Rezultate slabe la titularizare

De Crina Dobocan
1Comentariu
Rezultate slabe la titularizare
Peste 50% dintre candidații la titularizare nu au luat note de trecere. Cinci dascăli au luat 10 pe linie.

Inspectoratul Școlar Județean Bihor a făcut publice rezultatele examenului de titularizare.

În acest an, din cei 1.185 de candidaţi înscriși, 97 s-au retras din examen (1 motive medicale, 96 motive personale), 115 au fost absenți, niciun candidat nu a fost eliminat.

„Potrivit rezultatelor, în Bihor s-au înregistrat 156 (16.03 %) candidaţi cu note cuprinse între 1.00 şi 4.99, 339 (34.84%) de persoane au avut note cuprinse între 5 şi 6.99, iar 478 (49,13 %) au avut note peste 7”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Școlar Județean Bihor.

De asemenea, 183 de profesori au luat note între 5-5.99, 156 de cadre didactice au luat note cuprinse între 6-6.99, cei mai mulţi candidaţi, 234 au luat note între 7-7.99.

S-au mai înregistrat 180 de candidaţi cu note între 8-8.99, 59 cu note între 9-9.99 și 5 candidați cu note de 10 (două educatoare limba română, una la educatoare limba maghiară şi două la biologie).

817 de candidaţi (83,97%), care au participat la proba scrisă, pot participa la sedinţele publice de repartizare.

Pentru angajarea pe o perioadă nedeterminată, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7, atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului.

Pentru angajarea pe o perioadă determinată, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5, atât la proba scrisă cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului.

Candidaţii nemulţumiţi de rezultate pot depune contestaţii în perioada 23-24 iulie (23 iulie până la ora 21; 24 iulie până la ora 15), la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, urmând ca rezultatele finale să fie afişate în 30 iulie 2019.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor