Investiția, cu o putere instalată de 1,2 MW, a diminuat cu aproximativ 40% cheltuielile cu electricitatea, potrivit primarului Cristian Laza. Pentru a reduce și mai mult costurile, Primăria pregătește un al doilea parc solar, care va avea și baterii pentru stocarea energiei. Proiectul are o valoare de peste 25,6 milioane de lei, iar obiectivul administrației este ca localitatea să ajungă la independență energetică în următorii doi ani. Noua investiție este prevăzută în localitatea Sânmartin, pe un teren cu o suprafață de 2,4 hectare, în apropierea viitorului aquapark. Capacitatea de producție va fi de 3,51 MW, iar energia obținută va fi destinată exclusiv consumului propriu al comunei.
Primarul Cristian Laza ne-a precizat că rezultatele înregistrate după punerea în funcțiune a parcului din Cordău au încurajat administrația locală să continue investițiile în producția de energie solară.
„Parcul din Cordău ne-a permis să reducem cu aproximativ 40% cheltuielile cu energia electrică. Acum vrem să creștem capacitatea de producție printr-o nouă investiție, de 3,51 MW, care va include și un sistem de stocare. Ținta noastră este ca, în următorii doi ani, comuna să își poată asigura necesarul de energie din resurse proprii”, ne-a declarat primarul Laza.
Un nou parc de peste 25 de milioane de lei
Cererea de finanțare pentru al doilea parc a fost depusă la Ministerul Energiei, finanțarea urmând să fie asigurată prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Proiectul are o valoare totală de 25,67 milioane de lei. Cheltuielile eligibile sunt de 20,17 milioane de lei, în timp ce valoarea cheltuielilor neeligibile se ridică la 5,5 milioane de lei, proiectul îndeplinind condițiile de eligibilitate. O componentă importantă a viitoarei investiții este sistemul de baterii, care va permite stocarea energiei produse, pentru a fi folosită atunci când este nevoie. Acesta va putea stoca energia generată atât de noul parc, cât și de cel existent în Cordău. Printre obiectivele care vor beneficia de electricitatea produsă se va afla și viitorul aquapark.
„Nu vrem doar să producem energie, ci și să o putem folosi cât mai eficient. Bateriile vor permite stocarea energiei generate de ambele parcuri fotovoltaice, astfel încât să o putem utiliza pentru consumul comunei, inclusiv pentru aquapark. Ideea este să folosim energia produsă local pentru nevoile noastre și să reducem cantitatea pe care trebuie să o cumpărăm din rețea”, ne-a explicat Cristian Laza.
Primul parc fotovoltaic din comună a fost realizat în Cordău printr-un proiect finanțat din Fondul pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei. Contractul de finanțare a fost semnat la 29 august 2024, iar investiția a costat în total 8.010.980,04 lei. Din această sumă, 7,8 milioane de lei au fost asigurați prin Fondul pentru Modernizare, contribuția comunei fiind de 195.621,72 lei. Parcul ocupă o suprafață de 3 hectare și are o putere instalată totală de 1.200 kW. Sistemul cuprinde 2.220 de panouri fotovoltaice, fiecare cu o putere de 540 Wp și optimizator de putere. Panourile folosesc tehnologia celulelor solare monocristaline și au un randament nominal de 21%.
Citiți principiile noastre de moderare aici!