Un nou spectacol în coproducţie a avut premiera sâmbătă seara, 7 noiembrie, la Sala Transilvania. Teatrul Regina Maria şi Teatrul Szigligeti au realizat împreună spectacolul „Moka” | „A Haza Sólymai”, pus în scenă de regizoarea Ioana Păun.

Textul este semnat de Smaranda Nicolau și are la bază o întâmplare reală: singura deturnare de avion din istoria României. La 27 mai 1971, Adalbert Moka, mecanic originar din Marghita, a condus grupul care a pus în practică ceea ce părea mai degrabă un scenariu de film. Din echipă au mai făcut parte Robert Vamos, Alexandru Miheller, Ianos Weizer și frații Ioan și Iosif Papp. Cei șase aveau între 19 și 29 de ani și au pus la cale fuga împreună. Pregătirile lor și atmosfera acelor vremuri sunt descrise și în romanul „Aripi frânte”, scris de Erika Faber.

Spectacolul recompune povestea lui Adalbert Moka în frânturi de poveste, frânturi de istorie comunistă, prinse în terarii ca-ntr-un muzeu. „Îmi plac muzeele pentru că acolo mă plimb printre morți mișto”, e unul dintre mesajele care însoţesc fiecare episod.

Aflăm de accidentul suferit la vârsta de 18 ani, când un tractor s-a răsturnat peste el, pierzându-şi un picior – în acelaşi context vorbindu-se de lipsa medicamentelor din spitale, a apei calde.

Dispariţia lui zece ani mai târziu introduce mecanismul turnătorilor la Securitate: oameni obișnuiți şantajaţi şi constrânşi – colegi de muncă, vecini, profesori, prieteni, uneori chiar membri ai familiei. Ni se aminteşte şi de lungile cozi în frig în vremea raţionalizării mâncării.

Aflăm că Moka s-a gândit de multe ori să plece din România comunistă, una dintre variante fiind să treacă Dunărea înot, deşi era infirm. S-a gândit şi să se ascundă într-un tren, dar riscurile să fie prins erau prea mari. În final, a studiat multă vreme avioanele, organizarea echipajului de la bord şi programul se zbor al curselor. Împreună cu ceilalţi din echipă a avut cinci tentative de a pune în aplicare planul deturnării avonului, dar de fiecare dată au intervenit detalii neprevăzute.

Până la urmă au schimbat strategia şi au hotărât să atace avionul la sol, pe pistă. Momentul este redat dinamic şi intens în cabina de avion improvizată în micul terariu. După două ore, avionul ateriza la Viena, Vestul însemnând pentru ei Libertatea pe care au găsit-o chiar şi în bomboane, banane sau o sticlă de vin bun.

Fugarii au fost arestaţi şi au cerut azil politic. Familia lui Moka a fost pusă sub presiune în interogatoriile Securităţii, dar din fericire, nimeni din familie nu a ştiut ceva despre planurile de deturnare a avionului. Cei şase au găsit de lucru în exil dar au constat că au schimbat doar cuşca comunistă pe cuşca Vestului. Libertatea s-a dovedit mult mai greu de atins decât evadarea.

Adalbert Moka s-a întors în România în 1975 pentru soţia sa, ajungând însă în mâinile Securităţii. El fusese condamnat în lipsă la 23 de ani de închisoare. A fost închis în penitenciarul din Gherla…

Contexte diferite, un personaj simbol

Dacă ne gândim puţin la contextul istoric al anilor’70 în România, de fapt era o perioadă considerată drept una suportabilă a regimului comunist, înainte de drasticul declin economic şi de crizele alimentare din anii ’80. Spre deosebire de anii ’80, se mai găseau mâncare şi haine în magazine, iar românii încă nu se confruntau cu cartelele pentru alimente, raţionalizarea curentului sau lipsa căldurii, care au apărut mai ales după 1982. Însă degradarea calității vieții și controlul ideologic au devenit mai vizibile.

Şi atunci, în textul Smarandei Nicolau şi punerea în scenă a Ioanei Păun, personajul Moka devine de fapt un simbol al tuturor celor care au părăsit România sau au riscat și au încercat s-o facă în perioada comunistă. Pe acest considerent, finalul piesei mută acțiunea în prezent, ca un avertisment: o societate care nu învață din trecut riscă să îl repete. Pentru că, să nu uităm, „orice fiinţă umană are dreptul să…”

Au jucat bilingv actori ai celor două teatre: Barabás Hunor, Carina Bunea, George Dometi, Hunyadi István, Koksis Anna, Scurtu Dávid, Alin Stanciu, Denisa-Irina Vlad. Textul a fost tradus în română sau maghiară şi afişat lateral pe un ecran, care, din păcate, spre finalul spectacolului a murit.

Scenografia modulară a fost creată de Luiza Iosif, iar costumele de Eugen Lazea. Barkóczi Réka s-a ocupat de mişcarea scenică, atent coordonată ţinând cont de desele schimbări de decor din terarii, dar şi de spaţiul limitat în care actorii au fost nevoiţi să se desfăşoare. Spectacolul a fost completat de muzica creată de Sillyconductor, care este pseudonimul lui Cătălin Matei, compozitor, sound designer și cercetător din București.

Spectacolul nu este nerecomandat persoanelor sub 18 ani. Următoarea reprezentaţie, cea din 8 noiembrie, este sold out. Luna aceasta se va mai juca în 27 noiembrie. Bilete se găsesc pe platforma poftimcultura.ro, szigligeti.biletmaster.ro sau la agenţia teatrului.