Semnături pentru demiterea directorului Termoficare SA

De Călin Corpaş
25Comentarii
Semnături pentru demiterea directorului Termoficare SA
Douăzeci de asociaţii de proprietari au semnat până acum demersul Coaliţiei Rogerius, de demitere a directorului Stănel Necula.

Coaliţia Rogerius strânge semnături pentru demiterea lui Stănel Necula, director general al Termoficare SA Oradea, dar şi administrator special al Electrocentrale (CET) SA Oradea. Şefii de asociaţii care s-au alăturat demersului sunt nemulţumiţi de situaţia termoficării din oraş: tăieri frecvente de apă caldă şi căldură, apă rece plătită ca şi apă caldă, către Termoficare SA şi, implicit, către municipalitate. De fapt, nemulţumirea este adresată în primul rând primarului: „Membrii Coaliției Rogerius își exprimă regretul că dezbaterile despre problemele reale ale orădenilor prezentate de diferite entități civice sau cetățeni care expun îngrijorările celor din jur primesc un refuz atât de categoric din partea domnului primar Ilie Bolojan”, scrie Adrian Simon pe profilul de Facebook al Coaliţiei.

Potrivit lui Simon, până acum circa douăzeci de asociaţii de proprietari s-au alăturat demersului. Sunt cerute de la două până la cinci semnături din partea fiecărei asociaţii de proprietari: preşedintele, administratorul şi şefii de scară ai asociaţiei. „În acest fel, am dorit ca demersul la nivel de fiecare asociaţie să fie cât mai reprezentativ”, informează Simon, promotor al democraţiei participative prin intermediul Asociaţiei Pro Democraţia (APD) şi a Coaliţiei Rogerius.

Asociaţii de proprietari din cartierele Rogerius, Ioşia şi Nufărul, precum şi din zona centrală, au demarat până acum la demersul grupului civic informat autointitulat „Coaliţia Rogerius”.

Vor să ia cuvântul

Adrian Simon informează că grupul civic doreşte să ia cuvântul în plenul Consiliului Local, ce se va reuni mâine, 19 noiembrie. „Am făcut o solicitare către domnul secretar Ionel Vila, ca un reprezentant al Coaliţiei Rogerius să poată lua cuvântul, înaintea şedinţei de Consiliu Local, pentru a atrage atenţia domnului primar şi consilierilor locali. Consilierii locali ar trebui să ia atitudine vizavi de ce le stă în competenţă”, transmite Simon, care vrea ca primarul şi aleşii locali să-i „ia capul” lui Necula sau dacă nu, atunci să îşi asume problemele grave de termoficare ale oraşului.

Susținătorii demersului pot completa tabelul pus la dispoziţie pe profilul de Facebook şi pe site-ul Coaliţiei Rogerius şi apoi îl pot trimite pe email (coalitiarogerius@gmail.com), pe Facebook sau îl pot înmâna personal promotorilor demersului.

Necula: „Urăsc comunismul”

Contactat de JB, directorul Termoficare, Stănel Necula, s-a arătat oarecum surprins de demersul Coaliţiei Rogerius, dat fiind faptul că întreruperile de termie sunt cauzate de lucrările din oraş, gestionate direct de Primărie. „Este dreptul dânşilor. Au avut o adresă către Termoficare, în care se vorbea despre opririle repetate, despre întreruperea furnizării agentului termic. Însă cine nu este niciun fel influenţat, ştie că întreruperile sunt apanajul lucrărilor. Noi, la Termoficare, suntem direct interesaţi să oferim servicii de calitate clienţilor noştri. Însă, atâta timp cât mie Primăria nu îmi predă reţeaua de termoficare decât în procent de 70%…. Sigur, nu îmi convine deloc situaţia. Chiar avem corespondenţă cu Primăria şi cu constructorul. Asta este, noi culegem „roadele” întreruperilor. Nu e vorba despre cine conduce Termoficare SA, deoarece sunt funcţii vremelnice”, reacţionează Necula, care se arată disponibil pentru comunicarea cu grupurile civice, precum Coaliţia Rogerius.

„Dacă au nevoie de informaţii, stau la dispoziţie. Nemulţumirea există, sunt de acord şi este motivată. Însă Magistrala 1, „coloana vertebrală” a sistemului de termoficare, a fost secţionată până acum două săptămâni, pe Borşului. Această Magistrală se continuă cu Magistrala 4, ce face legătura cu Dragoş Vodă, Nufărul, Sînmartin. Aşa cum arată acum sistemul, nu am fi putut da căldură la jumătatea oraşului până la 1 noiembrie. A trebuit să recurgem la tot felul de artificii tehnice pentru a putea da căldură”, spune Necula, referindu-se la compromisul cu tăierea apei calde. „Dacă există cineva care urăşte comunismul cel mai tare, acela sunt eu. Am gestionat situaţia cum am putut-o noi mai bine”, e mesajul directorului pentru nemulţumiţii ce-l vor plecat.



25Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor