparţin unei noi clase denumită neonicotinoide şi au fost introduse pe piaţă europeană în anul 2000 fiind caracterizate printr-o mare eficienţă pentru că sunt de 7.000 de ori mai toxice decât DDT.

Aproximativ 10% dintre apicultorii care au participat la un sondaj al Romapis au confirmat apariţia unor albine moarte în faţa stupilor precum şi slabirea excesivă a familiilor de albine, după analizarea stării de sănătate a acestora, la culesul din floarea soarelui.

Reprezentanţii Romapis susţin că 15% din suprafaţa cultivată cu floarea soarelui a provenit din sămânţă tratată cu neonicotinoide şi cumva există o corelaţie cu faptul ca 10% dintre apicultori sunt cei care au raportat pierderile.

De asemenea, reprezentanţii Romapis au anunţat că nu sunt de acord cu derogările Ministerului Agriculturii pentru utilizarea acestor substanţe. „Nu suntem de acord cu ultima derogare care urmează după alte trei serii de asemenea derogari şi ne propunem ca în perioada următoare, dacă se va mai menţine această interdicţie de folosire a neonicotinoidelor în Uniunea Europeană, dorim ca Ministerul Agriculturii să nu mai emită alte derogări. Să lase lucrurile să se desfăşoare şi în România ca în întreaga Uniune Europeană, să vedem cu evoluează agricultură în lipsa acestor neonicotinoide, cum evoluează apicultura, să tragem nişte concluzii”, spun aceştia.

În martie 2014, MADR a emis trei derogări care au permis utilizarea pentru 120 de zile în România a trei pesticide folosite la impregnarea seminţei de floarea soarelui şi porumb având ca substanţe active imidacloprid, clotianidin şi tiametoxam. În august 2014, a fost emisă o nouă derogare prin care se permitea utilizarea pentru încă 120 de zile în România a neonicotinoidelor folosite la impregnarea seminţei de rapiţă, iar în februarie 2015, derogarile emise pentru 120 zile permit utilizarea seminţei de floarea-soarelui şi porumb impregnata cu neonicotinoide în sezonul curent.

In luna iulie a.c., Ministerul Agriculturii a emis o nouă autorizaţie temporară pentru utilizarea substanţei imidacloprid la tratrea seminţelor de rapiţă. Autorizaţia este valabilă până la finalul lunii octombrie 2015.

Potrivit reprezentanţilor Romapis, neonicotinoidele sunt o clasă de insecticide neuro-active care au o compoziţie chimică asemănătoare nicotinei şi au fost dezvoltate începând cu anii ’90 de către firma Bayer. Un neonicotinoid, respectiv idacloprid, este insecticidul cel mai folosit pe plan mondial la ora actuală, iar clotianidin şi tiametoxam sunt alte două dintre cele mai utilizate neonicotinoide.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase