Scriitorul orădean Mircea Pricăjan şi-a lansat vineri, 9 ianuarie, la Librăria Humanitas Gheorghe Șincai, cel mai recent volum al său, „Instinct de supraviețuire”, apărut de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

Dan Liviu-Boeriu, înainte de a prezenta noua carte, a ţinut să amintească în deschiderea evenimentului că toate lansările de carte organizate la Librăria Humanitas Gheorghe Șincai sunt organizate sub emblema Revistei de cultură Familia, revistă a cărei conducere a fost preluată acum cinci ani de către Mircea Pricăjan într-un moment foarte critic pentru publicaţie.

Dan-Liviu Boeriu şi-a amintit că atunci a fost uimit de valul de „contestări şi indignări” care s-a revărsat asupra scriitorului.

„Dintr-odată s-au coalizat nişte persoane, la unele nici nu m-aş fi aşteptat, care au pus sub semnul întrebării capacitatea lui de a conduce revista. Îi negau toate meritele de până atunci. N-a mai contat că era deja în redacţie de aproape 20 de ani, şi nici că era un scriitor cunoscut. Dintr-odată a devenit un paria, un neica nimeni care voia în mod ilegal să se facă stăpân pe moştenirea lui Iosif Vulcan. Şi de aceea, de câte ori iese o carte nouă a lui Mircea, mă bucur, pentru că ştiu cât de mult i s-a restrâns timpul propriu zis pentru scris, pentru că ceea ce face la revistă îi consumă foarte mult din timp. Trebuie să nu uităm totuşi că Mircea este în primul rând scriitor şi abia pe urmă este manager cultural. Şi ce uită cei care au bombănit atunci este faptul că a preluat revista într-un moment foarte delicat, când revista era pe punctul de a dispărea complet, după mai bine de 150 de ani de existenţă”, a amintit Dan-Liviu Boeriu, precizând că dacă astăzi revista arată aşa cum arată, este citită şi are relevanţa culturală naţională de acum, în mare parte acest lucru i se datorează lui Mircea Pricăjan.

Esenţialul care stă în lucrurile banale

Revenind la volumul „Instinct de supraviețuire”, care conţine nouă proze scrise de-a lungul a nouă ani, Dan-Liviu Boeriu apreciază că textele au o coerenţă şi o fluiditate aparte. Pe firul roşu al cărţii este vorba despre elementul banal care produce în mintea personajului un declic, iar din acel moment lucrurile capătă o altă lumină.

„Proza scurtă este prin excelenţă literatura secvenţei. Întotdeauna ea prezintă doar un decupaj din viaţa unui personaj, iar Mircea este foarte priceput în evidenţierea esenţialului care stă în lucrurile cele mai banale. Aceste lucruri care ni se întâmplă fie ne arată cum suntem noi de fapt în realitate, fie au darul de a închide o poveste pe care o consideram neterminată. Adică, lucrurile mărunte care ni se întâmplă au de multe ori darul de a face lumină în jurul nostru şi în gândurile noastre”, a precizat Dan-Liviu Boeriu, mărturisind că din volum, două dintre texte îi sunt preferate: „Vlog#173 înapoi ACASĂ” şi „Separeu”.

La „Separeu” a remarcat că îl atrage nu atât tema, cât felul în care e scris textul, apreciind că este unul dintre cele mai bune pe care le-a scris până acum Mircea Pricăjan, Dan-Liviu Boeriu fiind fascinat de felul în care scriitorul merge pe linia fină care nu îl lasă să cadă nici în vulgaritate, nici într-un explicit care trece dincolo de limitele convenţionale ale decenţei. „Este o proză care arată, de fapt, cât de bun scriitor este Mircea. Pe mine m-a uimit. Felul în care este scrisă este absolut admirabil.” Textul a apărut şi separat, în Revista Familia, în 2020, varianta din carte având foarte puţine modificări faţă te textul iniţial, spune Mircea Pricăjan.

„Harta supraviețuirii contemporane”

„Volumul «Instinct de supraviețuire» poate fi citit ca o suită de variațiuni pornind de la aceeași tensiune fundamentală: fragilitatea ființei în fața pericolului – exterior sau interior – și strategiile, adesea paradoxale, prin care oamenii încearcă să rămână întregi. Prozele funcționează autonom, dar puse împreună compun o hartă a supraviețuirii contemporane, în care intimitatea, riscul și moartea se întretaie constant, fără a fi niciodată tematizate solemn, ci filtrate prin gesturi mărunte, situații aparent banale, erori de percepție sau excese de emoție”, punctează Miron Beteg.

Privite împreună, prozele din volum construiesc o poetică a limitei, spune acesta.

„Personajele sunt mereu «pe muchie»: a prăpastiei, a obsesiei, a rutinei conjugale, a doliului. Intimitatea nu este niciodată confortabilă; ea apare în momente de criză și este inseparabilă de pericol. Iar o poetică a limitei pornește întotdeauna de la ideea că sensul nu se naște în stabilitate, ci în apropierea unei rupturi. Limita este locul în care identitatea devine vizibilă tocmai pentru că riscă să se piardă. Nu este un spațiu al certitudinii, ci unul al tensiunii: între siguranță și pericol, între continuitate și dispariție, între interior și exterior”.

Pentru Mircea Pricăjan supravieţuirea înseamnă întotdeauna schimbare, spune Miron Beteg, şi nu banalul mers mai departe.

„Volumul sugerează că a supraviețui nu înseamnă neapărat a merge mai departe, ci, uneori, a rămâne, a recunoaște frica, a accepta pierderea și a locui, fie și temporar, în fragilitatea proprie.”

„Sâmburi de realitate”

Interesat de laboratorul scrisului, Dan-Liviu Boeriu l-a întrebat pe Mircea Pricăjan cât din ceea ce scrie se datorează imaginaţiei şi cât se datorează unor situaţii concrete din viaţă. Scriitorul a mărturisit că acum 30 de ani, când a început să scrie la vârsta de 15 ani, miza totul pe imaginaţie.

„În proză trebuie să ai lucruri de spus. Nu e ca-n poezie unde sugerezi mai mult, te joci cu ideile. În proză ai nevoie de substanţă, de materie, trebuie să umpli pagina. Atunci nu aveam cu ce să o umplu din viaţa mea, şi inventam. Mă bazam foarte mult pe imaginaţie, pe fantezie. Cu timpul mi-am dat seama, cel puţin în cazul meu, ca nu se potriveşte, că nu aşa iese literatura. După ce am mai adunat un pic de experienţă şi am reuşit să «metabolizez» ce trăiesc, mi-am dat seamă ca literatura vine, de fapt, de acolo. Iar volumul «Calitatea luminii» – anul ăsta sunt 10 ani de când am lansat-o tot împreună – are multe pasaje autobiografice. De atunci mi-am dat seama că doar aşa pot să scriu de o manieră sinceră”.

Despre textele din „Instinct de supravieţuire”, Mircea Pricăjan spune că deşi nu sunt autobiografice în aceeaşi măsură în care sunt „Calitatea luminii” sau „Murmur”, au „sâmburi de realitate” trăită de el sau observată la alţii. Mărturiseşte că scrie lent pentru că îi place să scrie de mână, lucru care spune că îl ajută foarte mult.

În textele sale se joacă adesea cu dublul limbaj pentru plăcerea scrisului. N-a plănuit în urmă cu nouă ani să facă o radiografie a supravieţuirilor dar se pare că, recurent, de-a lungul anilor interesul său a fost spre zona întâlnirilor cu situaţiile limită. Iar la întrebarea ce preferă să scrie, proză scurtă sau roman, Mircea Pricăjan a răspuns că se simte mai confortabil scriind un roman, dar statisfacţia mai mare o primeşte de la textele mai mici, care durează puţin pentru că le scrie în două-trei zile. „Mă simt mai liber în proza scurtă decât în roman!”

După ce s-au oprit întrebările din public, seara s-a încheiat cu autografe pe noul volum, fotografii şi multe poveşti.